SPORTURI  »  AUTO  »  MARELE PREMIU AL SPANIEI

VIDEO Duminică perfectă! » Alonso cîştigă pe teren propriu şi se apropie de Vettel şi Raikkonen

Articol de - Publicat luni, 13 mai 2013 00:00 / Actualizat duminica, 12 mai 2013 20:15

După ce Barcelona lui Messi a devenit noua campioană a Spaniei, Alonso a cîştigat tot într-o manieră categorică cursa din Catalunya

Rosberg, primul, Hamilton, al doilea. Perfect pentru Mercedes! Aşa a pornit cursa din Catalunya, pînă în primul viraj, unde Vettel, Raikkonen şi Alonso, toţi trei campioni mondiali, au început să atace. Aşa a ajuns Vettel pe locul doi, fiind urmat de Alonso, care a reuşit două depăşiri (Raikkonen şi Hamilton), şi Raikkonen.

Click aici pentru VIDEO!

Ierarhie care n-a ţinut mult pentru că Alonso a trecut pe primul loc. E clar, piloţii lui Mercedes au probleme cu monoposturile care nu fac faţă unui regim de cursă ridicat. Degeaba merg bine în calificări, unde nu sînt jenate de nimeni şi obţin pole după pole! Hamilton n-a putut emite nici o pretenţie. Nu vorbim de podium, britanicul nereuşind nici să intre în primele zece locuri, fapt care i-ar fi permis clasarea în puncte.

Vettel a trebuit să se mulţumească cu puţin. Germanul n-a prins podiumul pentru că a avut în faţă trei piloţi în mare formă: Alonso, Raikkonen şi, surpriza, Massa.

Fernando Alonso nu mai cîştigase la Barcelona, în faţa conaţionalilor săi, din 2006. Spaniolul a făcut o cursă perfectă. Cu o strategie foarte bună, cu patru opriri la boxe, pilotul lui Ferrari n-a avut nici o emoţie, chiar dacă Raikkonen a gîndit altfel cursa, cu doar trei treceri pe la boxe.

Raikkonen i-a "furat" podiumul lui Vettel
Finlandezul rămîne acelaşi pilot constant care adună puncte importante în fiecare Grand Prix. Fără să cîştige nici o cursă, "Ice Man" îi suflă deja în ceafă liderului Sebastian Vettel. În turul 33, pilotul celor de la Lotus a oferit cel mai spectaculos duel de la Barcelona, Kimi depăşindu-l pe actualul campion mondial, "furîndu-i" locul trei.

Massa, fabulos
Brazilianul Felipe Massa a făcut o cursă memorabilă. A plecat de pe locul 9 în urma penalizării la grilă. A cîştigat trei poziţii la start, totul culminînd cu depăşirea lui Vettel.

Perfect pentru Ferrari (prima şi a treia poziţie), în grafic pentru Lotus (locul doi pentru Kimi), puţin pentru Red Bull (poziţiile 4 şi 5), modest pentru McLaren (poziţiile 8 şi 9) şi dezolant pentru Mercedes (locurile 6 şi 12), după ce ambii piloţi au plecat din prima linie a grilei.

2 este numărul victoriilor obţinute de Alonso în acest sezon (China şi Spania)

Clasament cursă
1. Fernando Alonso (25 p)
2. Kimi Raikkonen +9.3s (18p)
3. Felipe Massa +26.0s (15p)
4. Vettel +38.2s 12p
5. Webber +47.9s 10p
6. Rosberg +68.0 8p
7. di Resta +68.9s 6p
8. Button +79.5s 4p
9. Perez +81.7s 2p
10. Ricciardo +1 tur 1p
Clasaţi: Gutierrez, Hamilton, Sutil, Maldonado, Hulkenberg, Bottas, Pic, Bianchi, Chilton
Abandonuri: Vergne, van der Garde, Grosjean

Echipe
1. Red Bull 131p
2. Ferrari 117p
3. Lotus 111p
4. Mercedes 72p
5. Force India 32p
6. McLaren 29p

Piloţi
1. Vettel 89p
2. Raikkonen 85p
3. Alonso 72p
4. Hamilton 50p
5. Massa 45p
6. Webber 42p
7. Di Resta 26p
8. Grosjean 26p
9. Rosberg 22p
10. Button 17p

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live după U Cluj - FCSB: „Echipă mare!”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live după U Cluj - FCSB: „Echipă mare!”
Tavi Popescu, scos în minutul 27 din U Cluj - FCSB. Consolat cu greu
Superliga
Tavi Popescu, scos în minutul 27 din U Cluj - FCSB. Consolat cu greu
Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu
Superliga
Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu

Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu

Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! » Fotbalistul român pe care Trică îl declară GOAT: „Pentru mine, a fost cel mai mare, cel mai MARE!”


Comentarii (6)
adrian84
adrian84  •  13 Mai 2013, 15:58

Domnule ziarist, ai citit comentariile de mai jos? Fii om serios si lasa pe altcineva care se pricepe si care este informat, daca exista un asemenea personaj in redactia aia de sclavi ai ciobanului.

dragos1978
dragos1978  •  13 Mai 2013, 13:25

Sincer cine va lasa sa scrieti tampeniile astea??...macar stiti cum arata o masina de F1 ziaristilor??...sa voi dati copy paste la ce va place voua de prin presa straina...sunteti jalnici. Daca era vb de ciobanu care va conduce pe voi ziaristii din romania sigur erati la mult toti la palat...poate pica un gratar penibililor.

jalemare
jalemare  •  13 Mai 2013, 10:50

Damiane tata, unde te-au gasit astia?! dupa ce ca nu te pricepi nici macar nu ai catadicsit sa te uiti la cursa. scrii din auzite?! incepe sa-mi fie dor de miki mitoman :))))

Vezi toate comentariile (6)
Comentează