SPORTURI  »  ALTELE  »  JUDO

Foste mari glorii ale judoului românesc s-au reunit în stațiunea Venus

Eiji Kikuchi împreună cu George Teseleanu FOTO Paul Agarici
Eiji Kikuchi împreună cu George Teseleanu FOTO Paul Agarici

Articol de - Publicat luni, 07 septembrie 2020 19:06 / Actualizat luni, 07 septembrie 2020 19:49

Invitatul special a fost senseiul japonez Eiji Kikuchi, elevul marelui maestru Masao Hatori. Alina Dumitru, Mircea Frățică, Adrian Croitoru, dar și actorul Dan Puric au asistat la lecțiile de judo pe plajă

Timp de o săptămână, Dojo Pantheon Academy Hotel din stațiunea Venus a găzduit a patra ediție a stagiului de pregătire Pantheon Judo Stage Randori&Kata. O acțiune devenită deja tradiție și care aduce la malul mării sportivi și antrenori din toată țară, dar și nume importante de peste hotare. Ediția din acest an a fost una specială, din toate punctele de vedere. Din cauza pandemiei, numărul de participanți a fost mai mic, astfel încât să poată fi respectate regulile de distanțare. Exercițiile și antrenamentele s-au desfășurat pe cochetul tatami din grădina hotelului și pe plajă. Stagiului organizat de Clubul Sportiv Pantheon Constanța l-a avut drept invitat special pe senseiul japonez Eiji Kikuchi, elevul marelui maestru Masao Hatori, și a fost coordonat de Alexandru Chirilă, Florin Lascău și Iulian Surlă.

Kimonoul de hârtie

Ultima zi a evenimentului a fost una a surprizelor, organizatorii reușind să aducă în fața micilor sportivi, dar și să reunească după mulți ani cele mai mari nume din judo-ul românesc. Prima campioană olimpică, Alina Dumitru, multiplu medaliat european și mondial, Adrian Croitoru, dublu participant la Jocurile Olimpice, Constantin Niculae, primul medaliat olimpic al judo-ului tricolor, Mircea Frățică, primul campion național, Cornel Roman, sportivi cu performanțe remarcabile pe plan intern și intenațional, Alina Croitoru Alecu, Iacob Codrea, Ovidiu Cojocaru, Bella Onodi, au fost printre cei care au intrat pe tatami în aplauze celor prezenți.

Foste mari glorii ale judoului românesc s-au reunit în stațiunea Venus

În total, peste 50 de foste glorii ale judo-ului din țara noastră, care au fost onorate cu trofee oferite de organizatori în semn de respect și prețuire. Cu toții au semnat pe un kimono imens de hârtie, o mărturie o întâlnirii pline istorie și bucurie de de la Venus.

Reeditare după aproape un secol

Printre surprizele pregătite de CS Pantheon Constanța s-au numărat și cartea “Arta Apărării Personale”, o dovadă a amprentei judo-ului asupra vieții sociale din România în secolul trecut. Scrisă și tipărită în 1935 de căpitanul Teacă Emilian, aceasta prezintă incursiunea senseiului japonez Keishichi Ishiguro în România în 1928. Recunoscut pentru activitatea sa de misionariat pentru a face cunoscută în întreaga lume Judo Kodokan, niponul a predat această artă cadrelor militare și agenților de poliție din țara noastră din acele vremuri, fiind recompensat cu Ordinul “Coroana României” în grad de cavaler. Cartea, care este presărată cu fotografii de epocă și reprezintă un adevărat manual de Jiu-Jitsu, a fost primită de toți participanții la stagiu.

Foste mari glorii ale judoului românesc s-au reunit în stațiunea Venus

Lecția lui Dan Puric

Invitatul de onoare al evenimentului a fost Maestrul Dan Puric, marele actor, eseist, autor și regizor. Acesta a acceptat cu mare plăcere invitația organizatorilor, mai ales că el însuși a practicat judo în adolescență, îmbrăcând kimomo-ul la antrenamente timp de patru ani. În stilul caracteristic, Dan Puric le-a vorbit celor prezenți despre principiile de bază ale acestui sport, onoare, disciplină și respect, despre spiritul patriotic, iar povestirile sale din propriile experiențe au fost primite cu aplauze de micii sportivii. Într-un kimono personalizat, imprimat cu numele său, Maestrul s-a întreținut cu foștii campioni, alături de Florentin Marinescu, peședintele Federației Române de Arte Marțiale, deținătorul centurii negre 10 Dan, cea mai înaltă distincție din artele marțiale.

Foste mari glorii ale judoului românesc s-au reunit în stațiunea Venus
Maestrul Dan Puric FOTO Paul Agarici

Cadou premium de la Marius Vizer

În final, foștii mari campioni au mai avut parte de o surpriză, primind o ediție premium a albumului “Judo for the world”, trimisă special de președintele Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer. “Ne bucurăm că am reușit să ne adaptăm la reguli și să organizăm stagiul de la Venus pentru al patrulea an la rând. Ne-am propus ca de fiecare dată să aducem aici, la malul mării, sportivii din toată țara, dar și personalitățile din judo-ul românesc. Am reușit să dăm evenimentului și o componentă socio-culturală prin prezența Maestrului Dan Puric, dar și datorită reeditării unui manual vechi de aproape un secol și a albumului trimis de Marius Vizer, căruia vreau să-i mulțumesc pe această cale”, a declarat George Teseleanu, președintele CS Pantheon Constanța.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Superliga
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează