Articol de Mitică Docan - Publicat luni, 22 iulie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 30 mai 2014 11:55
"Maşinăria" Chris Froome a strivit ediţia centenară a Turului Franţei, dar în spatele "bestiei" de 28 de ani este o poveste emoţionantă
"Nu am fost puşi niciodată puşi sub presiune". O spune directorul sportiv al echipei Sky, David Brailsford, omul care a ghidat spre victorie ultimii doi cîştigători de Tur al Franţei. Şi are dreptate. Cel mai bun elev al său, Chris Froome, a dominat competiţia din Hexagon cu priceperea şi autoritatea unor campioni de talia lui Jacques Anquetil sau Bernard Hinault, iar după 21 de zile de travaliu şi un an de incertitudine a venit, în sfîrşit, clipa să deschidă şampania.
Îmbrăcat în tunica neagră a celor de la Sky, subţire şi senin precum un Clark Kent care nu trebuie niciodată să îşi dea jos ochelarii, Chris Froome pare conştient că tricoul galben este un accesoriu binemeritat după o viaţă de sacrificiu.
Însă povestea celui mai bun ciclist din Turul Franţei nu a început acum, cînd miile de fani de peste Canalul Mînecii au inundat cu entuziasm bulevardul Champs-Élysées şi au curăţat restaurantele de fish and chips, ci în urmă cu 17 ani, la 40 de kilometri de Nairobi, capitala Kenyei, cînd o mamă nu se lăsa intimidată de teribila ploaie tropicală şi era decisă să-şi înveţe copilul să meargă pe bicicletă.
"A învăţat Swahili şi Kikuyu, dar cel mai bine vorbea limba bicicletei"
Avea 12 ani, obraji de porţelan şi o timiditate înnăscută cînd a trecut pragul clubului Safari Simbaz, ascuns în spatele mamei sale Jane. A fost preluat de David Kinjah, cel mai talentat ciclist din istoria Kenyei, un tip cu zîmbet şi alură de Bob Marley, care a sesizat imediat că băieţelul alb are încăpăţînarea şi neastîmpărul necesare pentru a supravieţui pe două roţi. Chris avea o bicicletă la care abia ajungea la pedale, împrumutată de la un profesor, şi "rupea puţină Swahili, se chinuia să înveţe şi Kikuyu, dar cel mai bine vorbea limba bicicletei".
Au urmat ture zilnice de 70 de kilometri, pe drumuri argiloase şi căţărări ascuţite printre dealuri, iar mai tîrziu au venit "antrenamentele tactice", cînd Froome şi mentorul său stăteau lipiţi de televizor, începînd cu ora 15:00, şi sorbeau fiecare etapă din Turul Franţei. "Niciodată nu s-a plîns, deşi uneori avea de ce să o facă", a mărturisit Kinjah într-un interviu pentru Reuters, iar Froome i-a subliniat ajutorul în Guardian: "Atunci am aflat că poţi să mergi pe o bicicletă în orice condiţii şi că nu ai nevoie de multe lucruri în viaţă".
Banane, ceai dulce şi Lance Armstrong
Foarte ambiţios pentru vîrsta sa, băieţulul s-a dezvoltat mai mult pe profilul alergătorilor cu care Kenya se mîndreşte la nivel internaţional: lung, cu privirea uşor absentă, decuplată de la suferinţă, şi cu un indice infim al ţesutului adipos. Nu l-au ajutat nici dieta de banane, pîine şi ceai dulce, singurele nutrimente la îndemînă, şi nici tendinţa inumană de a-şi forţa în permanenţă limitele, fiindcă "niciodată nu înţelegea cînd îi spuneam că ajunge, voia mereu să descopere lumi noi. Însă era magnific pe căţărări şi excela pe distanţele lungi".
Mutat cu familia în Africa de Sud, acolo unde mama sa a vrut să-i ofere o educaţie solidă, Froome a continuat să meargă frenetic pe bicicletă, iar ochii tînărului în vîrstă de 20 ani au scînteiat într-o după-amiază în care a deschis televizorul şi acolo rula, inevitabil, caravana multicoloră a Turului Franţei. Era o perioadă în care Lance Armstrong şi Ivan Basso ţîşneau pe căţărări precum USS Enterprise între galaxii, iar Froome a contemplat minunăţia şi şi-a promis că va face parte odată din spectacol.
Cum a spart baza de date a Federaţiei pentru a participa la CM
În 2006, Froome a terminat pe locul 45 la Campionatele Mondiale U23 din Salzburg, o cursă în care ultimul clasat a fost românul Nicolae Stoica Marius. Însă felul cum a ajuns Froome în Austria este o epopee în sine, fiindcă tînărul ciclist a spart contul de hotmail al Federaţiei din Kenya pentru a-şi completa cererea de înscriere şi a depune actele necesare pentru CM! Singur pe şosea, un "one man division" propus de Kenya, Chris s-a descurcat excelent pe un traseu ce favoriza sprinterii. Din Salzburg a venit şi prima poză memorabilă cu Froome, care în proba de contratimp individual s-a izbit la viteză maximă într-un arbitru de cursă, după care şi-a cerut scuze cu o insistenţă stînjenitoare.
A fost momentul cînd a doua natură a băiatului sensibil din Kenya a început să urce spre suprafaţă. De-a lungul timpului, timiditatea s-a metamorfozat în respect şi politeţe excesivă, dar mai ales în vorbe puţine şi un zîmbet radiant. Munca a rămas la fel, constant de epuizantă, iar devotamentul faţă de visul copilăriei s-a păstrat intact. 2007 a însemnat primul contract la profesionişti, cu micuţa echipă continentală Konica Minolta, după care Robbie Hunter, sprinterul de Turul Franţei propus de Barloworld, i-a întins o mînă de ajutor şi l-a adus într-o corabie de prim rang.
[La vie en jaune » Marcel Kittel s-a impus într-o etapă formidabilă, la Paris]
David Brailsford sculptează în aur
Este creierul ciclismului britanic, un fel de agent "M" din James Bond, misterios, inteligent şi în permanent control în ceea ce face. David Brailsford a ghidat de-a lungul timpului oameni precum Sir Chris Hoy, Sir Bradley Wiggins, Victoria Pendleton sau Mark Cavendish şi este "responsabil" de crearea celei mai de succes echipe de pistă din istoria modernă a Olimpiadei. În 2010, Brailsford a primit misiunea de a aduce în Regat primul tricoul galben din istorie, iar grupul media Sky s-a asigurat că are fondurile necesare pentru a crea o echipă care să asigure triumful în maximum 5 ani.
"Dave" a ştiut pe cine trebuie să aibă alături pentru o asemenea performanţă. Tipul subţirel, care a fost nevoit să schimbe "patru autobuze şi să merg doi kilometri prin ploaie pentru a semna acel contract", părea exact genul de om "suficient de determinat să transpună efortul în a cîştiga curse", după cum îi mărturisea managerul jurnalistului William Fotheringham, de la Guardian. Britanic în inimă, cu un Tur al Franţei parcurs fără prea multe realizări, dar şi cu un Tur al Italiei în care terminase pe locul 36, în 2009, Chris Froome a devenit mortarul unei echipe ce construia ziduri în jurul carismaticului Bradley Wiggins.
Sky, noua ordine mondială
Brailsford i-a uns şuruburile lui Froome şi l-a educat în rigorile ciclismului de performanţă, însă l-a menţinut mereu în block start-uri. Afectat de boala tropicală Schistosomiasis, un parazit de apă ce se hrăneşte cu globulele roşii din organism, britanicul nu a strălucit la început, dar a urmat un tratament dur şi s-a repus pe picioare.
Super-domestique în Turul Spaniei 2011, acolo unde a înflorit pentru prima oară, Froome şi-a canibalizat liderul, pe Wiggins, în ultima săptămînă de concurs, ratînd pentru doar 13 secunde prima sa victorie într-un Mare Tur.
Au urmat un Tur al Franţei 2012 în care a fost din nou ţinut în lesă scurtă de Wiggins, obsedat să devină primul care flutură Union Jack-ul pe treapta de sus a podiumului din Paris, şi un Tur al Spaniei pe care Froome l-a terminat epuizat complet, dar unde a înţeles că trebuie să-l înfrunte în condiţie perfectă pe Alberto Contador. Apoi a venit 2013.
I have written it at some length in today's Sunday Times and don't mind saying it here: I believe Chris Froome is worthy winner of the TdF.
— David Walsh (@DavidWalshST) July 21, 2013
Rise of the machine
După o reţetă brevetată de Wiggins cu un an înainte, Froome a început să îşi facă simţită prezenţa în fiecare cursă în care a luat startul. Un vechi proverb african spune că "niciodată să nu stîrneşti un crocodil, cînd încă ai picioarele în apă", iar Froome s-a asigurat că toată lumea, în frunte cu Contador, Nibali, Rodriguez, înţelege asta din primele luni ale anului.
Victoriile au venit uşor, începînd cu Turul Omanului şi terminînd cu Critérium du Dauphiné, iar norocul l-a binecuvîntat cînd Wiggins a încetat să-l hărţuie şi a căzut într-o depresie din care fanii încă fac pariuri dacă se mai trezeşte. Toate detaliile s-au îmbinat perfect, Froome s-a înconjurat de oameni loiali, între care inepuizabilul Richie Porte, şi a răsuflat adînc pe linia de start din Corsica.
Lider de echipă incontestabil în Turul Franţei, băieţelul de 1.86m din Nairobi şi-a adus aminte de mama sa, care din 2008 îl veghează din Ceruri, de David şi coafura sa de mop întors, de banane, campionate mondiale, ezitări şi durerea continuă de la antrenamente. A durat o singură săptămînă pînă concurenţa a simţit că nu are ce face.
Lui Alberto Contador i s-au blocat revolverele, intimidate de sprintul lui Froome pe Ax 3 Domaines, junele Quintana a fost mestecat fără milă pe mătăhălosul Mont Ventoux, iar ultimul contratimp individual a fost doar o plimbare de paradă. Şi s-a terminat. Urcat pe podiumul din Paris, înfăşurat în galben ca un Zeus modern, Froome a celebrat cu lacrimile rotunde pe obraji şi un zîmbet blajin. Undeva, ascuns într-un cocon de succes şi şampanie, Chris a rămas tot băieţul acela timid şi politicos, care nu a ştiut decît să malaxeze rapid pedalele, pe lutul alunecos de la tropice.
CHRIS FROOME:
- 28 de ani, născut în Nairobi, Kenya
- 1,86 metri, 69 de kilograme
- 4 victorii de etapă în Turul Franţei, o victorie de etapă în Turul Spaniei
- victorii în Critérium du Dauphiné, Turul Romandiei, Critérium International, Turul Omanului
- podium în Turul Spaniei (2011)
- medalie de bronz la Olimpiada de la Londra în proba de contratimp individual
TOP 10. Ecartul dintre cîştigător şi locul 2 în Turul Franţei în ultimii 20 de ani
1997 | 1. Jan Ullrich 2. Richard Virenque + 9:09
1999 | 1. Lance Armstrong 2. Alex Zülle + 7:37
2002 | 1. Lance Armstrong 2. Joseba Beloki + 7:17
2001 | 1. Lance Armstrong 2. Jan Ullrich + 6:44
2004 | 1. Lance Armstrong 2. Andreas Klöden + 6:19
2000 | 1. Lance Armstrong 2. Jan Ullrich + 6:02
1994 | 1. Miguel Indurain 2. Piotr Ugrumov + 5:39
2013 | 1. Chris Froome 2. Nairo Quintana + 5:03
1993 | 1. Miguel Indurain 2. Tony Rominger + 4:59
2005 | 1. Lance Armstrong 2. Ivan Basso + 4:40
)
)
)
)
)
)
)
)
