Articol de Mitică Docan - Publicat vineri, 11 martie 2022 22:47 / Actualizat sambata, 12 martie 2022 07:59
Războiul are și oribilul defect de a șterge nuanțele. Dar diferența dintre civilizație și barbarie este că prima caută să opereze tocmai cu acestea.
E oarecum adevărat că în război e nevoie de claritate morală. Trebuie să spunem răspicat că Rusia lui Vladimir Putin este vinovată de o invazie criminală, precum și de minciuni în serie, rafale de artilerie în maternități și de culoare minate pentru refugiați. Rusia este agresorul, Putin și acoliții lui sunt călăii. Nu poate fi dubiu în asta.
Dar odată ce am stabilit fundamentul și am deslușit părțile, devine o datorie umană să lucrezi cu nuanțe. Tocmai pentru că respingem atacul rușilor ca fiind irațional, noi restul, lumea liberă, suntem obligați să echilibrăm balanța, să discernem.
Lasă-ne un comentariu după ce citești acest articol.
Fii parte din comunitatea noastră ca să poți posta comentarii și să accesezi multe alte beneficii.
Intră în cont ca să poți comenta Continuă fără contSă ne menținem mințile alerte, dar responsabile, iar inimile deschise. Să fim fermi în fata agresiunii, dar să ne asigurăm că nu ascuțim ghilotinele pentru nevinovați la rândul noastru. Să fim mai buni, mai aproape de acel par moral care ne dă posibilitatea să asumăm pretenții.
Însă facem acest lucru?
Universități care renunță la Dostoievski, sporturi care se războiesc cu oameni fără mâini sau picioare
Unele știri de partea noastră a baricadei încep să arate înfricoșător. În umbra marelui conflict, majoritatea începe sa aibă accente iacobine, să dea pe-afară. Să folosească o tragedie pentru a justifica o mizerie.
Universitatea din Milano are un puseu și renunță la Dostoievski în programă pentru că e rus. Un pilot este dat afară din Formula 1, fără alt motiv decât că s-a născut în patria lui Cehov, în timp ce atleții ruși paralimpici (!) sunt excluși în lacrimi de la Olimpiadă, deși făcuseră drumul până la Beijing. Iar Elina Svitolina refuză să joace împotriva unei rusoaice, care se declară „străină de politică, împotriva durerii, a lacrimilor și a războiului”.
Mai la firul ierbii, un restaurant rusesc din Washington e vandalizat repetat, cu geamurile sparte și amenințări, deși patronul e un armean care a fugit din Uniunea Sovietică. În San Diego, pe cealaltă coastă, restaurantul Pușkin primește amenințări că va fi aruncat în aer. Și cazurile continuă.
Se operează cu generalizări, rușii sunt băgați la grămadă. Xenofobia anti-rusă are accente, cum remarca cineva, departe și de standardele din timpului Războiului Rece. Statul rus trebuie sancționat, împreună cu propagandiștii săi fățiși și aparatul conducător, dar civilii trebuie ascultați de la caz la caz.
Ne-am obișnuit să judecăm continuu
Într-un fel, lucrurile sunt simplificate și de faptul că instrumentarul cultural este deja prezent. Industrializarea adversarului, anihilarea lui completă și tonul absolutist sunt trăsăturile wokeness-ului, ale acelei ideologii care scormonește obsesiv să afle doar inamicul și niciodată ființa umană de lângă noi.
Dacă ne-am învățat să dăm la tocător categorii întregi pentru criterii conexe („albi privilegiați”, „bărbați heterosexuali”, pe Shakespeare sau Platon), să aruncăm vina unui război asupra unui popor întreg nu este un pas prea mare. Lumea îl mai făcuse.
Ai fi spus că am fi învățat câte ceva din istorie. Că s-au făcut eforturi pentru a diferenția între crimele unui regim politic și vreun oarecare Serghei, care are sau n-are vreo părere despre Vladimir Putin.
Și ai fi spus că ne amintim de greșeli precum dosarul Korematsu, din al Doilea Război Mondial, când Statele Unite ale Americii au închis în lagăre pe toți americanii de origine japoneză, care nu erau vinovați decât de acest lucru. Un caz de care Curtea Supremă se rușinează și acum. Dar nu, continuăm să ne justificăm asaltul asupra unor oameni fără nicio vină prin justețea poziției generale. Fără să ascultăm pe nimeni.
Sigur că un atlet care apare cu o jumătate de zvastică pe podium și o antrenoare care amenință cu Hiroshima și Nagasaki trebuie suspendați.
Dar într-un război șocant pentru timpurile moderne, moderația, luciditatea și apelul la umanitate sunt singurele lucruri care ne diferențiază pe noi de politicieni sau oligarhi care aduc „pacea” cu rachetele, contorsionează adevărul și își ruinează propriile națiuni, topind indiscriminatoriu personalitatea celorlalți.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
