SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL ITALIEI, 9 MAI

PREMIERĂ istorică: România va avea doi reprezentanți în Turul Italiei! E pentru prima oară după al Doilea Război Mondial

Eduard Grosu, foto: GSP
Eduard Grosu, foto: GSP

Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 mai 2015 14:24

Eduard Grosu, de la echipa Nippo - Vini Fantini, și Serghei Țvetcov, de la Androni Giocattoli, vor lua startul din Sanremo, sîmbătă, în Turul Italiei 2015.

Ei sînt primii români din istorie care participă într-un Mare Tur ciclism, adică una dintre cele 3 competiții majore ale sportului pe două roți: Turul Italiei, Turul Franței și Turul Spaniei.

Singurii români de care se știe că ar fi participat într-un Mare Tur sînt George Hapciuc, Virgil Marmocea, Nicolae Tapu și Constantin Tudose, cei care au reprezentat pentru cîteva etape echipa României în Turul Franței 1936.

Eduard Grosu, sprinter de meserie

Startul Turului Italiei se va da pe 9 mai, cu o etapă de contratimp pe echipe la Sanremo. Eduard Grosu, ciclistul din Zărnești, în vîrstă de 22 de ani, pedalează pentru Nippo - Vini Fantini, echipă care a primit un wild-card pentru competiția din 2015.

Eduard Grosu a trecut la profesionism în urmă cu un an, cînd a semnat primul contract cu Nippo - Vini Fantini, echipă al cărei lider este în 2015 italianul Damiano Cunego, cîștigătorul lui Il Giro 2004.

Iată echipa completă pentru Giro: Damiano Cunego, Daniele Colli, Pierpaolo De Negri, Alessandro Bisolti, Alessandro Malaguti, Eduard Grosu, Giacomo Berlato, Riccardo Stacchiotti, Manabu Ishibashi.

Românul, cu angajament pînă la sfîrșitul lui 2016, ar cîștiga în jur de 70.000 de euro pe sezon. Iar bugetul total al echipei s-ar cifra la peste 10 milioane de euro: finanțatorii principali, compania japoneză Nippo, derulează afaceri în construcții și imobiliare. Mai multe despre Eduard Grosu în articolul dedicat de GSP.

Celălat ciclist al României, cățărătorul Serghei Țvetcov, s-a născut la Chișinău și a obținut cetățenia română de doi ani. După ce a uimit în Statele Unite în 2014, a semnat pentru Androni, echipă de divizie inferioară invitată în Giro.

România: o singură participare în Il Giro pentru amatori

Turul Italiei a mai avut la start o singură dată români, dar în versiunea sa dedicată amatorilor. S-a întîmplat în 1986, cînd echipa națională, formată din șase rutieri (Romașcanu, Căruțașu, Constantinescu, Gancea, Celea și Bulăreanu), a terminat pe locul trei în ierarhia dedicată competitorilor străini, devansată de URSS și Cehoslovacia, dar înaintea SUA, Bulgaria și Marea Britanie.

Vali Constantinescu a și cîștigat o etapă (Arona - Varese 148 km), iar Mircea Romașcanu a încheiat pe locul 13 în clasamentul general.

21de etape va conține traseul lui Il Giro 2015: se vor parcurge în total 3.481,8 km

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close