SPORTURI  »  AUTO  »  F1

Singur pe bulevard! » Vettel s-a impus şi în Marele Premiu din Singapore

Vettel a bifat ieri cea de-a noua cursă cîştigată în 2011
Vettel a bifat ieri cea de-a noua cursă cîştigată în 2011

Articol de - Publicat luni, 26 septembrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 25 septembrie 2011 23:08

Sebastian Vettel a mers solitar timp de aproape două ore pe străzile superb luminate din Singapore. Încă nu e campion mondial. Mai are nevoie de 1 punct!

20:00, ora locală, 3:00 după-amiaza în Romania. Circuitul din Singapore, primul şi singurul circuit în care cursa se desfăşoară noaptea, putea consfinţi un nou titlu de campion, al doilea consecutiv, pentru Sebastian Vettel. Germanul pleca din pole-position, bine, asta nu mai e nici o noutate pentru că pilotul lui Red Bull a strîns în acest sezon 11 pole-positions!

Floare la ureche pentru Vettel. Argumente? Are maşina cea mai bună, a greşit cel mai puţin în acest sezon. Este cel mai rapid şi cel mai exact pilot din lume!

În Singapore a mers şnur, iar ceea ce s-a întîmplat în turul 33, atunci cînd Schumacher a scăpat nevătămat după ce a intrat în parapet, a explicat încă o dată de ce a devenit invincibil Vettel: imediat după ce Safety Car-ul a ieşit de pe circuit, cu toate monoposturile regrupate, campionul mondial a plecat ca din tun. După fiecare tur, diferenţa dintre el şi Button ( McLaren), un alt campion mondial, creştea! La un moment dat erau 12 secunde între ei. La final au rămas doar trei secunde.

De aceea, Vettel este campion mondial. E adevărat, matematic nu e. Mai are nevoie de 1 punct şi mai sînt încă 5 Grand-Prix-uri. Diferenţa dintre el şi Button (McLaren) este de 124 de puncte, iar britanicul, dacă va cîştiga tot, va face maximum 125 de puncte. Să curgă berea în Germania că tot e Oktoberfest!

9 victorii a strîns Sebastian Vettel în acest sezon în cele 14 Grand Prix-uri de pînă acum

11 pole-positions a reuşit pilotul lui Red Bull în 2011 din 14 posibile

24 de ani are Vettel, în 2010 devenind cel mai tînăr campion mondial. Acum, el este cel mai tînăr dublu campion din istoria F1

Clasament cursă:
1. Vettel 1h59:06.537
2. Button +1.737
3. Webber +29.279
4. Alonso +55.449
5. Hamilton +1:07.766
6. Di Resta +1:51.067
7. Rosberg +1 tur
8. Sutil +1 tur
9. Massa +1 tur
10. Perez +1 tur
Clasaţi: Maldonado, Buemi, Barrichello, Kobayashi, Senna, Kovalainen, Petrov, D'Ambrosio, Ricciardo, Liuzzi, Alguersuari
Abandonuri: Trulli, Schumacher, Glock

Clasament piloţi:
1. Vettel 309 p
2. Button 185 p
3. Alonso 184 p
4. Webber 182 p
5. Hamilton 168 p
6. Massa 84 p
7. Rosberg 62 p
8. Schumacher 52 p

Clasament echipe:
1. Red Bull 491p
2. McLaren 353 p
3. Ferrari 268 p
4. Mercedes 114 p
5. Renault 70 p
6. Force India 48 p
7. Sauber 36 p
8. Toro Rosso 29 p

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Eroul de la România U20 ar putea ajunge în iarnă la Dinamo! Care ar fi condițiile
Superliga
Eroul de la România U20 ar putea ajunge în iarnă la Dinamo! Care ar fi condițiile
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează