Articol de GSP - Publicat duminica, 30 septembrie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 29 septembrie 2012 21:47
Una dintre cele mai frumoase gimnaste, Vasiliki Millousi, zîmbeşte aproape întotdeauna şi vorbeşte cu plăcere despre marea pasiune din viaţa ei: sportul
Grecia a avut la Jocurile Olimpice de la Londra o singură gimnastă calificată, Vasiliki Millousi. Nu a ajuns în nici o finală, în schimb a admirat-o de pe margine pe Cătălina Ponor, sportivă alături de care a urcat anul acesta pe podiumul de la bîrnă din cadrul etapei de Cupă Mondială de la Gent. La acel concurs, Ponor a cucerit aurul, Diana Bulimar, argintul şi grecoaica, bronzul.
- Vasiliki, e destul de greu să fii gimnastă. De ce şi cînd ai început să practici acest sport?
- E ca în alte sporturi, dacă vrei să devii campion, trebuie să urmezi reţeta: răbdare, perseverenţă şi mult efort! Eu am început cînd aveam patru ani şi o priveam cu admiraţie pe sora mea, care era la gimnastică.
- Pe cine ai avut ca model, cînd ai început gimnastica?
- Nadia Comăneci, ea fost un model pentru mine, o admiram întotdeauna.
- Ce superstiţii ai înainte de o competiţie?
- Nu sînt superstiţioasă, înainte de o competiţie mă concentrez doar pe exerciţiul meu şi pe nimic altceva.
- În cariera unui sportiv, sînt şi momente grele. Care e principala sursă de putere şi motivaţie?
- Familia, deoarece mă susţine în tot ceea ce fac. Dar iubirea şi pasiunea pentru gimnastică mă ajută să trec peste greutăţi.
- Ce e mai greu pentru un sportiv, să ajungă pe primul loc sau să se menţină acolo?
- O poziţie în top, doar pentru moment, nu înseamnă mult. Dacă reuşeşti să te menţii în fruntea clasamentul pentru o perioadă îndelungată, merită să fii numită campioană!
- Printre hobby-uri ai dansul şi muzica. Care e procesul de creare a unei coregrafii?
- Alegem melodia şi trebuie să facem în aşa fel încît fiecare pas să corespundă liniei melodice. E un proces lung şi greu, dar la final rezultatul e uimitor.
- Care-ţi sînt punctele forte, dar şi cele slabe?
- Elementele acrobatice şi mişcările elegante, graţioase sînt printre punctele forte, iar săriturile sînt punctul slab din păcate.
- Nu ai ajuns în finala de la Jocurile Olimpice. Ce părere ai, de cine ţi-a plăcut?
- Cătălina Ponor a avut o evoluţie foarte bună, atît la sol, cît şi la bîrnă. Desigur, şi gimnastele din China au avut un program foarte bun.
- Ce planuri ai pentru anul viitor în legătură cu cariera ta?
- Nu mi-am făcut planuri mari, dar cred că am puterea şi voinţa să fiu la un nivel ridicat la competiţii.
- Unde şi cum te vezi peste 10 ani?
- Alături de familia mea iubitoare, înconjurată de copii şi, desigur, implicată în gimnastică, sportul de care sînt îndrăgostită.