Milano-San Remo dă startul curselor grele în primăvara ciclistă: cine îi poate bate pe Van der Poel, Van Aert și Alaphilippe?

Milano-San Remo, cea mai importantă cursă ciclistă de o zi din Italia, se întoarce sâmbătă pe slotul ei de primăvară, după ediția neobișnuită de pandemie din august 2020. 

Comentatorii și casele de pariuri sugerează deja de zile bune că afacerea este una aproape închisă și că victoria va aparține unuia dintre cei trei oameni dominanți ai plutonului de clasice, Mathieu van der Poel (Alpecin-Fenix), Wout van Aert (Jumbo-Visma) și Julian Alaphilippe (Deceuninck-QuickStep). Judecând după parcursul din Strade Bianche și Tirreno-Adriatico, cei trei par într-adevăr cu un cap deasupra celorlalți posibili favoriți de duminică. 

Dar „La Classicissima” este o luptă deseori imprevizibilă între o mulțime de oameni, de la sprinteri la puncheuri sau chiar cățărători, care ține de detalii precum forța și direcția vântului pe Poggio, de poziționare și de oportunism. 

Edițiile precedente ne-au arătat în mai multe rânduri că cei mai puternici oameni nu sunt neapărat câștigătorii. Peter Sagan, spre exemplu, a fost de mai multe ori aproape de a câștiga, dar nu a reușit încă.

Traseul Milano-Sanremo 2021: unde începe nebunia

Traseul de anul acesta dintre nordul Italiei și faimoasa stațiune de pe coasta însorită a Liguriei este ceva mai aproape de cel clasic. Anul trecut, organizatorii au fost nevoiți să ocolească mai multe orașe de pe malul mării, deoarece primarii acestora au refuzat să închidă șoselele în timpul sezonului turistic. 

Nu mai este cazul acum. Plutonul își reia prin urmare lungul parcurs de-a lungul coastei. Lipsește în continuare pasul Turchino totuși, în condițiile în care lucrările de reparație după alunecările de teren din 2019 nu s-au încheiat încă. 

Până la urmă, totul va depinde ca de obicei de cele două mici cățărări din ultimii 25 de kilometri, Cipressa și Poggio, cu un posibil atac pe prima și cu altele mai sigure pe a doua. Poggio începe cu 9 kilometri înainte de final, are 3,7 kilometri și o pantă medie de 4%, fiind urcat în forță și cu mare viteză de echipele care vor să scape de sprinteri. 

Dacă istoria recentă ne-a învățat ceva este că atacurile au loc de obicei când mai sunt în jur de 6,5 kilometri până la final, pe ultimele pante ale dealului. Apoi urmează o coborâre sinuoasă și 2 kilometri de plat până la linia de sosire de pe Via Roma. Teoretic, Milano-San Remo este o cursă relativ plictisitoare cu artificii doar pe final. Practic, tensiunea care se construiește încetișor timp de peste 250 de kilometri este necesară, deoarece ea explodează pur și simplu la final și oferă spectatorilor probabil cea mai palpitantă jumătate de oră din întreg sezonul.

Van der Poel, Van Aert și Alaphilippe: epoca de aur?

Este greu de răspuns la întrebarea pe care și-o pune toată lumea acum: cine îi poate bate pe cei trei cicliști care amenință să domine întregul sezon de primăvară? 

Cu 5 victorii de etapă obținute între ei și cu luptă pentru aproape fiecare etapă, cei trei rutieri polivalenți au făcut din ediția de anul acesta a Tirreno-Adriatico, altfel o cursă de pregătire, una dintre cele mai frumoase competiții cicliste ale ultimilor ani. Și amenință să facă același lucru în continuare, toată primăvara și chiar în Turul Franței. Dar e posibil așa ceva? Vom vedea. 

În vreme ce suporterii sărbătoresc pe forumuri noua „epocă de aur” a ciclismului, foste staruri ale plutonului, precum belgianul Johan Musseuw, se declară atât impresionate, cât și preocupate. Într-un interviu pentru Velonews, multiplul câștigător al Turului Flandrei și Paris-Roubaix a declarat că nu reușește să înțeleagă nevoia celor trei de a câștiga orice, inclusiv într-o cursă de pregătire precum Tirreno, în condițiile în care ei ar trebui să fie cu ochii pe Monumente. 

Musseuw a mărturisit totodată că el nu ar fi reușit să facă față programului încărcat al unor oameni precum Van der Poel sau Van Aert, care din sezonul de ciclocros până la clasicele de primăvară, Turul Franței și Campionatele Mondiale au ținte multiple de atins și chiar reușesc să le atingă.

Van der Poel, Van Aert și Alaphilippe: cei trei rivali

La prima vedere, Mathieu van der Poel pare a fi într-o formă ceva mai bună față de rivalii săi, Van Aert și Alaphilippe. Au arătat-o victoriile spectaculoase din Tirreno-Adriatico, în special cea obținută la Castelfidardo, după un atac solo de 52 de kilometri în care i-a făcut față la limită lui Tadej Pogacar. A arătat-o și ușurința cu care i-a lăsat în urmă pe Alaphilippe și Egan Bernal pe ultima cățărare din Strade Bianche. 

Anul trecut, olandezul nu a putut pleca cu Alaphilippe și Van Aert pe Poggio, dar anul acesta se simte vizibil mai bine, iar un atac este aproape garantat. Van der Poel a sugerat că ar putea pleca încă de pe Cipressa, dar tot el a admis că o astfel de încercare are șanse mici de succes. Ultimul atac reușit de pe Cipressa a avut loc în anii 90. 

Alaphilippe nu este mult în urma lui Van der Poel din punct de vedere al formei, iar ultimele două ediții ale cursei au arătat că atacul francezului pe Poggio este aproape o normalitate. Deznodământul de anul trecut, când Alaphilippe a ajuns primul în vârful Poggio, dar al doilea la final, după ce Van Aert a câștigat sprintul, demonstrează însă că omul de la Deceuninck-QuickStep trebuie să încerce să fie ori mai bun la sprint, ori mai inventiv. În Strade Bianche, proaspăt întors dintr-o tabără de antrenament de pe Teide, Van Aert nu a reușit să facă față pe cățărări celor doi rivali. 

A câștigat două etape în Tirreno și a impresionat pe toată lumea, venind pe locul doi la general, după Pogacar, arătând că și-a intrat în mână. Dar abia Milano-San Remo va arăta exact locul în care se află. Echipa sa a anunțat încă de acum câteva săptămâni că principalele sale scopuri sunt Turul Flandrei și Paris-Roubaix.

Cine sunt outsiderii

Un avantaj major al lui Alaphilippe este echipa. Doi oameni de la Deceuninck-QuickStep au la rândul lor șanse să câștige, dacă reușesc să facă față pe Poggio: Sam Bennett și Davide Ballerini. Cu victoria din Omloop, acesta din urmă a arătat că poate să reziste pe cățărările scurte și să livreze la final un sprint puternic. 

Dacă sprinterii chiar ajung la final odată cu toată lumea, atunci Caleb Ewan (Lotto Soudal) și Arnaud Demare (Groupama-FDJ) sunt într-o poziție neașteptat de bună. Michael Matthews (BikeExchange) este un alt posibil câștigător. Anul trecut a ajuns pe locul trei, câștigând sprintul plutonului deși își lovise mâna pe Poggio. Parcursul din Paris-Nisa a arătat că a început deja să își intre în formă. 

Peter Sagan ar fi trebuit să fie destul de sus pe lista favoriților, în ciuda faptului că ultimele sezoane nu au fost strălucite. Dar slovacul a arătat în Tirreno-Adriatico că efortul de a reintra în formă după ce în februarie s-a îmbolnăvit de COVID este unul de lungă durată. 

Alberto Bettiol (EF Education-Nippo) a arătat bine în ultimele curse, iar printre cei care ar putea ajunge într-un grup restrâns la final se află și Oliver Naesen (AG2R Citroën), Michal Kwiatkowski (Ineos Grenadiers), Philippe Gilbert (Lotto Soudal), Vincenzo Nibali (Trek-Segafredo), Matteo Trentin (UAE Team Emirates) sau Magnus Cort, care a câștigat ultima etapă din Paris-Nisa.