SPORTURI  »  AUTO  »  DRAMĂ

Şase luni de incertitudine! » Motociclistul Mircea Vrăjitoru nu prezintă semne de revenire

Mircea e conştient, nu poate comunica şi e hrănit printr-un tub.
Mircea e conştient, nu poate comunica şi e hrănit printr-un tub.

Articol de GSP - Publicat sambata, 15 decembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 14 decembrie 2012 20:32

Medicii nu pot da veşti noi despre evoluţia lui Mircea Vrăjitoru mai devreme de luna aprilie a anului viitor. Motociclistul e acasă, la Bucureşti. Părinţii îl îngrijesc şi sînt la limita puterilor.

În septembrie, speranţa motociclismului românesc, Mircea Vrăjitoru (19 ani), a suferit un grav accident la cursa SuperStock 600 de la Portimao, Portugalia. A căzut de pe motocicletă, s-a lovit cu capul de asfalt şi a fost apoi călcat pe cască de un alt competitor. A urmat o lună de chin în Portugalia, un drum cu maşina pînă în România şi perioade de internare la spitale din Timişoara şi Bucureşti.

Vizitat zilnic de terapeuţi
De la sfîrşitul lui noiembrie, Mircea a fost mutat acasă, în Capitală. Nu dă semne de revenire, deşi deschide ochii. Cu fix o săptămînă înainte să împlinească 20 de ani, tînărul "mănîncă tot prin tub, substanţele îi sînt introduse prin nas, direct în stomac", povesteşte Gabriel Olariu, secretarul general al FR Moto. În fiecare zi, băiatul este vizitat de terapeuţi. Din cînd în cînd, primeşte şi vizita unui medic specialist.

"Părinţii sînt devastaţi"
"Totuşi, trebuie să treacă măcar 6 luni pentru a se şti cu exactitate în ce stadiu al revenirii se află şi în ce măsură s-au vindecat traumatismele", continuă oficialul. Cei mai afectaţi sînt părinţii, Tavi şi Mihaela Vrăjitoru. "Nu îl părăsesc o clipă, poate doar cînd unul din ei merge la cumpărături. Îi fac de mîncare, îi fac masaje. E groaznic, sînt devastaţi!", oftează Olariu.

Susţinuţi la Gala de la Braşov
Mircea Vrăjitoru şi ceilalţi rutieri accidentaţi grav în ultimele luni vor avea parte de momente speciale astăzi, la Gala Motociclismului Românesc, eveniment care va avea loc la Braşov. Fratele lui Mircea, Bogdan Vrăjitoru, şi el motociclist, îşi va reprezenta familia la eveniment. Pentru motocrosistul Florian Pop, care şi-a fracturat ambele picioare în octombrie, se va organiza şi o strîngere de fonduri.

"Mircea este staţionar, prins în carapacea gîndurilor pe care nu le poate exterioriza" (Gabriel Olariu, secretar FR Moto)

Citește și:
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
Nationala
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Diverse
„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Stiri extrasport
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Transformarea fostului star de la Real Madrid » La 51 de ani e „Terminator”: „Asta te menține tânăr”
Campionate
Transformarea fostului star de la Real Madrid » La 51 de ani e „Terminator”: „Asta te menține tânăr”
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Profit.ro
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (2)
ska_p2011
ska_p2011  •  15 Decembrie 2012, 09:39
Postat de ovidiu_3003 pe 15 Decembrie 2012, 09:03

Asa este in sporturile cu motor ...se mai si moare .

o spui cu atata lejeritate de parca ai fi spus ca mai si cade...........

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  15 Decembrie 2012, 09:03

Asa este in sporturile cu motor ...se mai si moare .

Vezi toate comentariile (2)
Comentează