Articol de GSP - Publicat duminica, 17 octombrie 2010 00:00
Echipa feminină de gimnastică a României a debutat oficial la Campionatele Mondiale de la Rotterdam (Olanda). Elevele conduse de Octavian Belu au concurat în calificări, în subdiviziunea a treia, alături de Brazilia, Israel şi Polonia.
UPDATE 1: După evoluţia gimnastelor din a şaptea subdiviziune, în cea de-a doua zi a calificărilor, România a coborît pe locul patru, în spatele Rusiei, Chinei şi Statelor Unite ale Americii.
UPDATE 2: Ana Porgras, la individual compus, se află pe poziţia a şasea, în timp ce Raluca Haidu ocupă locul 11.
UPDATE 3: Ana Porgras are cea mai mare notă la bîrnă, 15,266 şi se află la egalitate cu americanca Rebecca Bross. La sol, Sandra Izbaşa are cel de-al doilea punctaj, 14.766, acelaşi cu cel al rusoaicei Ksenia Afanasyeva. Cele două au fost întrecute de Aliya Mustafina (Rusia) care a obţinut 14,833.
La finalul primei zile de calificări, în care au evoluat şi gimnastele din România, Octavian Belu a declarat că este mulţumit de ceea ce au arătat elevele sale: "E un concurs normal de calificare. E mai important pentru finala de la individual compus şi finalele pe aparate. Ştiam dinainte diferenţa dintre noi şi China, cu un punctaj fantastic la paralele. După două luni şi jumatăte de pregătire, mai mult nu se putea. Acum două luni şi jumătate, fetele erau în recuperare medicală. În afară de ratările care fac parte din concurs, ele s-au străduit. Chiar nu am motive de îngrijorare, previzibil atît se putea face. Niciodată nu sînt mulţumit, dar nu pot să fac judecăţi de valoare cu relevanţă deosebită despre nişte fete pe care le văd pentru prima dată la un campionat mondial.”
”Mi se pare logic să meargă în concurs cu antrenorii cu care se antrenează de ani de zile. Nu venim noi în ultimele trei luni, să intrăm în sală, să fim noi surprinşi de reacţia lor sau ele de reacţia noastră. Mi se pare foarte normal, logic şi omenesc. După ce au un stres din partea publicului, arbitrelor, atmosferei de concurs, să mai venim cu o preocupare în plus, care să le domine concentrarea de concurs. Aici există o comunicare cu aceste fete de ani de zile, antrenorii lor ştiu cum să comunice cu ele, cum să reacţioneze, cum să răspundă. Această chimie din timpul concursului, nu o poţi realiza între antrenori şi sportivi în 3 luni, e imposibil”, a comentat Belu prezenţa sa doar în tribunele sălii din Rotterdam, pentru romgym.ro.
”Mi-am propus să văd ce situaţie este în gimnastica mondială, să vedem diferenţa dintre noi şi principalii noştri parteneri de competiţie, SUA, China şi Rusia. Să vedem apoi ce se poate face pînă la Jocurile Olimpice, asta este ideea pentru care eu am răspuns pozitiv la solicitarea Federaţiei de a da o mînă de ajutor. Dacă văd că este posibil ca aceste fetiţe să progreseze rapid, să arate mult mai bine la Olimpiadă, atunci stabilim o strategie pentru aceşti doi ani. Deocamdată e prea devreme să fac aprecieri, concursul abia a început”, a adăugat Octavian Belu.
La finalul concursului, România a acumulat 228,495 puncte, fiind pe poziţia a treia în clasamentul provizoriu, în urma Rusiei şi a Chinei. În cea de-a doua zi a calificărilor vor intra SUA, Elveţia, Germania, Mexic. După cele două zile, cele mai bune opt ţări vor accede în finală.
În calificări, la echipe, evoluează cinci sportive din fiecare ţară, fiind luate în calcul, la punctajul total, cele mai bune patru note. În finală, concureză trei gimnaste şi punctează toate trei.
CALIFICĂRI ECHIPE
Rusia 234,521
China 233,778
SUA 233,643
România 228,495
Marea Britanie 224,921
Australia 224,785
PARALELE (56,099)
Raluca Haidu 14,000
Gabriela Drăgoi 13,366
Cerasela Pătraşcu 13,300 (ratare coborîre)
Ana Porgras 14,733
Diana Chelaru 13,900
BÎRNĂ (56,999)
Sandra Izbaşa 14,333
Cerasela Pătraşcu 14,000
Ana Porgras 15,266
Gabriela Drăgoi 13,400
Raluca Haidu 13,336 (ratare)
SOL (57.498)
Raluca Haidu 14,200
Diana Chelaru 14,466
Sandra Izbaşa 14,776
Ana Porgras 14,066
Cerasela Pătraşcu nu a evoluat
SĂRITURI (57,899)
Raluca Haidu 14,633
Cerasela Pătraşcu 13,733
Sandra Izbaşa 14,833
Ana Porgras 13,833
Diana Chelaru 14,600
CALIFICĂRI INDIVIDUAL COMPUS
Aliya Mustafina (Rusia) 60,666
Rebecca Bross (SUA) 59,081
Alexandra Raisman (SUA) 58,315
Yuyan Jiang (China) 58,099
Qiushuang Huang (China) 58,060
Ana Porgras (România) 57,898
Lauren Mitchell (Australia) 57,865
Tatiana Nabieva (Rusia) 57,565
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor