SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANȚEI 2018

John Degenkolb, primul în Roubaix! Neamțul, la prima victorie mare după doi ani!

Articol de - Publicat luni, 16 iulie 2018 16:02

Germanul John Degenkolb (Trek-Segafredo) s-a impus în etapa a noua, pe pavate, și a fost extrem de emoționat atunci când a vorbit despre cât de mult înseamnă acest succes.

Etapa a noua a Le Tour, purtată între Arras și Roubaix pe 156,5 km, a fost una agitată, plină de evenimente și în care, până la urmă, s-a impus John Degenkolb. Pavatele de pe traseu au fost piperul care a dat gust acestei runde, care a avut multe momente de dramă.

Prima busculadă din pluton a avut loc în primii zece kilometri și a făcut o victimă importantă, Richie Porte, al zecelea în clasamentul general, a căzut rău și nu a mai putut continua. Apoi lucrurile s-au complicat pentru toți, iar specialiștii curselor pe pavate au luat prim-planul.

Printre ei și John Degenkolb ( Trek-Segafredo), care avea în minte o misiune pe care a dus-o până la final.

"Ce simt în acest moment este doar fericire în stare pură. Am vânat această victorie de multă vreme și e greu de descris prin ce trec acum. A fost o luptă incredibilă toată ziua, e un succes și al echipei mele, am avut în plan să stau departe de probleme și așa a fost. E incredibil!", a spus germanul în vârstă de 29 de ani.

Totul la superlativ

El și alți membri din echipa sa de atunci, Giant-Alpecin, au fost loviți de o mașină în 2016 în timp ce se antrenau în sudul Spaniei.

"Am trecut prin multe în trecut, perioade grele, de aceea vreau să dedic această victorie unui prieten apropiat, care a decedat iarna trecută, iar pentru el ar fi însemnat enorm. Mulți au spus că sunt terminat  după ce mi s-a întâmplat în 2016. Jorg mi-a fost ca un al doilea tată, a fost motivația mea, pentru el am vrut să revin și să câștig ceva important. Nu putea să fie mai dramatic, mai frumos, mai incredibil. Sunt copleșit!", a completat. Degenkolb.

El a fost urmat în clasamentul etapei de Greg Van Avermaet și de Yves Lampaert. Primul dintre cei doi belgieni a rămas în continuare lider în clasamentul general, unul în care etapa de ieri a produs ceva deranj. Azi, rutierii au zi de pauză, iar marți vor pedala între Annecy și Le Grand-Bornand, 158,5 km.

CLASAMENT ETAPĂ

1. John Degenkolb (Ger) 3h24:26
2. Greg Van Avermaet (Bel)  
3. Yves Lampaert (Bel)  
4. Philippe Gilbert (Bel) la 19 s
5. Peter Sagan (Svc)

CLASAMENT GENERAL

1. Greg Van Avermaet (Bel) 36h07:17
2. Geraint Thomas (MBR)  la 43 s
3. Philippe Gilbert (Bel) la 44 s
4. Bob Jungels (Lux) la 50 s
5. Alejandro Valverde (Spa) la 1:31

Citește și:

Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Superliga
Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Tenis
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League
Liga Campionilor
Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează