SPORTURI  »  AUTO  »  LANSARE

A apărut Audi A1

Articol de - Publicat vineri, 24 septembrie 2010 00:00

Noua maşină a producătorului german s-a lansat în România

A2, A3, A4, A5, A6. Acum e rîndul lui Audi A1, iar pînă la sfîrşitul anului apare şi A7. Audi A1 s-a lansat în România în această săptămînă. Este un model complet nou scos de cei din Ingolstadt, Germania. Maşina are mai puţin de 4 metri lungime, însă cei care l-au construit spun că  datorită şasiului său dinamic şi motoarelor puternice va fi cel mai sportiv model premium din clasa compactă.

Audi A1 este un automobil creat special pentru aglomeraţiile urbane. Interiorul maşinii este spaţios, aerisit, iar materialele şi culorile folosite sînt moderne. Clienţii săi îşi pot personaliza numeroase detalii din habitaclu. A1 oferă opţional şi sistemul de navigaţie MMI Navigation Plus, monitorul ridicîndu-se din planşa de bord.

Motorizările lui A1 sînt două propulsoare TDI (1.6 litri cu 90 şi 105 CP) şi două TFSI pe benzină, ce dezvoltă o putere între 86 CP şi 122 CP. Sistemul Start@Stop este prezent indiferent de echipare. A1 beneficiază, opţional, şi de sistemul de transmisie S tronic cu şapte trepte de viteză.

Cel mai ieftin 1.2 TFSI, benzină    17.193 euro
Cel mai scump 1.4 TFSI, benzină    23.081 euro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala

Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo

Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează