SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

Revanșă pentru Luka Doncic! Superstarul sloven a condus-o pe LA Lakers spre o victorie împotriva echipei care a renunțat la el: „Multe emoții și puțin somn”

Luka Doncic/Foto: Imago Images
Luka Doncic/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 26 februarie 2025 09:57 / Actualizat miercuri, 26 februarie 2025 09:59

Los Angeles Lakers s-a impus cu 107-99 în fața lui Dallas Mavericks, în primul meci al lui Luka Doncic împotriva fostei sale echipe. Superstarul sloven nu a mai înscris la fel de mult ca în partida precedentă, dar a reușit un triple-double.

La începutul acestei luni, vestea mutării lui Luka Doncic la Los Angeles Lakers a zguduit lumea baschetului, argumentele pentru care Dallas Mavericks ar fi renunțat la el fiind greu de găsit de către o bună parte a urmăritorilor acestui sport.

Sala legendarei echipe de handbal a luat foc: „Suntem în stare de șoc. Totul e distrus!” » Imaginile dezastrului
INCENDIU
Sala legendarei echipe de handbal a luat foc: „Suntem în stare de șoc. Totul e distrus!” » Imaginile dezastrului

Jordan, reclamă genială înaintea revederii lui Luka Doncic cu fosta sa echipă

Au urmat dezbateri, analize, chiar și teorii ale conspirației legate de o posibilă intervenție a lui Adam Silver, comisarul NBA, pentru a crește vizualizările NBA sau de un plan al noilor proprietari ai lui Mavericks de a muta echipa din Dallas în Las Vegas.

Șocat, Doncic nu a avut prea mult timp pentru a rumega schimbarea din viața sa. L-au ajutat, însă, noii lui coechipieri, conduși de LeBron James, și antrenorul JJ Redick să se integreze cât mai rapid, iar presa americană vuiește după ultimele rezultate obținute de Lakers și începe să vorbească tot mai mult despre șansele la titlu ale californienilor.

În acest context, marți noaptea, Crypto.com Arena a găzduit prima confruntare dintre Los Angeles Lakers și Dallas Mavericks după trade-ul care a schimbat fața NBA. Aflat înaintea unui moment cu o încărcătură emoțională deosebită, Doncic a ajuns la sală cu mai bine de 3 ore și jumătate înaintea jocului.

Jordan, brand-ul pe care slovenul îl reprezintă, tocmai lansase o reclamă în care acesta schimbă plăcuța de înmatriculare a mașinii sale din Texas în California și apoi urcă la volan, în timp ce fondul sonor este dominat de piesa „All My Ex’s Live in Texas” (trad. Toate fostele mele trăiesc în Texas) a lui George Strait.

Luka Doncic, prestație solidă în Crypto.com Arena: „Sincer, mă bucur că s-a terminat”

Lakers a început mai bine jocul, iar Doncic a părut implicat în ambele faze, fără să forțeze vreo aruncare. Un prim moment notabil a fost când Mavericks a revenit la conducere, însă pentru un timp foarte scurt pentru că fostul lor jucător a marcat rapid un coș de la distanță.

De-a lungul partidei, gazdele au dominat meciul, profitând de absența lui Anthony Davis, baschetbalistul care a fost trimis în Dallas în schimbul lui Doncic. Pivotul american a fost celebrat înainte de începerea disputei cu un video omagial.

Lakers a condus chiar și la 16 puncte, dar, pe final, Mavericks a forțat o revenire și nu i-a permis lui JJ Redick să le acorde mai multe minute rezervelor. În cele din urmă, Doncic a obținut o primă victorie în fața fostei sale echipe: 107-99.

Acesta a adunat 19 puncte, 15 recuperări și 12 pase decisive, fiind depășit pe lista marcatorilor de LeBron James (27 de puncte, 12 recuperări) și de Austin Reaves (20 de puncte).

„Au fost multe emoții și puțin somn. Nu pot explica. A fost un meci diferit. Așa cum am spus, uneori nu știu ce am făcut. Sincer, mă bucur că s-a terminat”, a declarat, epuizat, Doncic, conform The Athletic.

Cu 26 de meciuri rămase din sezonul regulat, LA Lakers atacă podiumul conferinței de vest

Probabil că au fost multe lucruri care îi treceau prin minte și care nu implicau jocul în sine. Acestea fiind spuse, cred că a gestionat situația excelent”, a spus LeBron James, completat de antrenorul său. „Nu a aruncat foarte bine, însă a făcut o mulțime de faze și a avut câteva acțiuni defensive bune”, a subliniat Redick.

Datorită acestui rezultat, Los Angeles Lakers a ajuns la un bilanț de 35 de victorii și 21 de înfrângeri și se află pe poziția a 4-a în conferința de vest. În schimb, Dallas Mavericks ocupă locul 9, cu 31 de meciuri câștigate și 28 pierdute.

Citește și:
Incendiar la declarații: „Suntem cea mai slabă echipă! Nu avem lideri. Rușinos!”
Superliga
Incendiar la declarații: „Suntem cea mai slabă echipă! Nu avem lideri. Rușinos!”
Imagini incredibile: Dan Alexa, repriză de box pe gazon!
Liga 3
Imagini incredibile: Dan Alexa, repriză de box pe gazon!
Presa din Italia, la unison, după ce Inter s-a prăbușit cu Torino » Notele lui Cristi Chivu
Stranieri
Presa din Italia, la unison, după ce Inter s-a prăbușit cu Torino » Notele lui Cristi Chivu
Gigi Becali, chemat la Marriott să-l convingă pe antrenor să semneze cu FCSB: „Îl va topi instant”
Superliga
Gigi Becali, chemat la Marriott să-l convingă pe antrenor să semneze cu FCSB: „Îl va topi instant”
România a egalat Polonia la salariu și a depășit Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovacia HARTĂ
Profit.ro
România a egalat Polonia la salariu și a depășit Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovacia HARTĂ
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează