Articol de Mirela Neag - Publicat marti, 15 noiembrie 2016 11:30
COSR l-a ales astăzi pe Mihai Covaliu în funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Camelia Potec și Alexandru Dedu vor fi vicepreședinți.
update 17:15
Mihai Covaliu este noul președinte al COSR! Președintele Federației de Scrimă a obținut 128 dintre voturi, față de cele 68 obținute de Gabi Szabo.
"Sunt conștient că această funcție reprezintă o imensă responsabilitate, având în vedere reprezentarea sportului românesc la cele mai importante competiții", a declarat noul președinte al COSR.
Covaliu a fost campion olimpic și mondial la sabie. La Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000, a devenit primul campion olimpic la sabie din România, iar la Beijing, în 2008, a încheiat pe locul al treilea.
A devenit campion mondial la sabie în 2005, după ce în 2003 a fost vicecampion mondial, iar în 2001 a fost medaliat cu bronz alături de echipa României de sabie, în Franța.
După JO de la Beijing s-a retras din competiții și a devenit antrenorul lotului național de sabie, iar în 2013 a fost ales președintele Federației Române de Scrimă.
UPDATE 16:30
În continuare se numără voturile. Potrivit surselor GSP.RO, Mihai Covaliu, președintele Federației de Scrimă, este cel care va câștiga alegerile și va fi noul președinte al COSR.
update 14:40
S-a terminat votarea! A început numărarea voturilor
update 13:30
Dintre cei 116 membri cu drept de vot, doar 102 sunt prezenți. Absentul cel mare este Octavian Morariu, vicepreședinte COSR și membru CIO. Acesta nu este în sală și se pare că este plecat la Londra.
Nicu Vlad și George Cosac și-au retras candidaturile pentru funcția de vicepreședinte.
update 13:00
A început votarea!
Update 11:20
Ședința a început la ora 11:00. Cei doi candidați, Mihai Covaliu și Gabriela Szabo, și-au dat mâna și-au urat succes și au stat la poze. Reprezentații presei au avut voie în sală doar 10 minute, ședința având loc cu ușile închise.
Știrea inițială:
George Boroi, care face echipă cu Covaliu, și-a retras ieri candidatura pentru un loc în Comitetul Executiv.
Cei 122 de membri ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român își vor alege azi noua conducere pentru un mandat de 4 ani. Cu o zi înainte de ședința Adunării Generale, care este programată să înceapă la ora 11:00, George Boroi a surprins prin retragerea candidaturii sale pentru un loc de membru în Comitetul Executiv.
"Mi-a spus că se retrage pentru că nu-l onorează să lupte pe același loc cu patru campioane olimpice: Doina Melinte, Georgeta Andrunache, Viorica Susanu și Alina Dumitru", a mărturisit pentru Gazetă unul dintre apropiații comandantului CSA Steaua.
Alții au altă versiune. "Cred că a făcut acest gest pentru că e sigur pe victoria lui Mihai Covaliu, care o să-l numească secretar general și astfel eliberează un loc pentru altcineva în Executiv", a susținut o persoană care o să participe la scrutinul de azi.
Tot ieri și-a mai retras candidatura pentru un loc de membru în Comitetul Executiv și Anișoara Cușmir, cea care a fost delegată de FR Atletism ca reprezentant la alegerile de azi.
Retragerea fostei campioane olimpice, în prezent antrenor, înseamnă și că FRA nu va mai avea reprezentant în forul de conducere al COSR.
Pentru cele 14 locuri de membru în Comitetul Executiv au rămas în cursă 22 de persoane, după ce ieri Comisia de Etică nu a validat 3 dosare: Dan Gârleanu, care nu are calitatea de membru al COSR, Florentin Marinescu și Violeta Szekely, care şi-au depus tardiv candidaturile, după expirarea termenului.
Candidații pentru președinte
- Mihai Covaliu
- Gabriela Szabo
Candidații pentru 2 locuri de vicepreședinte:
- Sorin Babii
- Alexandru Dedu
- Nicu Vlad
- Camelia Potec
Candidații pentru 14 locuri de membru în Comitetul Executiv:
- Gheorghe Vișan
- Cristinel Romanescu
- Răzvan Pârcălabu
- Sorin Iacoban
- Irina Deleanu
- Vasile Câtea
- Puiu Gașpar
- Alexandru Hălăucă
- Ioan Bârlădeanu
- Alina Sămărghitean
- Adrian Stoica
- Florian Ion Ticu
- Doina-Ofelia Melinte
- George Teseleanu
- George Cosac
- Sebastian Toncean
- Georgeta Andrunache
- Marius Gane
- Viorica Chermeș-Susanu
- Nicolae Dobre
- Valentin Amato Zaharia
- Sandu Pop