Articol de Marian Ursescu - Publicat vineri, 18 decembrie 2015 00:00
Eliza Buceschi e, la 22 de ani, marele cîştig al echipei naţionale, jucînd cu o maturitate demnă de o mare handbalistă.
Handbalista născută la Baia Mare este a doua marcatoare a României la acest Campionat Mondial. Ea a reușit să perforeze poarta adversarilor de 24 de ori și este depășită doar de Cristina Neagu care are 45 de reușite.
Cum a trăit meciul de infarct cu Danemarca, ce crede despre înfruntarea cu Norvegia și ce speră să primească de la Moș Crăciun, toate în rîndurile de mai jos.
Despre meciul cu Danemarca
Acum, că stau şi-mi vin în minte toate fazele din meci, nu pot să cred că am reuşit asta. Cînd am terminat pe locul 4 în grupă, nimeni nu ne dădea nici o şansă să trecem de "optmi" şi uite că sîntem în semifinale. Vreau să le mulţumesc tuturor fetelor, oamenilor de lîngă noi, pentru că am ajuns aici pentru că am crezut în noi, în şansa noastră. Chiar și cînd am ratat, nici un moment nu am crezut că vom pierde
Despre psihicul românesc
Se zice că românii au un psihic destul de slab. Uite că nu e aşa. Am jucat cap la cap cu ele tot meciul, au fost un gol-două diferenţă, asta pentru că toată lumea a crezut. Nu am auzit spectatorii, nu am văzut nimic, am intrat în teren şi am jucat ce am pregătit.
Despre altă Eliza, schimbarea ei
Nu-mi plac oamenii care spun că au plecat afară şi spun că s-au schimbat. Însă pe mine faptul că am primit încrederea de care aveam nevoie la Thuringer m-a schimbat. Joc fără frică, presiune, şi aici oamenii au încredere. Chiar dacă uneori sînt cea mai tînără de pe teren, mă uit în stînga mea şi-n dreapta mea şi le văd pe fete, mă încurajează, iar acest lucru mă ajută foarte mult.
Despre meciul cu Norvegia
Ne avantajează că plecăm din postura de outsideri. Intrăm pe teren, nu avem nimic de pierdut. Ele sînt campioane olimpice, europene, noi vom juca la fel, cu inima. La final ne vom ridica ochii spre tabelă şi vom vedea dacă am reuşit să facem încă o minune
Despre handbal
Demonstreaz încă o dată cît de frumos e acest sport, că niciodată ce te aştepţi nu se înfăptuieşte. Cred că Polonia, Olanda, noi să fim între primele 4. Noi am demonstrat că merităm să fim aici
Despre Mos Crăciun
Primul punct pe lista Moşului: ne dorim medalia! Vrem să fim cît mai strălucitoare. Sîntem conştiente că putem pleca acasă și fără medalie, rămînem cu picioarele pe pămînt, ne vom concentra.
Despre JO
Am venit să ne calificăm în primele 8, să luăm parte la un turneu de calificare. Acum am reuşit să-l aducem acasă. Obiectivul turneu preolimpic pentru Rio l-am îndeplinit, ne gîndim doar la Campionatul Mondial şi la cît de sus putem urca aici.
Analiza danezilor
Într-o analiză realizată înainte de meci de BT, tabloidul danez, în suplimentul de sport, meciul cu România era analizat în detaliu.
Antrenorii Tomas Ryde şi Klavs Bruun Jørgensen au fost evaluați ambii cu maximum 10. În atac, România şi Danemarca au primit nota 7, cu specificația că Danemarca trebuie să o oprească pe Neagu!
În apărare, România a primit nota 10, iar Danemarca doar 7. Explicația a fost simplă. Danemarca nu are o handbalistă gen Aurelia Brădeanu, cea care coordonează totul.
La contraatac, cele două echipe au primit din nou aceeași notă, 7, spunînd despre extremele României că sînt foarte experimentate şi greu de depășit.
Per total, scorul a fost însă egal, la fel ca la finalul celor 60 de minute, după ce danezii au dat echipei lor 10 puncte pentru moral şi doar 7 României, bazîndu-se pe faptul că vor avea suportul fanilor.
3h 28:13acesta e timpul pe care l-a petrecut pe teren Eliza Buceschi în cele 7 meciuri de la CM 2015
24 de goluridin 43 de acţiuni a reuşit centrul României, un procentaj de 56%. Cele mai multe reuşite vin de la 9 metri (9) şi din 7 metri (8)
16 pase decisivea reuşit Buceschi, a treia după Neagu şi Brădeanu, dar a făcut şi 10 greşeli tehnice
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”