SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM - VIBORG 31-32 (ÎN TUR 21-28)

Cristina Vărzaru e sinceră: "Îmi pare rău de Oltchim, dar mă bucur pentru mine!"

Cristina Varzaru, Varzaru, Viborg
Cristina Varzaru, Varzaru, Viborg

Articol de - Publicat luni, 17 mai 2010 00:00

Cristina Vărzaru a cîştigat sîmbătă pentru a treia oară Liga Campionilor. Extrema "naţionalei" României a cîştigat şi titlul de golgeter cu 101 reuşite.

Cînd a văzut că o să joace cu Oltchim în finala Ligii Campionilor, a avut un sentiment ciudat. "Am emoţii. De fiecare dată cînd joc împotriva Vîlcii, am emoţii, eu recunosc", spune Cristina. În teren emoţiile au dispărut însă. Vărzaru a jucat, ca de fiecare dată, excelent şi echipa sa a cîştigat. A băut încă o dată şampanie din imensul trofeu al Ligii Campionilor.

- Cristina, cum e să cîştigi Liga Campionilor a treia oară? Sentimentul e tot ca la prima izbîndă?
- Nu e ca prima dată, dar e special oricum. Nu te saturi niciodată să cîştigi Liga Campionilor. Fiecare cupă a avut farmecul ei, povestea ei.

- Anul acesta aţi cîştigat trofeul cel mai uşor? Aşa a părut după scorurile din finală.
- Eu zic că a fost cel mai greu. Nu prin prisma finalei doar, ci a întregului traseu. Tot drumul a fost greu, am pierdut atîtea partide, pregătirea s-a făcut însă ca să prindem vîrful de formă în mai. Şi aşa s-a întîmplat.

- Ce impresie ţi-a lăsat Oltchimul, Cristina?
- Una foarte bună. Şi nu spun lucrul acesta de complezenţă. Finala a pierdut-o în primul meci. Ştiam sigur, după ce am cîştigat la şapte goluri, că nu mai putem pierde. Cît de prost puteam juca noi ca să fim învinse cu 8 goluri? Oricum, parcursul Oltchimului în acest sezon a fost extraordinar. Fetele au muncit mult, cu entuziasm, cu ambiţie, trebuie respectate şi apreciate.

- Crezi că pot cîştiga Liga sezonul viitor, aşa cum şi-au propus?
- De ce nu? În finală experienţa şi-a spus cuvîntul. Eu ţi-am mai spus. La prima mea finală, cu Krim, în 2006, eu nu-mi mai simţeam genunchii. A trecut meciul şi nu mai ţineam minte nimic la final. Şi aşa s-a întîmplat cu toate fetele la prima finală din carieră. Vîlcea a căpătat acum experienţă, o va ajuta pe viitor.

- Ai fost în centrul atenţiei la Bucureşti. Ai dansat, ai dat interviuri.
- Aşa e. Nu m-ai văzut ţopăind în cupă? E aşa dezmembrată cupa asta că trebuie să-i batem cuie! Am vorbit cu fetele că trebuie să o cîştigăm şi la anul, să rămînă în vitrina clubului, că şi aşa e destrămată rău. Şi ce m-a distrat, după ce eu m-am urcat cu picioarele, am pus şampanie şi a băut toată lumea! (rîde)

- Peste o săptămînă vii la lotul naţional. Cum e să dai iar ochii cu antrenorul Radu Voina şi cu fetele de la Oltchim?
- E bine, eu abia aştept! Mă înţeleg perfect cu fetele de la Vîlcea. În deplasarea asta, de fapt, am stat mai mult cu ele decît cu coechipierele de la Viborg. Colega mea de cameră, Henriette Mikkelsen, mi-a şi spus că nu m-a văzut decît noaptea.

Profeţia Bojanei
Cristina Vărzaru a povestit că înainte de meciul tur, de la Herning, era temătoare în privinţa cîştigătoarei Ligii. "Am stat însă la o cafea cu Bojana şi a venit vorba de meci. M-a liniştit. Mi-a zis atunci: «Cristina, dacă noi jucăm calm, liniştite, să ne facem jocul, ştii cît o să fie scorul? 28-21!» Îmi dau cuvîntul, exact aşa mi-a spus", a povestit Cristina. "La final m-am dus la ea şi i-am zis. «Eşti nebună! De unde ştiai cît o să se termine?»", a încheiat extrema Viborgului.


Au ajuns la 6 dimineaţa

Viborg a ajuns în Danemarca duminică dimineaţa, la 6:00. "Am stat după Henriette Mikkelsen, care a fost la controlul doping, cred că două ore. Pînă atunci ce să facă toată lumea? A băut bere. În avion am căzut toţi, am dormit", a spus Vărzaru. Românca nu va avea timp de chefuit. "Miercuri şi sîmbătă avem meciuri în finala campionatului danez cu Randers. Sper să terminăm repede să vin acasă", a încheiat Cristina.

Cristina Vărzaru
- despre Oltchim
"A făcut un rezultat senzaţional pentru România. Trebuie să nu dispere, să meargă mai departe. Au acumulat aexperienţă şi pot cîştiga în viitor Liga Campionilor. Are o echipă tînără, foarte bună"
- despre atmosfera din Polivalentă
"Fabuloasă. Românii ştiu întotdeauna să-şi susţină echipele, mi-a plăcut de suporteri că, în ciuda faptului că echipa a pierdut, la final le-au aplaudat pe fete"
- despre Radu Voina
"Rar m-am ataşat aşa de repede de un antrenor la lotul naţional precum de domnul Voina. Rar întîlneşti în peisajul mioritic românesc un om ca el, tipul de ardelean boem care nu te deranjează cu un cuvînt"
- despre lotul naţional.
"Abia aştept să vin la echipa României. E o bucurie de fiecare dată pentru mine. O să mă întîlnesc iar cu fetele, cu prietenele mele. Şi, de data asta, nu o să mai fim adversare! Îmi pare rău şi acum că la Mondiale în China nu am prins vîrf de formă. E singurul meu regret în acest sezon"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Golul caraghios primit de Rapid a declanșat haosul la Clinceni » Probleme în mai multe sectoare ale stadionului
Superliga
Golul caraghios primit de Rapid a declanșat haosul la Clinceni » Probleme în mai multe sectoare ale stadionului
Nicușor Dan, anunț de ultim moment despre Arena Națională
Superliga
Nicușor Dan, anunț de ultim moment despre Arena Națională
Dune 3 se poate filma în Anglia! Imagini catastrofale surprinse la arena Plough Lane » Meciul cu Newcastle, amânat
Campionate
Dune 3 se poate filma în Anglia! Imagini catastrofale surprinse la arena Plough Lane » Meciul cu Newcastle, amânat

Gigi Becali a dezvăluit meciul la care va reveni pe stadion » Câți bani a strâns pe biletele din Europa League până acum

Bănel Nicoliță a dezvăluit ce salariu are în Liga 4 din România. Primă uriașă primită la semnătură


Comentarii (6)
vera_rapid
vera_rapid  •  18 Mai 2010, 20:26

multe felicitari cristina si sper ca pe viitor sa castigi un trofeu important si cu nationala Romaniei! merita fara indoiala sa fie golghetera LC la ce eficacitate a avut in unele jocuri (10-11 goluri). O sportiva si un caracter de nota 10!

 •  17 Mai 2010, 16:08

O fata deosebita, un sportiv deosebit si mai ales un om deosebit... felicitari parintilor care i-au dat viata si mediului (occidental) care au dus-o spre un asemenea caracter

 •  17 Mai 2010, 12:15

in primul rind Felicitari Cristina o jucatoare de exceptie actualmente si la o echipa extraordinara sa cistigi de 3 ori cupa e ceva extraordinar se vede profesionalitatea. pentru OLTCHIMi-mi pare nespus de rau ca nu au reusit sa faca un meci mai strins o finala a doua echipe la acelas nivel caci acest nivel exista si la vilceadar din pacate nu a putut fi folosit in intregime Felicitari echipei Vilcene care sa speram ca la anul vor juca la acelas nivel europian !!! ????

Vezi toate comentariile (6)
Comentează