Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 06 aprilie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 06 aprilie 2013 17:35
Los Angeles Lakers are de pătimit pentru a obţine tichetul pentru play-off. Californienii au avut un traseu sinusoidal în acest sezon, deşi erau văzuţi drepţi principalii adversari ai lui Miami Heat în lupta pentru inelele de campioni.
Dar Lakers respiră, după ce a trecut, într-un meci cu un final dramatic, de Memphis Grizzlies, scor 86-84. Bineînţeles, şi de data aceasta, eroul a fost Kobe! Bryant a reuşit 24 de puncte, 5 recuperări şi 9 pase decisive, fiind secondat cu brio de Pau Gasol, 19 puncte şi 9 recuperări, şi de Dwight Howard, 9 puncte şi 10 recuperări. Deşi ultimul a cam dat emoţii, ratînd penultima aruncare liberă ce-ar fi putut arunca meciul în prelungiri. Dar tot a fost providenţial, în cealaltă "căciulă", blocîndu-l, la ultima fază, pe Mike Conley (21 de puncte, 6 recuperări).
A fost şi un duel între fraţii Gasol, unul fără menajamente. Marc, de la Memphis, a fost destul de nervos în meci, la un moment dat, lovindu-şi fratele, pe Pau, după care a făcut scandal în faţa arbitrului, spunîndu-i acestuia că a fost neintenţionat. Lakers (40 de victorii şi 36 de eşecuri) se menţine în faţa lui Utah Jazz (40-37) pe locul 8 al Conferinţei de Vest, într-o luptă palpitantă pentru locul în play-off. Mai ales că şi Jazz a cîştigat, 95-83, cu New Orleans Hornets. Memphis e pe locul 5 în aceeaşi conferinţă.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor