SPORTURI  »  FORMULA 1  »  FORMULA 1

FOTO E gata! Pentru cine va concura Max Verstappen în 2026: „Ne e dator, și-a exprimat clar dorința”

E gata! Pentru cine va concura Max Verstappen în 2026: „Ne e dator, și-a exprimat clar dorința” / foto: Imago +28   FOTO
E gata! Pentru cine va concura Max Verstappen în 2026: „Ne e dator, și-a exprimat clar dorința” / foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 21 aprilie 2025 17:51 / Actualizat luni, 21 aprilie 2025 17:51

Oliver Mintzlaff, CEO-ul celor de la Red Bull, a comentat situația privind viitorul cvadruplului campion mondial de Formula 1, Max Verstappen, afirmând că se așteaptă ca olandezul să rămână în team-ul cu sediul la Milton Keynes.

Pe fondul unui început dificil de sezon pentru Red Bull și al decalajului față de McLaren, au apărut speculații serioase cum că Verstappen ar putea părăsi echipa la sfârșitul sezonului, în ciuda contractului valabil până la finalul anului 2028. Mintzlaff este convins că olandezul își va onora contractul cu echipa alături de care și-a obținut toate succesele în Formula 1.

Pe lângă startul evident anevoios al Red Bull, au aparut și alte informații. Una dintre ele este în strânsă legătură cu o clauză neconfirmată din contractul lui „Mad Max”. Conform publicației britanice The Daily Mail, Verstappen poate iniția rezilierea contractului său cu Red Bull dacă, în timpul verii, se situează mai jos de locul trei în clasamentul piloților. Nu se specifică însă data exactă din vară la care se va stabili dacă această clauză poate fi activată sau nu.

O altă informație ar fi o eventuală ofertă gigantică a celor de la Aston Martin pentru Verstappen, de 300 milioane de dolari, de aproape șase ori mai mult decât încasează batavul în prezent. Ar fi cel mai mare contract din istoria Marelui Circ, de departe! Zvonurile privind oferta s-au intensificat și datorită trecerii lui Adrian Newey, mastermind-ul pe aerodinamică al monoposturilor Red Bull, la Aston Martin, care va opta și pentru o motorizare Honda începând cu 2026.

După ce a pierdut victoria în Arabia Saudită, Verstappen a rostit doar 46 cuvinte după cursă: „Voi fi scurt!”
MARELE PREMIU DIN ARABIA SAUDITĂ
După ce a pierdut victoria în Arabia Saudită, Verstappen a rostit doar 46 cuvinte după cursă: „Voi fi scurt!”

Oliver Mintzlaff: „Max va concura pentru noi în 2026”

„Suntem cu toții nemulțumiți de situația actuală. Nimeni nu vrea să ignore acest lucru. Sunt convins că va continua pe drumul lung pe care a pornit cu Red Bull. Max va concura pentru noi în 2026. Pe de o parte, are contract până la sfârșitul sezonului 2028, iar pe de altă parte, și-a exprimat clar poziția.

Max mi-a spus odată că și-a început cariera cu Red Bull și ar vrea să o încheie tot aici. Din câte știu, nimic nu s-a schimbat. Beneficiem mult de pe urma lui Max, cel mai bun pilot din lume, dar adevărul este că și el datorează mult echipei Red Bull. Evident, traversăm o perioadă dificilă, dar nu cred că Max are vreo îndoială în privința echipei.

Atât timp cât noi depunem eforturi pentru a construi cea mai rapidă mașină din lume, el va rămâne alături de noi. Există o singură cale de a reuși din nou, și vom reuși. Un parteneriat pe termen lung înseamnă și să rămâi unit în momentele dificile", a declarat Mintzlaff pentru Bild, privind situația contractuală a lui Max Verstappen, locul 2 în cursa din Arabia Saudită, locul 3 în clasamentul la general.

+23 FOTO

Cum arată clasamentul piloților, după cursa din Arabia Saudită:

  1. Oscar Piastri - 99 puncte

  2. Lando Norris - 89

  3. Max Verstappen - 87

  4. George Russell - 73

  5. Charles Leclerc - 47

  6. Kimi Antonelli - 38

  7. Lewis Hamilton - 31

  8. Alex Albon - 20

  9. Esteban Ocon - 14

  10. Lance Stroll - 10

  11. Pierre Gasly - 6

  12. Nico Hulkenberg - 6

  13. Oliver Bearman - 6

  14. Isack Hadjar - 5

  15. Carlos Sainz - 5

  16. Yuki Tsunoda - 5

  17. Fernando Alonso - 0

  18. Liam Lawson - 0

  19. Jack Doohan - 0

  20. Gabriel Bortoleto - 0

Ierarhia constructorilor:

  1. McLaren - 188 puncte

  2. Mercedes - 111

  3. Red Bull - 89

  4. Ferrari - 78

  5. Williams - 25

  6. Haas - 20

  7. Aston Martin - 10

  8. Racing Bulls - 8

  9. Alpine - 6

  10. Kick Sauber - 6

Citește și:
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
Superliga
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Altele
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
Superliga
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Handbal
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează