Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 22 octombrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 21 octombrie 2012 22:27
Oltchim a distrus vicecampioana Germaniei, administrîndu-i un eşec la 19 goluri diferenţă. Trupa de "galactice" a lui Vestergaard joacă din ce în ce mai bine
Primele două meciuri ale Oltchimului în Liga Campionilor au scos în evidenţă forţa extraordinară a "galacticelor". Jucătoarele pregătite de danezul Jakob Vestergaard au cîştigat clar cu Hypo Viena, 30-25, şi cu Buxtehuder, 34-15, obiectivul echipei fiind în acest sezon cucerirea Ligii Campionilor. Pînă atunci, campioana României vrea să cîştige toate meciurile din grupă, următorul adversar fiind Randers, campioana Danemarcei, sîmbăta viitoare, în deplasare. Atuurile campioanei României în acest sezon:
1. Cel mai bun lot dintre toate echipele
Toată lumea spune despre Oltchim că are cel mai valoros lot dintre toate cele 16 competitoare. "Gyor, Larvik, FTC Budapesta şi chiar Krim au un prim şapte bun. Dar rezervele nu se ridică la valoarea titularelor. La Oltchim nu se întîmplă asta. Nu ştii care sînt rezervele şi care sînt titularele", a caracterizat lotul "galacticelor" Grit Jurack, fosta mare jucătoare germană, acum expert al federaţiei europene.
2. Poarta a revenit la normal
Meciurile vîlcencelor de pînă acum au scos în evidenţă că poarta a devenit unul dintre atuurile echipei, aşa cum se întîmpla pe vremea Luminiţei Huţupan Dinu. Revenirea Paulei Ungureanu, după ce a născut, a adus un plus mare în acest compartiment. Şi chiar dacă Oltchim a pierdut-o pe Amandine Leynaud, accidentată, Paula şi iberica Silvia Navarro, portarul "naţionalei" Spaniei, se completează excelent.
3 Linia de nouă metri
Altădată călcîiul lui Achile, linia de nouă metri e acum punctul forte al vîlcencelor. În primele două partide, Oltchim a marcat cu interii 34 de goluri din totalul de 64, mai mult de jumătate din reuşite! Nume precum Bulatovici, Jovanovici, Brădeanu, Pineau, Meiroşu, Barbosa, Neagu arată forţa ofensivă a "galacticelor".
4. Revenirea Cristinei Neagu
Cristina Neagu a adus un mare plus mental echipei, chiar dacă nu joacă la capacitate maximă. E o variantă suplimentară pentru antrenorul Vestergaard şi un nou pericol pentru adversari.
5. Katarina Bulatovici
Muntenegreanca a arătat de ce e considerată cel mai bun inter dreapta din lume. În primele două meciuri a marcat 17 goluri şi e stîngacea pe care Oltchim o căuta de ani buni.
CLASAMENT GRUPA A
1. Oltchim 2 2 0 0 64-40 4p
2. Randers HK 2 1 0 1 61-58 2p
3. Hypo Viena 2 1 0 1 57-55 2p
4. Buxtehuder 2 0 0 2 41-70 0p
Ultimele rezultate: Hypo-Randers 32-25. Etapa viitoare: Randers-Oltchim, Hypo-Buxtehuder SV