Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 septembrie 2010 00:00
Preşedintele suspendat al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a declarat că la data de 27 octombrie, a convocat alegeri anticipate pentru funcţia de preşedinte al forului, acesta precizînd că este foarte probabil să candideze pentru un nou mandat.
"Alegerile sînt convocate pentru data de 27 octombrie. Am rezolvat problema în Biroul Federal şi am convocat alegeri anticipate pentru această dată. Joi voi pleca la Bacău, unde se vor desfăşura Campionatele Naţionale de Box amator. Acolo mă voi întîlni cu toată lumea, o să discut cu oamenii, dar în principiu cred că voi candida pentru un nou mandat", a spus Obreja, potrivit mediafax.
Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost suspendat, în luna ianuarie, 11 ani de Federaţia Internaţională pentru că nu a respectat o sancţiune anterioară dictată de Comisia de Disciplină a AIBA şi pentru că a prezentat documente falsificate în cursul unei proceduri disciplinare.
Ulterior, Comisia de Apel a Federaţiei Internaţionale de Box Amator (AIBA) a decis, săptămîna trecută, să reducă suspendarea lui Obreja de la 11 ani la cinci ani.