Articol de GSP - Publicat marti, 10 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat marti, 10 ianuarie 2012 15:27
Federaţia Română de Box a cîştigat şi ultimul proces pe care îl avea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne cu Asociaţia Internaţională de Box Amator (AIBA), cel în urma căruia forul prezidat de Rudel Obreja fusese exclus din structurile federaţiei.
Recursul formulat de către FR Box împotriva Deciziei Comitetului Executiv AIBA din 6 septembrie 2011 este admis, iar excluderea acesteia ca membru al AIBA este anulată. Potrivit unui comunicat al Federaţiei Române de Box, AIBA va trebuie să suporte consturile juridice, care se ridică la 7.000 de franci elveţieni.
Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, se află de mai mult timp în conflict cu conducerea AIBA, care îi cere demisia din funcţia de preşedinte al FR Box. AIBA a notificat, la 9 august, FR Box că va fi dezafiliată dacă Obreja nu renunţă la funcţia sa până la 31 august şi a pus în aplicare excluderea forului român în data de 6 septembrie. Această decizie a federaţiei internaţionale îi împiedica pe boxerii români să participe la competiţiile de calificare la Jocurile Olimpice, printre care se numără şi Campionatele Mondiale de la Baku. Ulterior, AIBA le-a permis pugiliştilor şi antrenorilor români să participe la CM.
"S-a terminat procedura, iar sportivii români vor putea participa la Jocurile Olimpice. Federaţia este din nou membru deplin în cadrul AIBA", a declarat avocatul spaniol, Josep Vandellos, de la firma de avocatură Biriş-Goran, care s-a ocupat de procesul intentat de FRB la TAS împotriva deciziei AIBA.
Federaţia Română de Box a mai câştigat un proces pe care îl avea la TAS împotriva AIBA, şi în care a contestat suspendarea provizorie din cadrul forului mondial dictată la 8 martie 2011.
Sursa: mediafax