SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  CAMPIONATELE NAŢIONALE

Podium cu P mare pentru Porgras şi Ponor

Articol de GSP - Publicat luni, 29 august 2011 00:00 / Actualizat duminica, 28 august 2011 22:36

Ana Porgras şi Cătălina Ponor au fost vedetele Naţionalelor de la Oneşti, cucerind 5 medalii de aur


Cu două luni înaintea Campionatelor Mondiale de la Tokyo, componentele lotului naţional de gimnastică se află pe ultima sută de metri cu pregătirea. Primul test l-au trecut la Oneşti, unde timp de trei zile s-au desfăşurat Naţionalele, competiţie care a adus în prim-plan două gimnaste din generaţii diferite, Ana Porgras (17 ani) şi Cătălina Ponor (24 ani).

Fără Sandra Izbaşa şi Diana Chelaru, menajate din cauza unor accidentări minore, Porgras şi Ponor au pus stăpînire pe concurs şi, cu excepţia finalei de la paralele, şi-au împărţit titlurile naţionale. De o parte, campioana olimpică din 2004 s-a impus la sărituri şi bîrnă, iar la sol a fost a doua, iar de cealaltă parte, Ana a urcat pe cea mai înaltă treaptă la individual compus, sol şi bîrnă.

Aproape perfect
Revenită la începutul anului după o absenţă de trei ani, Cătălina a impresionat cu evoluţiile sale la prima competiţie oficială la care a participat. Încrezătoare şi hotărîtă, Ponor a urcat pe podium în toate finalele la care s-a calificat, de două ori pe prima treaptă, o dată pe a doua şi a redescoperit plăcerea de a fi cea mai bună. A surprins prin determinare, forţă, dar şi prin devinvoltura şi plăcerea cu care a urcat pe bîrnă, a păşit pe sol şi a executat fiecare săritură. Acum, toată atenţia Cătălinei se îndreaptă spre Mondialele de la Tokyo, dar mai ales spre Olimpiada din 2012. Pentru că, după Atena 2004, Cătălina Ponor vrea ca Londra să devină cel de-al doilea oraş în care scrie istorie.

Suflu nou
După un Campionat European la care nu a reuşit să iasă în evidenţă, ratînd calificărea în finalele de la bîrnă şi paralele, Ana Porgras a trecut peste eşecul de la Berlin şi a arătat o formă bună la competiţia internă. S-a impus la individual compus şi sol, iar la bîrnă a împărţit primul loc cu noua sa colegă, Cătălina Ponor. "Mi-am îndeplinit obiectivele. A fost un concurs bun, dar mai am mult de lucrat. Mă bucur că am reuşit să-mi revin. A fost plăcut să fiu alături de Cătălina pe podium. E campioană olimpică, sînt onorată, dar sper să o întrec", a declarat Ana, care a dat dovadă de stăpînire de sine şi multă determinare.

După trei zile petrecute la Oneşti, fetele antrenate de Octavian Belu şi Mariana Bitang revin astăzi în sala de antrenament. Pentru că orice minut petrecut pe aparate reprezintă un pas în faţă pentru îndeplinirea celor două vise: Tokyo 2011 şi Londra 2012.

REZULTATE
Individual compus: 1.Ana Porgras, 2.Amelia Racea, 3.Raluca Haidu
Sărituri: 1.Cătălina Ponor, 2.Raluca Haidu, 3.Amelia Racea
Paralele: 1.Amelia Racea, 2.Raluca Haidu, 3.Diana Trenca
Sol: 1.Ana Porgras, 2.Cătălina Ponor, 3.Diana Bulimar
Bîrnă: 1.Cătălina Ponor, 1. Ana Porgras, 3.Amelia Racea

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce urmează pentru România după câștigarea grupei » Cum se califică „tricolorii” la Campionatul Mondial din 2026 și vestea extraordinară primită după Liga Națiunilor
Nationala
Ce urmează pentru România după câștigarea grupei » Cum se califică „tricolorii” la Campionatul Mondial din 2026 și vestea extraordinară primită după Liga Națiunilor
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Campionate
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Sexy jurnalista kosovară a izbucnit și a revenit cu noi detalii din scandal: „Ce să facem, știți cine e al treilea om de la UEFA?”
Nationala
Sexy jurnalista kosovară a izbucnit și a revenit cu noi detalii din scandal: „Ce să facem, știți cine e al treilea om de la UEFA?”

Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei

UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo


Comentarii (3)
ramaiana
ramaiana  •  30 August 2011, 00:35

Bravo fetelor! Bravo antrenorilor.! Gazeta sporturilor penibila ca de obicei. Bine ca stim ca s-a insurat Borcea si cu cine s-a mai injurat Becali ETC, ETC. Doar marii ANONIMI isi gasesc subiect in paginile acestei reviste de doi bani. Si modelele goale si in posturi indecente. Rusine!!!!

wertus
wertus  •  30 August 2011, 00:03

erata sa arate

wertus
wertus  •  30 August 2011, 00:04

sperante de aur la europene , mondiale si olimpiade pacat ca in acest ziar sunt pe primele pagini niste retarzi dar cu bani = mentalitate de WC . Oricum va spun succes si podiumul sa are cu trei drapele romanesti

Vezi toate comentariile (3)
Comentează