Articol de Oana Duşmănescu - Publicat miercuri, 18 noiembrie 2015 00:00
Levente Szijarto spune că obiectivul lui e să mixeze temperamentul aprins “de la 20 de ani” cu experiența de pe teren. Asta și cîștigarea campionatului României.
Pentru că a trăit o viață întreagă în baschet, orădeanul poate fi considerat un plus pentru orice echipă ce și l-ar dori în lot. Anul acesta, acea echipă este Steaua CSM Eximbank, care are un voiaj promițător în grupa D a Eurocup, ediția 2015-2016.
La 33 de ani, venit de la desființata Asesoft Ploiești, Szijarto își cunoaște foarte bine acum forțele și își dorește lucruri mari pentru noua sa formație.
- Levi, tu ai trăit momente frumoase în cupele europene și cînd jucai la Ploiești. Ce simți că s-a schimbat în jocul tău, în atitudinea ta?
- Simt că m-am maturizat mult și apreciez acum în plus fiecare moment pe care-l petrec pe teren. Mă bucur din tot sufletul că am ocazia să joc în continuare împotriva unor echipe puternice și împotriva unor jucători valoroși.
- La ce capitole remarci îmbunătățirea?
- Cînd ești tînăr nu realizezi ce faci bine, ce faci rău. Plutești. Timpul trece repede și nu-ți dai seama de importanța faptelor tale. Acum gîndesc mult mai limpede. Cînd eram mai tînăr, eram foarte temperamental. Acum încerc, de fapt, să revin la eul meu de atunci și să-l amestec cu gîndirea de azi. Energie și creier. Ăsta trebuie să fie Levi cel nou!
- Cum simți echipa, înainte de meciul cu rușii?
- E o echipă legată. Am făcut o alegere foarte bună, pentru că aici sînt oameni tineri, cu viziune și care știu ce înseamnă să joci în echipă și să ai spirit de sacrificiu.
- Atmosfera e bună și în privința fanilor.
- Steaua e cel mai mare brand sportiv al României. E normal să avem fani, dar să jucăm și noi ca să-i merităm. E frumos cînd ai rezultate și te mai ajută și publicul.
- Cît de greu e meciul de miercuri?, rușii sînt liderii grupei.
- Pare și mai greu cînd te uiți că la ei în casă, în tur, ne-au bătut la o diferență de 26 de puncte. Dar nu mai sîntem echipa din acel moment. Acela a fost primul nostru meci din grupă și simt o evoluție considerabilă de atunci. Povestea aceea nu se va repeta, avem chiar șanse să-i învingem. Pînă la urmă, adversarul joacă așa cum îl lași.
- Pentru campionat ce-ți dorești?
- Doar locul unu! Am și spus cînd am venit la Steaua că nu vreau prime pentru locul 2, 3 din prima ligă. Și, desigur, aș vrea să cîștigăm și Cupa României.
Kazan e pe locul 1
Baschetbaliștii ruși de la Unics Kazan, care vor juca miercuri la București, sînt pe locul 1 în Grupa D a competiției, cu 3 victorii și două înfrîngeri. Steaua e pe ultimul loc, cu două victorii și trei eșecuri, dar are șanse de calificare.
Celelalte formații sînt Aris Salonic, Trabzon Medical Park, Banvit Badirma și Buducnost Podgorica, pe aceasta din urmă Steaua învingînd-o miercurea trecută cu 81-75.
În faza a doua a grupelor Eurocup se califică primele patru echipe din fiecare grupă inițială, la care se vor adăuga opt cluburi eliminate din prima fază a Euroligii.
"Faptul că și Steaua, și Dinamo au echipe în prima ligă este un lucru benefic pentru baschetul din București, care renaște"
Levente Szijarto, jucător Steaua