Articol de GSP - Publicat vineri, 28 martie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 28 martie 2014 11:22
Nu, nu e Usain Bolt, dar se poate spune că şi el este cel mai rapid om de pe Pămînt, dar în cîrje!
În această săptămînă în micuţul oraş din Germania, Furth, s-a stabilit recordul celui mai rapid om cu dizabilităţi: a "alergat" 100 de metri în mîini, cu picioarele în sus, pe cîrje! Evenimentul nu a avut loc pe un stadion de atletism cu mii de oameni în tribună, ci într-un parc.
Vorbim aici despre Tameru Zegeye, un atlet de circ cu dizabilităţi, dar care are nişte calităţi fizice incredibile. De fapt, el încearcă că nu pară o persoană cu handicap, tocmai de aceea încearcă să fie special prin ceea ce face. După ce mama sa l-a abandonat după ce l-a născut cu picioarele strîmbe, bărbatul de 32 de ani nu şi-a abandonat pasiunea sa pentru atletism.
Şi a muncit în fiecare zi pentru visul său! "Visele mele din această viaţă s-au realizat unul cîte unul, iar personal sînt mulţumit pentru că am cîştigat multe lupte. Acum, mi-am dorit un record mondial şi am reuşit să arăt lumii că indiferent dacă sînt o persoană cu handicap, pot face lucruri uimitoare. Sînt talentat ca şi eroul meu, Usain Bolt, chiar dacă el poate alerga mai repede decît mine! Mi-ar plăcea ca el să vadă ce am făcut eu şi să fie bucuros", a declarat etiopianul după stabilirea recordului mondial, la mersul pe cîrje cu picioarele în sus!