Articol de Valentin Damian - Publicat duminica, 06 septembrie 2015 00:00
Un raliu regional, desfășurat în apropiere de orașul spaniol La Coruna, s-a terminat îngrozitor. Un echipaj format din doi localnici a pierdut controlul mașinii și a intrat în mulțime, omorînd 6 oameni: un copil de 8 ani, trei femei, dintre care două gravide, și doi bărbați.
În Galicia e doliu de sîmbătă seară după cele întîmplate la ediția a 20-a a Raliului Galiciei. La ora 19:39, ora locală, în apropiere de Carral, o localitate din nord-vestul Spaniei, un Peugeot 206 XS a intrat tare într-o curbă, pilotul a pierdut controlul mașinii după ce o roată a acesteia a intrat într-un șanț.
În dinamica creată, Peugeot-ul s-a răsucit și a intrat din plin în mulțimea aflată de o parte și de alta a drumului. În zona în care mașina a părăsit carosabilul se afla un grup de peste 20 de persoane, care efectiv a fost spulberat.
Bilanțul? Terifiant, 6 oameni pierzîndu-și viața, iar alți 16 au fost transportați de urgență la Spitalul Universitar din La Coruna, unul dintre ei aflîndu-se ieri după-amiază într-o stare foarte gravă. Printre răniți se numără și 4 copii!
Drama este cu atît mai mare pentru că în rîndul celor decedați se regăsesc un copil de 8 ani, trei femei, dintre care două gravide, și doi bărbați. Una dintre femeile însărcinate mai avea de așteptat cîteva zile pînă cînd avea programată nașterea copilului său. În tragedia de la Carral și-a pierdut viața și soţul acesteia.
Ce spun martorii?
Raliul Galiciei este o competiție mică, regională, dar cu mare priză printre localnici. S-a văzut acest lucru și în filmulețele postate pe internet de către martorii tragediei, asistența fiind numeroasă. Oamenii ce au văzut tragedia au declarat că nu exista nici o zonă de siguranță în perimetrul în care s-a petrecut drama.
Vina aparține organizatorului
Ambii piloți au scăpat teferi în urma accidentului. Cert este că cei doi spanioli din Peugeot, ambii localnici, nu vor avea de suferit, fiind absolviți de orice vină pentru că se aflau în concurs. Culpa este în altă parte: "La Coruna Group", echipa care a organizat raliul, și directorul cursei, cel care, după ce inspectează ultimul tot traseul, dă semnalul că poate începe întrecerea.
4dintre cei 16 răniți în urma accidentului de raliu sînt copii
6morți este bilanțul accidentului de raliu din Galicia făcut de un echipaj format din localnici
9luni avea sarcina la care ajunsese una dintre femeile decedate
130de mașini au luat startul la Raliul Galiciei, o competiție regională
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro