Articol de GSP - Publicat sambata, 27 martie 2010 00:00
Echipa naţională de handbal masculin a României, formată din sportivii Centrului Olimpic de Excelenţă de la Sighişoara, a câştigat, vineri, medalia de bronz la Campionatul Mondial Şcolar din Portugalia.
În finala mică a competiţiei, România a învins Croaţia, cu scorul de 36-31 (19-14), marcatorii tricolori fiind Sandu 12 goluri, Szoke 11, Grigoraş 5, Sincelean 4, Leordean 3, Rotaru 1.
În cadrul competiţiei din Portugalia, handbaliştii de la CNOE Sighişoara, antrenaţi de Narcis Andrei Câţu, au obţinut următoarele rezultate: 24-23 cu Grecia, 38-31 cu Polonia, 31-26 cu Brazilia, 28-34 cu Germania, 27-24 cu Belgia, 36-22 cu Ungaria, 23-25 cu Slovacia şi 36-31 cu Croaţia.
La Campionatul Mondial Şcolar a participat şi echipa feminină a României, formată din sportive de la Centrul Olimpic de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea (antrenor Seviştean Popa), care a ocupat locul 9 la final. Rezultatele României: 25-21 cu Brazilia, 20-21 cu Ungaria, 22-25 cu Cipru, 18-18 cu Austria, 36-10 cu Cehia, 26-16 cu Polonia, 29-27 cu Slovenia, 28-22 cu Suedia.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor