SPORTURI  »  HANDBAL  »  CORESPONDENȚĂ DIN FRANȚA

CRINA PINTEA, povestea incredibilă a vedetei României la Euro 2018! Dădea cu coasa, mulgea oile și s-a apucat de handbal la 16 ani

Articol de - Publicat duminica, 09 decembrie 2018 19:28

La 16 ani și un pic, Crina Pintea, vedeta României din victoria cu Spania, 27-25, nu făcuse niciun sport. Iubea handbalul, dar părinții săi nu au acceptat să plece de acasă, să înceapă antrenamentele.

Pivotul în vârstă de 28 de ani s-a destăinuit într-un interviu exclusiv pentru Gazeta Sporturilor, iar povestea este incredibilă.

Era cea mai mare dintre copii și "stâlpul casei", acolo, în comuna Podu Turcului din județul Bacău. "Îi ajutam la toate treburile câmpului, iar pe mama în casă", povestește acum pivotul naționalei României.

Jucătoarea își aduce aminte de copilăria ei, de faptul că a muncit foarte mult în viață.

"Părinții mei sunt oameni modești, au tot ce au doar pentru că muncesc la câmp, cu mâinile. Și-au dorit să ne vadă realizați, pe mine și pe cei trei frați ai mei", povestește Crina. Handbalista (28 de ani) e cea mai mare dintre frați, mai are o soră de 25 de ani, una de 13 ani și un frate de 11 ani. 

Parcă nici nu-i vine să creadă că nu se mai trezește dimineața, la 5, ca să plece pe rouă, la secerat.

"Nu mi-e rușine de originea mea. Am muncit mult, de la muls oi, vaci, coasă, sapă, secerat, tot ce ține de câmp, până la munca mamei, în casă", afirmă pivotul. Mama ei a plâns mult când Crina a plecat de acasă. "Am povestit apoi cu ea și mi-a mărturisit că se umfla de plâns cu gândul la mine. Dar acum sunt fericiți pentru mine". 

Crina Pintea

  • S-a născut pe 3 aprilie 1990
  • A jucat la HC Zalău (2010-2015), Thuringer (2015-2017), Issy-Paris (2017-)
  • Campioana Germaniei și câștigătoarea Cupei Germaniei în 2016
  • Medaliată cu bronz la CM 2015 cu România

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (12)
135597437216470
Victor Rus  •  12 Decembrie 2018, 01:03

Ziaristi de nimic ,nu scrieti miticilor cine a luat=o la handbal ,a dus=o la Zalau si a ingrijit-o ca si pe copilul lui.E vorba de cel mai mare aNTRENOR Roman in viata GHEORGHE TADICI.

delphy08
delphy08  •  12 Decembrie 2018, 01:01

CRISTINA NEAGU--e cea mai buna...Sa nu o mai critice toti trogloditii,fara ea nu ne calificam la toate europenele sau mondialele..Ce pase i-a dat azi lu Crina si ce goluri...Cand Cristina e in meci putem bate pe oricine--cum am facut cu Norvegia,le trage si pe celalate dupa ea..Plus poarta --avem 2 portarite bune rau si frumoase foc...HAI ROMANIA!!!---luam medalie sigur..DOAMNE AJUTA SA FIE AUR !!!

alexpintea
alexpintea  •  11 Decembrie 2018, 22:15
Postat de peluza pe 11 Decembrie 2018, 21:31

De parca numai ea ar fi da la coasa... :P Dar e frumoasa povestea ei!

da...dar ea nu a ramas la coasa ca si altii la care faci referire :D

Vezi toate comentariile (12)
Comentează