Articol de GSP - Publicat sambata, 14 august 2010 00:00
"Naţionala" de polo a României a fost învinsă, sîmbătă, de Spania cu 10-8 (1-2, 2-3, 3-2, 4-1) în cel de-al doilea meci din cadrul turneului amical de la Portugalete.
La Portugalete, tricolorii au debutat excelent, învingînd vineri campioana olimpică en-titre, Ungaria, cu 11-9, în timp ce Muntenegru a dispus, în aceeaşi zi, de echipa gazdă, Spania, cu 11-4.
Sîmbătă însă, tricolorii au cedat în faţa vicecampioanei mondiale. În cel de-al doilea meci al zilei, Muntenegru a învins Ungaria, scor 9-8 (2-1, 2-2, 2-3, 3-2).
Duminică, în ultimul meci din cadrul turneului iberic, România va întîlni campioana europeană Muntenegru, iar Spania se va duela cu Ungaria.
Al doilea şi ultimul test pentru România, înaintea CE din Croaţia, este programat între 20 şi 22 august, la Kosice - Cupa Dunării, echipele participante fiind Slovacia, Grecia şi Marea Britanie.
Plecarea delegaţiei României spre Zagreb este programată pentru data de 27 august. Datorită calificării la Campionatul Mondial din 2011, obţinută recent la Liga Mondială (locul 5), naţionala ţării noastre nu mai are presiunea unui obiectiv impus la CE din Croaţia, ci o clasare cît mai bună. Dacă se vor clasa în primele şase locuri la Zagreb, tricolorii nu vor mai juca ulterior meciuri de calificare la următoarea ediţie a CE (2012).
La Europenele din Croaţia, România va evolua în grupa A, împotriva echipelor Muntenegru, Croaţia, Italia, Spania şi Turcia. În grupa B au fost repartizate Serbia, Ungaria, Germania, Grecia, Rusia şi Macedonia.
Meciul de debut al României este programat pentru data de 29 august, de la ora 11.00, în compania Turciei, fiind chiar partida de deschidere a Campionatului European.
Sursa: Mediafax