Articol de Mitică Docan - Publicat joi, 13 iunie 2013 00:00 / Actualizat joi, 13 iunie 2013 14:55
Antrenor al infamei echipe Festina, în perioada 1995-1998, francezul Antoine Vayer a fost prezent în mijlocul uneia dintre cele mai negre perioade din ciclismul profesionist. Întotdeauna ferm împotriva dopajului, Vayer a calculat forţa dezvoltată de cicliştii profesionişti pe o perioadă de 30 de ani şi a scris o carte în care analizează ce performanţe inumane au reuşit unii dintre marii campioni
Puterea în ciclism se măsoară în waţi şi reprezintă efortul pe care un ciclist îl depune într-un anumit timp, la o anumită intensitate şi cu o anumită forţă, independent de variabile precum viteză, vînt sau profilul traseului. Mai simplu, waţii sînt un indicator al puterii cu care un ciclist apasă şi întoarce pedalele. De aceea, pentru orice candidat la cîştigarea Turului Franţei este preferabil ca numărul de waţi pe care îi dezvoltă să fie cît mai ridicat.
Exact asupra acestor cifre s-a oprit Antoine Vayer, cel care în ultimii 14 ani a colaborat cu cotidianul francez Le Monde pentru a stabili puterea dezvoltată de rutierii care s-au luptat pentru tricoul galben. Vayer a analizat pe cont propriu perioada ultimilor 30 de ani şi a sesizat oscilaţiile de putere exprimate de performanţele diferiţilor rutieri şi modul cum acestea coincid cu creşterea consumului de substanţe interzise în plutonul profesionist.
Vayer a accentuat cifrele "mutanţilor" din anii '90, atunci cînd eritropoietina a început să fie folosită la scară largă, dar şi numărul de waţi scos de americanul Lance Armstrong.
Cîteva categorii:
1. mutanţii: toţi cei care scot peste 450 de waţi
2. performanţe miraculoase: între 430-450 de waţi
3. performanţe credibile: sub 410 waţi
"Înainte de anii '90, eram în anii dinainte de epoca EPO. Rutierii gravitau în jurul pragului de 410 waţi, folosind substanţe precum steroizi sau corticoizi. Apoi, în anii '90, am făcut pasul mare spre borna 450, odată cu apariţia eritropoietinei. În 1998, după ce a fost dezvoltat testul antidoping ce detecta EPO, cicliştii au trecut pe transfuzii sanguine. A fost epoca lui Lance Armstrong, care a stabilizat numărul de waţi la 430. După 2011, cicliştii s-au întors la valori umane, însă mai sînt unii care trec de bariera de 410 waţi", a explicat Antoine Vayer pentru cotidianul francez Le Monde, citat de cyclingnews.com.
În ceea ce priveşte un clasament al waţilor pe durata celor 30 de ani analizaţi, Vayer l-a arătat primul cu degetul pe spaniolul Miguel Indurain, cel care a cucerit cinci tricouri galbene consecutive, între 1991 şi 1995. "Cel mai mare număr de waţi atins de Lance Armstrong a fost în 2001, 438, dar cifra este mică şi îl clasează doar pe locul 6! Locul 1 este ocupat de Miguel Indurain, care a avut o medie de 455 de waţi dezvoltaţi în ediţia 1995 a Turului Franţei, urmat de Bjarne Riis, 449 în 1996, şi Marco Pantani, 446 în 1998!".
Spaniolul Alberto Contador a reuşit o medie de 438 de waţi în ultima sa victorie în Turul Franţei, în 2009. Singurii cîştigători de Tur credibili în urma analizei lui Antoine Vayer sînt americanul Greg LeMond, cu 381 waţi în 1986, 408 în 1989 şi 407 în 1990, şi australianul Cadel Evans, în 2011, cu 406 waţi.
Monstrul Laurent Jalabert
Unul dintre ultimii ciclişti pe care francezii i-au idolatrizat a fost Laurent Jalabert. Deşi la începutul carierei a fost considerat un rutier bun în probele de sprint, "Jaja" s-a metamorfozat într-un căţărător de prestigiu, reuşind victorii în clasamentul de cel mai bun căţărător al Turului Franţei, în 2001 şi 2002, şi devenind ultimul cîştigător din Hexagon al unui Mare Tur, Vuelta 1995. Toate aceste performanţe au fost irigate cu substanţe dopante, conform studiilor lui Vayer, care subliniază pe cyclingnews.com nişte cifre uluitoare pentru fostul rutier. "În timpul Turului Spaniei, ediţiile din 1996 şi 1997, fostul sprinter s-a căţărat pe Lagos de Covadonga, pe o lungime de 8.5km, la o pantă medie de 9.18%, în mai puţin de 25 de minute, producînd 468 şi 478 waţi! Şi asta nu e nimic, în Turul Franţei din 1995, pe Col de Mende a dezvoltat 495 de waţi!" :O.
Cum stăm în ultimele trei Mari Tururi?
Vincenzo Nibali s-a impus în Turul Italiei 2013, o competiţie în care organizatorii au realizat un echilibru între kilometrii de contratimp şi cei de ascensiune. Nibali a reuşit o medie de 415 waţi pe parcursul întregului Giro, dar a atins un maxim de 443 de waţi în etapa montană de la Jafferau, acolo unde a terminat alături de Mauro Santambrogio, descoperit că a folosit EPO încă din prima etapă a Turului. Performanţa lui Nibali este echivalentă cu puterea dezvoltată de Bradley Wiggins şi Chris Froome în Turul Franţei 2012. În Turul Spaniei 2012, acolo unde Contador s-a impus în faţa lui Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez, media a fost de 420 de waţi.
)
)
)
)
)
)
)
)
