Articol de GSP - Publicat duminica, 05 septembrie 2010 00:00
Serbia şi Spania sînt primele echipe calificate în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de baschet care se desfăşoară în Turcia.
Serbia a trecut la limită de Croaţia, cu 73-72, în timp ce campioana mondială en-titre, Spania a dispus de Grecia, cu 80-72. Cele două echipe s-au întîlnit şi în finala Campionatului European din 2009, cînd ibericii s-au impus cu 85-63.
Din cauza celor două înfrîngeri suferite în faţa Franţei şi a Lituaniei, Spania a fost nevoită să joace împotriva Greciei în optimi. Chiar dacă în meciurile din grupe nu au arătat un joc foarte solid, ibericii s-au dezlănţuit în meciul cu grecii, impunîndu-se cu 80-72 (37-31).
Deşi pe parcursul primului sfert, Grecia a condus de mai multe ori 6-2, 17-11, graţie reuşitelor lui Dimitrios Diamantidis şi ale lui Nikolaios Zisis, ibericii s-au apropiat de fiecare dată, 11-11, 17-18, după ce Marc Gasol şi Navarro s-au descurcat excelent sub panou. Finalul sfertului inaugural a fost favorabil Spaniei care a intrat în avantaj la pauză, 22-19, după ce Raul Lopez a înscris un coş de trei puncte, iar Felipe Reyes a mai adus două puncte.
Începutul sfertului doi le-a aparţinut tot ibericilor care s-au distanţat, 28-21, însă Zisis a mai redus din diferenţă, 28-25, iar Shortsanitis, cu cele două puncte reuşite, i-a adus pe eleni la doar un punct în spatele adversarilor. Navarro a refăcut diferenţa, după ce a înscris un coş de trei puncte, 33-29, în timp ce Gasol şi Fernandez au majorat scorul la 37-31, scor cu care avea să se încheie şi cel de-al doilea sfert.
Grecia a revenit la conducere în sfertul trei, 38-37, după ce au marcat şapte puncte consecutive fără să primească nici unul. Chiar dacă Navarro a înscris primele două puncte pentru Spania, acestea nu au fost de ajuns, ţinînd cont că grecii au fructificat trei aruncări consecutive de trei puncte, conducînd cu 51-45. La jumătatea celui de-al treilea sfert, antrenorul Spaniei a început să introducă jucători de pe banca de rezerve, precum Rudy Fernandez, Raul Lopez, Sergio Lull sau Fran Vazquez. Graţie reuşitelor lor, ibericii au revenit şi au intrat în avantaj înaintea ultimei reprize, 52-51.
Pînă la finalul partidei, jucătorii de rezervă ai Spaniei au reuşit să facă diferenţa pe teren, marcînd peste 20 de puncte, decisive pentru stabilirea cîştigătoarei. În ultimele minute de joc, ibericii au condus şi cu 10 puncte diferenţă, 67-57, scorul final fiind 80-72.
Spania urmează să joace cu Serbia în sferturile de finală.
PROGRAM OPTIMI: Duminică, 5 septembrie: Slovenia - Australia (ora 19.00); Turcia - Franţa (ora 22.00) Luni, 6 septembrie: Statele Unite - Angola (ora 19.00); Rusia - Noua Zeelandă (ora 22.00) Marţi, 7 septembrie: Lituania - China (ora 19.00); Argentina - Brazilia (ora 22.00) foto: turkey2010.fiba.com
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor