Articol de Ionuţ Coman - Publicat marti, 19 aprilie 2011 00:00 / Actualizat luni, 18 aprilie 2011 22:33
Vicecampionul european la 50 metri bras şi-a propus să prindă finala probei de 100 m bras la Jocurile Olimpice din 2012
Medaliat cu argint anul trecut la Budapesta, la 50 metri bras, Dragoş Agache a început sezonul în forţă. A făcut spectacol la "Naţionalele" de la Piteşti, unde a bifat două recorduri naţionale, la 100 m şi 200 m bras. Dar gîndurile îi zboară la marea provocare de la anul, Jocurile Olimpice de la Londra.
"Mă aşteptam să scot timpi buni, deşi proba de 200 metri bras nu am pregătit-o special. În schimb, la 100 metri bras, mi-aş fi dorit să cobor sub un minut şi o secundă şi să mă apropii de baremul de calificare la Jocurile Olimpice de la Londra. Am trecut însă printr-o perioadă mai agitată, în care am schimbat antrenorul, m-am pregătit singur cîteva săptămîni şi am fost la un concurs în Spania. De curînd, am început pregătirea cu Edi Cîşlaru, dar nu se pot face minuni peste noapte. A fost un concurs de verificare, să văd unde mai am de lucrat, nu unul de obiectiv", a spus prospătul recordmen.
Fără Sachelarie
În urmă cu aproape două luni, Agache a decis să renunţe la colaborare cu antrenoarea Laura Sachelarie, cea care a descoperit-o şi format-o pe dubla campioană olimpică, Diana Mocanu. Colaborarea dintre Agache şi Sachelarie a durat doar o jumătate de an. "Pur si simplu nu a funcţionat. Ne-am despărţit în condiţii amiabile, fără reproşuri", a mărturisit constănţeanul, care a devenit acum elevul lui Eduard Cîşlaru, soţul şi antrenorul fostei înotătoare Beatrice Cîşlaru. "Aşteptăm o veste de la federaţie, pentru că trebuie să depunem un nou plan de pregătire", a spus înotătorul, care a precizat că se va concentra pe 100 m bras, care este probă olimpică.
"Sigur, nu voi neglija nici 50 metri bras, în vederea Mondialelor, dar obiectivul este clar. Vreau să scot timpi buni, să mă calific la Jocurile Olimpice şi să prind finala de la Londra. 200 metri bras nu intră în calcule. Chiar dacă am timp bunicel, este o probă care nu-mi place. Este prea lungă", a mărturisit sportivul, care îşi continuă pregătirea la bazinul de la Palatul Copiilor din Constanţa.
1:00,79 este baremul de calificare la JO 2012 în proba de 100 metri bras . Recordul naţional scos de Agache este de 1:01,14
Programul lui Agache
Dragoş Agache îşi doreşte ca peste trei săptămîni să meargă într-un cantonament în Franţa, unde va putea participa şi la un concurs din circuitul Mare Nostrum. Apoi urmează "Naţionalele" în aer liber, încă un cantonament, la Piteşti sau Izvorani, şi apoi Mondialele de la Shanghai, cînd şi-a propus să atingă vîrful de formă.