Articol de Ionuţ Coman - Publicat sambata, 12 februarie 2022 18:52 / Actualizat sambata, 12 februarie 2022 19:54
HCDS Constanța și Dinamo București au remizat, 20-20, la capătul unei meci cu final tensionat
Derby de tradiție pentru handbalul românesc, duelul dintre Constanța și Dinamo București, disputat sâmbătă, în etapa a 18-a a Ligii Naționale părea dezechilibrat. Gazdele veneau după două eșecuri consecutive, aveau probleme mari de lot din cauza accidentărilor, în timp ce campioana pornea din postura de mare campioană.
Pe teren însă, calculele hârtiei nu s-a confirmat, constănțenii au reușit să țină piept mult mai titraților adversari. Grație intervențiilor portarului Dan Vasile, au ținut aproape de Dinamo, care a intrat la vestiare cu un avantaj de doar 2 goluri.
La reluare, alb-roșii au pus stăpânire pe joc și au creat o distanță care părea liniștitoare, 16-11. Relaxarea i-a costat însă și gazdele au înscris de cinci ori consecutiv, restabilind egalitatea. Chiar dacă „delfinii" au rămas fără Caba, cartonaș roșu pentru un fault dur la Humet, s-a mers cap la cap până până spre final.
Decizii controversate
După câteva ratări ale dinamoviștilor, HCDS a intrat în ultimul minut cu un gol avans și posesia. Moment în care antrenorul George Buricea a solicitat timp de odihnă, La reluare, Gabriel Ilie a trimis mingea în poartă, dar cele două arbitre, Cristina Năstase și Simona Stancu au anulat golul corect.
Motivul? Oficialii au uitat să pornească cronometrul, spre disperarea constănțenilor. Amenințați cu pasiv, au forțat o aeriană, dar fluierul arbitrelor a oprit iar jocul. Semnul a fost clar: mai aveau dreptul la o singură pasă și făcuseră două.
Proteste și încă un roșu!
Atacul dinamoviștilor din ultimele secunde a fost întâmpinat agresiv de gazde. Iar ultima aruncare nu și-a atins ținta, dar cele două arbitre au dictat aruncare de la 7 metri. Nervos, George Buricea a sprintat în teren, protestând vehement, în timp ce publicul scanda „Hoții!" și „Rușine!". S-a ales cu cartonașul roșu, iar decizia a rămas neschimbată. Experimentatul Vali Ghionea a transformat de la linia de 7 metri și a stabilit scorul final: 20-20.
În clasament, Dinamo e pe primul loc cu 49 de puncte din 18 partide, iar HCSD Constanța e pe patru cu 41 de puncte.
Ce au spus antrenorii:
George Buricea, HCDS Constanța: „M-am săturat! Sunt un antrenor tânăr și vreau să-mi fac meseria corect, nu să vină și să-și bată joc de mine. Ce să fac, ce să-mi învăț jucătorii din teren sau juniorii de pe bancă? În primul rând, trebuie să-i învăț regulamentul de România, că vor ajunge în Europa și va fi jale. La golul din final, cei de la masa oficială, care, culmea, sunt din Constanța, nu au dat drumul la tabelă. Aeriană, când mai erau 20 de secunde, cu Ilie împins în aer. 7 metri și eliminare 2 minute.
Nu se dă nimic. Și, în ultimele secunde, Sorhaindo face fault în atac și se dă 7 metri. Nu am mai rezistat și am intrat pe teren. Am luat roșu, bravo, sunteți supertari! Dar s-a terminat egal și nu e corect. Le-am spus: ne-a bătut Kosove, o să urmeze Madive și cine știe unde o să ajungem. Poate că nu au vrut, sunt fete și s-au pierdut. N
u sunt misogin, dar nu poți să trimiți două fete din Liga Florilor să arbitreze în Liga Zimbrilor. Aici sunt altfel de contacte, alte orgolii. Poate nu au fost rău intenționate, dat noi rămânem fără puncte"
Xavi Pascual, Dinamo București: „Mă așteptam la un meci greu la Constanța, pentru că nu este ușor să câștigi aici. Este dificil oriunde în deplasare și cred că mai avem multe de îmbunătățit la jocul nostru.
Normal că jocul a fost tensionat, pentru că scorul a fost strâns. Dar vorbim doar de final sau de ultimul sfert de oră? Dacă vrem să vedem acele 15 minute, nu doar ultimele faze, impresia este cu totul alta"
Citește mai multe știri din handbal:
Meciul lui CSM București din Liga Campionilor a fost amânat. Cazuri de Covid în lotul „tigroaicelor”