Articol de Luminiţa Paul - Publicat luni, 18 martie 2013 00:00 / Actualizat luni, 18 martie 2013 13:38
Au dispărut copiii-minune din sport, iar Shiffrin e excepţia. Totul e prea dur şi prea fizic acum.
Să ne uităm un pic la ea. Mîinile înmănuşate strîng frumosul, fragilul Glob de Cristal. Atît de tare încît mijlocul zvelt al trofeului aproape că scrîşneşte. Fata îl domoleşte depunînd un sărut pe suprafaţa tare şi rece. Ochii albaştri s-au îngustat ca la feline, obrajii roşii de frig completează portretul unei bucurii pure, naturale precum zăpada peste care păşesc picioarele înfăşurate în clăpari. Ea zîmbeşte larg, generos. Să ne mai uităm un pic la ea. Pare că a fugit de la liceu ca să se urce pe schiuri, să dribleze porţile, să cîştige concursuri de Cupă Mondială şi, mai mult, un titlu al lumii la CM de luna trecută. Staţi puţin, staţi puţin! De fapt, acesta e adevărul: fata, Mikaela Shiffrin pe numele ei, americancă, încă e la liceu.
A împlinit 18 ani acum cîteva zile, pe 13 martie, şi şi-a oferit cadou tocmai acel Glob de Cristal care consfinţeşte victoria la slalom după un sezon întreg. E cea mai precoce învingătoare din ultimii aproape 40 de ani. E un fenomen, se poate afirma fără teamă. Dar iată ce spune ea, Mikaela: "E arta mea. E ca un puzzle sau o pictură, sau ca muzica. Cînd schiez, e ca un cîntec, îi aud ritmul în mintea mea. Dintr-o dată, totul capătă fluenţă şi putere şi tot ce pot să fac e să mă simt incredibil de bine. De aici vine bucuria". Dragă Mikaela, eşti sigură că nu vrei să te apuci serios de scris?
De aici însă porneşte o altă discuţie. Cea a dispăruţilor copii-minune din sport. S-au dus de tot vremurile prodigioşilor imberbi şi ale zînelor cu zîmbet de caramea. Aproape că îţi vine să pui pe cutiile de lapte poze cu o Martina Hingis devenind numărul unu mondial la 16 ani şi cîteva luni, cu o Tara Lipinski executînd toe-loop-uri pînă la titlul olimpic la 15 ani, cu un Tom Daley înşurubîndu-se pînă la aurul european la 14 ani, cu un Ian Thorpe tăind apa la nici 16 ani pînă la prima victorie mondială, cu un Ronnie O'Sullivan realizînd întîiul break maxim al carierei la 15 ani.
National Child Safety Council din SUA a început în 1984 o campanie împreună cu 5 firme distribuitoare de lapte, convenind să aşeze fotografii ale copiilor dispăruţi pe cutiile de carton care ajungeau zilnic pe mesele miilor de familii americane. Păstrînd proporţiile durerii, sportul mondial îşi caută noi copii sclipitori şi nu-i găseşte. Pentru că ei aproape nu mai există. Mikaela Shiffrin e un exemplu. Ar mai înotătoarea americană Missy Franklin, de patru ori campioană olimpică anul trecut, la Londra. Şi altcineva? Să nu spuneţi Ye Shiwen, chinezoaica de 16 ani care a înotat mai repede decît Ryan Lochte, s-ar putea ca data viitoare să vedem vreo soră de-a ei în bazin.
Într-un fel însă, e normal. Sportul de azi nu mai favorizează apariţia puştilor care ajung direct la aur. La victorii. La surprize. Totul a devenit mult prea pretenţios din punctul de vedere fizic, prea solicitant, prea complex pentru trupuri firave, neformate, prea puţin puternice. Aşa că Shiffrin e excepţia, poate şi pentru că proba ei, slalomul, e tehnică. Nu vom vedea curînd prea mulţi pici şi pice urcînd pe podiumuri. Acum e vremea maturităţii în sport. Una care vine măcar la 20-21 de ani. De multe ori chiar mai tîrziu.
)
)
)
)
)
)
)
)
