SPORTURI  »  AUTO  »  CAMPIONATUL NAȚIONAL DE VITEZĂ DE COASTĂ

Campionatul Național de Viteză în Coastă 2018, gata de start! Ce bijuterii vor fi prezente la Râșnov

FOTO: abimages.ro
FOTO: abimages.ro

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 aprilie 2018 15:14

Ediția 2018 a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop va debuta săptămâna viitoare cu tradiționala etapă de la Râșnov, acolo unde se poate înregistra un nou record de participare, anunță Federația Română de Automobilism Sportiv.

Conform clubului organizator Auto Blic, pe lista provizorie de înscrieri pentru prima rundă de viteză în coastă se află nu mai puțin de 110 piloți. Dacă aceasta se va menține și după finalizare procesului de înscriere, atunci putem asista la un nou record pentru o competiție FRAS. Cu numai două săptămâni în urmă, la Brașov, au participat 90 de echipaje la Raliul Brașovului.

Printre cei care vor lua startul la Trofeul Serus, așa cum e denumită etapa de la Râșnov, se află Mihai Leu, la bordul unui Ferrari 458 Challenge, Titi Aur, revenit în competiții după 4 ani de pauză, Vali Porcișteanu, Lucian Răduț și Andrei Dumitrescu. Acesta din urmă, vicecampion național în sezonul 2017, va pilota și la Râșnov monopostul Tatuus.

Fanii automobilismului sportiv vor avea ocazia să vadă în acțiune alte două Ferrari, pilotate de Florin Voicu, respectiv Armando Battochi, un superb Speed Car GT 1.000 (Marian Andrei), un bipost Osella, la bordul căreia se va afla Silviu Dumitrescu, dar și un biplace Radical SR4, pe care îl va conduce cunoscutul realizator tv Dani Oțil.

În cadrul evenimentului se vor desfășura atât etapa din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă pentru Automobile Istorice, dar și prima rundă din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2. Acesta a fost creat anul trecut special pentru piloții aflați la început de drum, iar proiectul s-a dovedit un succes, doar în ultima lună, nu mai puțin de 35 de sportivi solicitând licență FRAS.

Runda de la Râșnov se va desfășura în perioada 21-22 aprilie. Traseul pe care participanții îl vor urca are 3,75 kilometri cu o diferență de altitudine de aproximativ 300 de metri. Etapa de anul trecut a fost câștigată de Lucian Răduț.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează