Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 martie 2010 00:00
Ediţia 2009-2010 a Cupei României la handbal masculin va avea loc Braşov, între 19 şi 22 mai, potrivit anunţului făcut de Federaţia Română de Handbal.
La Cupa României vor participa primele opt echipe clasate la finalul Ligii Naţionale, meciurile fiind programate între 19 şi 22 mai. FR Handbal precizează că, dacă o echipă din cele opt calificate în Cupa României, se va califica într-o finală de cupă europeană, datele competiţiei se schimbă pentru intervalul 13-16 mai.
Deţinătoarea Cupei României este Steaua Bucureşti, care a câştigat trofeul în 2009 pentru a treia oară consecutiv, după ce a dispus în finală de UCM Reşiţa, cu scorul de 29-27.