Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 21 aprilie 2008 00:00
Cea mai fericită zi din viaţă şi cei mai mulţi pumni la un meci disputat în carieră.
Emoţionat, bucuros, bătut, cu faţa tumefiată, dar campion! Aşa a venit după miezul nopţii Adrian Diaconu la conferinţa de presă. Aplaudat de toată lumea, “Rechinul” abia se mai putea ţine pe picioare.
– Adi, a fost un meci mai dificil decît te aşteptai?
– A fost cea mai grea luptă din viaţa mea. Nu mi-a fost frică. Dacă aveam temeri, mai bine mă făceam popicar. Am urcat în ring ca să cîştig şi am reuşit. Mi-am dorit să-l fac KO, dar nu s-a putut.
– Ai fost la un pas să închei meciul în runda a opta.
– L-am avut în mînă de două ori, am crezut că-l pot trimite la podea, dar a rezistat. A fost în dificultate, atunci am simţit cum îmi intră pumnul în stomacul său, însă a scăpat. A avut noroc, a bătut gongul şi a avut timp să se refacă.
– Henry te-a acuzat că ai cîştigat cu ajutorul arbitrilor.
– Centura este aici, în România, la Bucureşti. Nu mă interesează ce zice el.