SPORTURI  »  BOX  »  BUTE VS PASCAL, DUMINICĂ, ORA 6:15, ÎN DIRECT PE DIGI1, LIVETEXT PE GSP.RO

Bute îşi dezvăluie cea mai mare motivaţie: "Vreau să arăt că meciul cu Froch a fost un accident!"

Articol de - Publicat sambata, 18 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 17 ianuarie 2014 21:12

Lucian Bute a suferit mult după înfrîngerea cu Carl Froch. S-a spus despre român că la prima luptă adevărată, în faţa unui adversar tare, a clacat. Pugilistul vrea să demonstreze acum contrariul.

Pe 26 mai 2012, la Nottingham, Lucian Bute era învins prin KO în repriza a 5-a de britanicul Carl Froch. Era prima înfrîngere din cariera de profesionist a românului, care a fost apoi imediat catalogat ca fiind un boxer fabricat, ai cărui adversari de pînă atunci au fost mult prea slabi.

"Ştiu ce s-a vorbit, ce s-a spus. M-au durut acele lucruri, dar nu puteam să le opresc eu. Mi-am văzut de treabă şi acum, cu ocazia meciului cu Jean Pascal, sper să arăt tuturor că Lucian Bute e un pugilist valoros, nu e un boxer fabricat, cum s-a spus", a declarat Bute.

"Va fi un singur învingător: Lucian Bute!"
Românul s-a pregătit tare la Montreal, a făcut sute de reprize de sparring şi e gata să-l înfrunte pe Jean Pascal. "A spus despre mine verzi şi uscate, aşa e el, un pugilist cu gura mare. O să vedem în ring cine e mai bun!", spune Lucian.

"Mă simt bine. Mă simt minunat. Sîmbătă va fi o noapte specială pentru mine, o luptă specială. Mă simt minunat, sută la sută cu ambele mîini. Eu rămîn concentrat pentru lupta mea, strategia mea. Nu e nimic care să mă oprească, nimic! Sînt foarte încrezător, sînt foarte puternic şi voi fi cîştigătorul!" (Lucian Bute)

"Sper că Bute e bine pregătit, pentru că eu sînt! Vom face o luptă mare în cazul în care el e pregătit. Facem asta pentru fani!" (Jean Pascal)

14 luni de pauză
Lucian Bute nu a mai boxat din noiembrie 2012. Au trecut de atunci un an şi două luni, mult prea mult pentru un pugilist profesionist. A avut ghinionul să se accidenteze la mîna stîngă şi a trebuit să se opereze.

Toată lumea se întreabă acum dacă Bute a uitat de înfrîngerea cu Froch şi dacă a trecut peste teama de a urca din nou în ring. Acest lucru nu s-a văzut la ultimul meci, în faţa rusului Denis Grachev, acesta fiind foarte aproape de a-l face şi el KO pe român.

Jean Pascal nu a mai boxat nici el meciuri tari în ultimii doi ani. De la înfrîngerea în faţa lui Bernard Hopkins, în mai 2011, canadianul de origine haitiană a mai făcut două partide, dar în faţa unor adversari modeşti, care nu l-au întrebuinţat însă prea tare.

Bute mai tehnic, Pascal mai puternic
Specialiştii consideră că Jean Pascal porneşte cu un avantaj în faţa lui Bute. Toată lumea e ferm convinsă că Pascal se va năpusti din primele runde pentru a-l face KO pe Bute, aşa cum s-a întîmplat la Nottingham, cu strategia lui Froch. Pascal are de partea sa forţa şi lovitura de dreapta.

Bute răspunde în ring prin tehnică, viteză superioară, alonjă superioară, fiind pugilistul mai înalt, 1,83 metri faţă de 1,79 metri, dar şi prin lovitura sa de stînga, cu care şi-a făcut KO aproape toţi adversarii.

"Pascal cade fizic!"
Lucian Bute a declarat că "Jean Pascal boxează la intensitate maximă, în fiecare rundă, doar primul minut şi jumătate. Apoi cade fizic". Stephane Larouche a susţinut şi el teoria elevului său.

"Lucian a fost generos. Pascal boxează doar cîte un minut. Se dă rotund. Se aruncă pe ultimele secunde ale reprizelor pentru a impresiona. Este un hoţ de runde şi o mulţime de oameni au fost păcăliţi", a declarat Larouche.

Bani şi din pay-per-view
Lucian Bute şi Jean Pascal au burse egale pentru meciul de duminică dimineaţa. Ei vor încasa, conform presei canadiene, cîte două milioane de dolari. Dar acestea nu vor fi singurele cîştiguri pentru cei doi pugilişti. În funcţie de numărul spectatorilor care vor cumpăra meciul în sistem pay-per-view, în Canada şi SUA, Bute şi Pascal vor primi o cotă parte din încasări. În SUA, HBO transmite disputa dintre cei doi, iar în Canada meciul e în direct pe Indigo.

"Revanşa e stipulată în contract, dar nu oricum!"
În contractul semnat între reprezentanţii celor doi pugilişti este prevăzut şi un meci revanşă, indiferent care dintre boxeri va ieşi învingător. Yvon Michel, reprezentantul lui Jean Pascal, fostul manager al lui Doroftei, a lăsat însă să se înţeleagă că "revanşa va avea loc doar dacă meciul va fi strîns şi spectaculos. Dacă va fi strîns, dar unul plictisitor şi urît, nu va mai avea loc nici o revanşă!".

Au trecut de cîntar
Aseară, la hotelul Sheratton, din Montreal, a avut loc cîntarul oficial al meciului dintre Bute şi Pascal. Primul urcat pe cîntar a fost Lucian Bute. Încurajat de mai bine de o sută de cunoscuţi, membri din staff, familie, Bute a făcut lejer categoria semigrea (79,38 kg).

Emoţii a avut însă Jean Pascal, care a trebuit să-şi dea jos bandana
şi fesul pentru a se încadra. La poza de după cîntar, Pascal a apărut cu un leucoplast negru lipit pe gură, aluzie la faptul că Lucian Bute a declarat că-i va închide “botul” pentru declaraţiile făcute.

2.000.000 de dolari cîştigă atît Bute, cît şi Pascal pentru meciul direct de la Montreal

Lucian Bute
- 33 de ani
- 31 victorii - 24 prin KO
- 1 înfrîngere prin KO

Jean Pascal
- 31 de ani
- 28 de victorii - 17 prin KO
- 2 înfrîngeri la puncte
- 1 meci egal

Citește și:

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat
Nationala
Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat
Anunț MAJOR din partea FRF! România primește un număr INFIM de bilete la meciul cu Olanda » Cine are prioritate la achiziționare + prețuri
Nationala
Anunț MAJOR din partea FRF! România primește un număr INFIM de bilete la meciul cu Olanda » Cine are prioritate la achiziționare + prețuri
Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”
Superliga
Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda


Comentarii (3)
microbuzulbotosani
microbuzulbotosani  •  18 Ianuarie 2014, 16:16

ca si doroftei, bute, a demonstrat toata viata lui ca este un trisor care nu face altceva decat sa pacaleasca boxul,participand la un nivel mult inferior categoriei sale de greutate, lucru demonstrat prin faptul ca a picat testul cantarului.pentru jurnalistii care il lauda, le propun sa faca o partida de box cu un copil de gradinita.

saxon
saxon  •  18 Ianuarie 2014, 10:41

Meciurile cu altcineva decat umflatii lesinati de foame de prin porturi care boxeaza pentru o ciorba si 1000 de dolari canadieni, se numesc ACCIDENTE in dex-ul lui Bute. Froch nu e accident sarmanule Bute! Retine ca si Kessler te batea la fel. Diferea doar repriza cand te punea jos definitiv. Aia se bat acolo nu asteapta un meci intreg sa dea o stanga. Priviti bursele: e normal frate ca unul ca Bute sau chiar Pascal sa ia 2 mil de dolari in cateva minute? Mai are Bute in cap vreo revansa, vreun tricolor sau ceva de demonstrat cand e praf, are 33 de ani, o mana dupa operatie si un moral la pamant dupa ce a vazut cu ochii lui ce inseamna box adevarat la altii?

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  18 Ianuarie 2014, 09:21

A fost un accident ...daca nu erai umflat de presa ...nu boxai cu el ...fereste te de accidente din acestea ...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează