Articol de Marian Ursescu, Luminiţa Paul, Cristi Preda (foto) - Publicat luni, 11 iulie 2016 00:00
Tomas Ryde le-a spus fetelor din echipa națională de handbal că el are mare încredere în ele. Mi-au spus și ele că ”au mai fost la alte ediții în care doar au participat, nu au concurat!”
Are 56 de ani şi în martie 2015 a preluat echipa naţională feminină a României. Şi-a început mandatul cum nu se putea mai bine: victorie în faţa campioanei mondiale la acea vreme, Brazilia! Apoi a calificat România la Mondiale, eliminând vicecampioana lumii, Serbia.
Venise cu o altă filozofie şi era încântat de ceea ce găsise. "Româncele sunt printre cele mai talentate jucătoare din lume, trebuiesc doar disciplinate", spunea nordicul.
La Mondialul din Danemarca, România a pierdut trei meciuri consecutiv, dar Tomas nu şi-a pierdut busola. "Tricolorele" au început să joace altceva din "optimi", iar România a urcat pe podium, obţinând medaliile de bronz.
Tomas obţinuse încrederea românilor. Una care a crescut şi mai mult după ce a obţinut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, dar şi după ce a învins Norvegia, campioana olimpică, europeană şi mondială după 16 ani de pauză!
De un optimism incurabil, suedezul crede cu toată convingerea că Neagu şi compania pot urca pe podium şi la Rio. Pentru asta le pregăteşte, pentru asta a venit în România în martie 2015.
Am stat cu Tomas Ryde de vorbă, la Ploiești, între două antrenamente. E calm, răspunde instant și gesticulează tot timpul. Se strâmbă, se scălămbăie uneori, totul pentru a înțelege ce spune. E important. E un alt mod de a gândi, diferit față de al românilor.
- Ce vă place cel mai mult la echipa României?
- Două lucruri. Chestiunea tehnică. Felul în care jucătoarele se poartă cu mingea, sunt foarte tehnice. Și felul în care s-a îmbunătățit spiritul de echipă, cum cooperăm împreună.
- Prin ce credeți că se diferențiază handbalistele române de cele suedeze sau daneze, cu care ați lucrat în cariera dumneavoastră?
- Antrenamentul fizic e mult diferit în țările nordice. Norvegia, Suedia. Danemarca nu, nu atât de mult, dar celelalte da. Și chestiunea tactică. Jucătoarele din Norvegia și Suedia, dar mai ales cele din Danemarca sunt obișnuite să ia decizii tactice. Li se permite să conducă antrenamentele, să facă scheme, sunt implicate mult în proces. Și asta e ceea ce fac eu acum cu echipa României.
- Încercați să schimbați acest aspect...
- Da. Diferența dintre jucătoare și lider în România este atât (arată cam 20 de centimetri), în țările scandinave e atât (apropie mult palmele).
- Există și altă trăsătură, în afara celei amintite, pe care ați vrea s-o schimbați aici?
- Ceva ce aș vrea să schimb? Da. A existat o viziune că vrem să avem o Dream Team, că vrem să continuăm această muncă, să dezvoltăm mult un manual de joc. Avem nevoie să jucăm împreună mai bine cu portarul și cu sistemul defensiv. Știți, există aceste noi reguli, care vor schimba jocul. Vom juca mai mult 6 contra 7 sau 7 contra 6.
Avem un mare star în Cristina Neagu. Când jucăm fără ea, nivelul echipei noastre scade mult. Iar jucătoarele tinere au nevoie de, cum să spun?, să fie mai conștiente de ceea ce vor să obțină în viață. Școala, viitorul, sportul, sunt lucrurile pentru care sunt responsabile. Acest aspect aș vrea să-l schimb, să-și dea seama că sunt stăpâne pe viața lor. Nu trebuie să stea și să aștepte să le spun eu să-și facă treaba. Văd că jucătoare precum Buceschi, Zamfirescu, Perianu, s-au înscris pe acest drum. Sunt tinere și se comportă în acest sens.
Ce alte lucruri aș vrea să schimb? Sunt multe chestiuni în sensul profesional. Staff-ul a crescut acum, am trecut de la 4 lideri la 7. Dragoș Luscan lucrează mult pe partea fizică și de recuperare. Jucătoarele s-au obișnuit, folosesc acum baia de gheață, am început să vorbim despre ce mâncăm, când mâncăm, când dormim, e durata de somn suficientă? Per total, cred că sunt vreo sută de lucruri de făcut. Și nu e același lucru pentru Alice, Ana Maria, Laura sau Aneta...
- Care credeți că sunt posturile cel mai bine acoperite în echipă și care cele deficitare?
- Hmmm, nu mă gândesc atât de mult la asta, cât mai degrabă la ce sistem de joc vom folosi. Ce sistem folosesc alte echipe. Și la ce jucătoare vreau să am în acest sistem. Sunt tot felul de aspecte, jucătoare tinere, jucătoare experimentate, stângace, dreptace, introverte, extroverte, socializare, cum se conectează între ele, pot să o facă? Multe aspecte pe care trebuie să le iau în calcul.
"Nu aleg niciodată echipa pornind de la jucătoarele care înscriu cele mai multe goluri în Ligă, ci de la schema de joc, cum pot să le aduc să coopereze"
Tomas Ryde
12victorii, un egal şi 6 înfrângeri e traseul suedezului Tomas Ryde pe banca României în meciurile oficiale, până acum
30de ani avea Ryde când a preluat naţionala feminină a Suediei, devenind cel mai tânăr selecţioner din istoria ţării sale
1trofeu al Ligii Campionilor a cucerit Tomas pe când antrena pe Viborg, în 2006
Ryde: "Nu am sprijin la antrenorii români!"
Tomas Ryde se plânge de faptul că în Suedia, Danemarca, tehnicienii lucrează toți în sprijinul echipei naționale. În România nu a simțit acest lucru.
- Ați avut vreun moment dificil de când ați preluat echipa României?
- Marea diferență pe care am sesizat-o în comparație cu țările în care am mai lucrat este aceea că în România antrenorii nu cooperează între ei. Asta a fost ceva absolut nou pentru mine. În țara mea, dar și în Danemarca, antrenorii colaborează cu antrenorul echipei naționale. Pentru că echipa națională e foarte importantă pentru cluburi. Președinții cluburilor se întâlnesc anual și discută cum să sprijine Liga și cum să sprijine echipa națională.
- Ați încercat să interacționați?
- Ok, vin din altă țară, dar am studiat meciurile din campionatul intern și cred că echipele de aici trebuie să se adapteze la felul în care se joacă handbal în alte părți ale lumii. Motivul pentru care CSM București a câștigat Liga Campionilor stă în antrenorul străin, jucătoarele străine, din Danemarca, Suedia și Brazilia. Asta aduce diversitate, echipa din București e foarte interesantă.
- Ce e de făcut?
- Cred însă că jucătoarele trebuie să plece afară, să evolueze la alte echipe fiindcă lucrurile se schimbă tot timpul. Asta se întâmplă cu multe echipe din Franța, și la feminin, și la masculin, aduc multe nume noi și poate în câțiva ani Liga franceză va fi cea mai bună din lume. Trebuie să te deschizi, să vezi ce se întîmplă în afară. Asta e dificil. Le avem însă pe Cristina la Buducnost, Eliza și Crina la Thuringer, de fapt, Eliza o să meargă la Midtjylland, iar Cristina are un mare impact asupra echipei prin ceea ce învață la Buducnost.
- Mai e și altceva?
- Da, am o foarte bună cooperare în echipa managerială. Aici nu e nicio problemă, totul e fantastic. În general, jucătoarelor le place să evolueze pentru echipa națională, acest lucru e important pentru ele. În Suedia, lucrurile s-au schimbat un pic. Nu mai e atât de important să joci în echipa reprezentativă, ci să fii la un club profesionist din Germania. Pentru că acolo sunt banii. La "națională" nu există bani. Deloc.
- Cu toată tradiția, cu toate titlurile cucerite de-a lungul anilor?
- Da, cu toate acestea. Pentru că riscul de accidentare când te duci la Jocurile Olimpice, la Campionatul European, e foarte mare. Jucătorul știe că mai are 3-4 ani de jucat, "mă accidentez la genunchi, stau un an, ce fac? E prea periculos". De asemenea, și fetele, și băieții s-au adresat EHF spunând că sunt prea multe meciuri într-un sezon în comparație cu alte sporturi. Mai puțin hochei, e adevărat. Deci, da, sunt multe lucruri de schimbat.
Fabrica lui Tomas Ryde
- A existat vreun moment în care v-ați gândit să renunțați?
- Nu, absolut deloc. Lucrurile nu stau așa, n-am avut senzația că e prea dificil în nicio clipă. Dorința jucătoarelor e mare și, mai ales, dorința de a face lucrurile cum trebuie. Le dau programul de pregătire și spun: "Azi, capitolele 3, 4, 7 pentru echipa Mikăi, echipa lui Buceschi, 3, 9 și 11, ne antrenăm 45 de minute, apoi jucăm". Și funcționează foarte bine. Iar capacitatea și potențialul jucătoarelor sunt foarte mari. E foarte interesant să lucrezi cu ele. Cum spune Radu Cheregi: "Tomas, ai construit o fabrică, toată lumea știe ce are de făcut". Pentru că vrem să producem ceva. Împreună. De aceea trebuie să fim responsabili pentru diverse lucruri.
- E multă presiune pe echipa României acum, înainte de Jocurile Olimpice...
- (se miră) Cine spune asta?
- Multă lume, din diferite zone.
- Dacă e din afară, nu contează. Cel mai important pentru jucătoare e să ocupe o poziție în echipă. Cât despre ce se va întâmpla la Rio... ele sunt la un nivel atât de ridicat încât știu ce avem de făcut. Știu că vom fi la sută la sută în fiecare zi. După calificare, le-am spus: "Uitați, nu sunt interesat să continui chestia asta dacă e să mergem cu autobuzul turiștilor. Asta pot să fac și singur. Dacă mergem împreună, să încercăm lucruri grozave, știu că aveți abilitatea pentru asta.
- Ele au spus asta?
- Apoi, Alice a venit la mine și mi-a zis: «Tomas, e bine că ai vorbit despre asta înainte. Am mai fost la Jocuri Olimpice și doar am participat, nu am concurat»". Așa că despre asta vorbim, cum să concurăm cu Norvegia sau cu Rusia. Și este un turneu dur.
Nebunii din Est
- Pentru că e concentrat?
- Da. Când au fost Campionatele Mondiale, în prima săptămână încă ne antrenam, exersam. Asta pentru că eu cred că nu suntem din punct de vedere fizic în starea în care ar trebui să fim. Știu că la început avem Kazahstan, Puerto Rico, apoi avem Spania, Norvegia, Rusia. Așa că în prima săptămână ne antrenam, exersam. Iar media daneză i-a spus antrenorului danez: "Voi nu faceți asta! Dacă ne comparăm cu România, ei sunt nebuni, se duc în fiecare dimineață la sală, aleargă mult, trag mult la poartă, Tomas le strigă: «Mai bine, și mai bine!»". Și s-a văzut în meciul contra Braziliei că ajunsesem cum trebuie. La Jocurile Olimpice însă, nu poți face așa ceva. Trebuie să exersezi înainte. Și, dacă e să răspund pentru ziua de azi, nu suntem gata. Nu suntem acolo.
- Dar vom fi?
- Asta vrem. Cred că putem atinge un nivel bun. Am vorbit cu antrenorii norvegieni, i-am întrebat despre pregătirea lor, iar ei mi-au spus că nu au jucat meciuri înainte de Jocurile Olimpice, dar ne-am antrenat mult, am exersat. Și n-a fost bine, e prea periculos. Ai nevoie să joci. Trebuie să ai tempo, să simți, bine, rău, timing, toate lucrurile astea.
- Ce e de făcut?
- Mai important mi se pare însă cum gestionezi Jocurile Olimpice ca și competiție, în globalitatea lor. Adică să fii în forma de a concura, în forma de a participa la un asemenea eveniment, să urmărești și alte lucruri, să te distrezi pentru că și asta contează. Înainte aveau senzația că se află într-o închisoare. Era greu, prea multe ședințe. Iar acum jucătoarele reacționează, știu asta pentru că am fost mental coach în Suedia.
- Și atunci?
- Sunt două secvențe. Cea de competiție, antrenament, teorie, ședințe tactice și apoi meciuri. Dar și secvența de a fi în Satul Olimpic, de a face unele lucruri drăguțe împreună, pentru că și asta e important. Sentimentul că suntem împreună. Să se întâlnească în unele zile cu alți sportivi din delegația României. Și al treilea lucru e să ieși din aceste două secvențe. Să te odihnești, să ieși, mulți sportivi spun asta, contează fiindcă e prea mult pentru creier. Obosește.
- Ați spus dinainte de stabilirea grupei că România va câștiga o medalie. Ce vă face atât de optimist?
- Nu putem face tot ceea ce facem, două-trei antrenamente pe zi, și apoi să ne întrebăm: "Ce urmează?". E o poveste interesantă pe care am trăit-o. Luasem o echipă nouă, am făcut câteva interviuri, documentare, am pus fundația pentru o bună strategie, vorbeam despre ținta pentru anul următor, despre o viziune. Apoi, am plecat să-mi văd familia și când m-am întors, într-o luni, Heidi, asistenta mea, mi-a spus: "Vezi că am avut o întâlnire cu Consiliul, vineri, la ora 16:00. Au trasat obiectivele pentru sezonul viitor".
- V-ați mirat?
- Aha, am zis, interesant, n-am auzit despre asta. Și ne-au spus că trebuie să ne calificăm în Liga Campionilor. Să ajungem în finala campionatului danez și ar fi frumos o semifinală în Ligă. "Interesant, și tu ce le-ai spus?". Heidi, care e mai introvertită, a așteptat puțin, apoi le-a răspuns: "Credeți că vrem să ajungem în finală și să pierdem?". E amuzant, dar cred că e răspunsul perfect. Și toți am izbucnit în râs, ca voi acum. Despre ce vorbim? Avem o echipă grozavă, dacă ne antrenăm bine, dacă suntem conectați, suntem atât de aproape în fiecare zi, atunci câștigăm.
- Mai e și mirajul Jocurilor, nu?
- Cred că aceste jucătoare, care ajung la Jocurile Olimpice, dintr-un anumit punct de vedere, sunt învingătoare. Pentru că au făcut deja o grămadă de lucruri bune pentru a atinge acest nivel. Mă uitam la calificările la înot pentru echipa SUA, au fost cam acum 10 zile. Dacă nu ești pe primul loc, nu te califici. Locurile 2 și 3 nu contează, e foarte dur. Te uiți pe lista de la Londra, ce au obținut acolo, și doi-trei dintre cei mai buni nu vor fi la Rio. Asta înseamnă presiune. Mă uitam, am avut antrenament de dimineață, era foarte cald, dar felul în care interacționau fetele, cum se sprijineau, se încurajau una pe alta, mi s-a părut extraordinar.
Urmașa lui Neagu
- De aceea sunteți optimist?
- Da. Soția mea, Marie, care antrenează și ea, e aici, cu mine. Stăteam împreună cu Cristina, după ce ne-am calificat la Olimpiadă, și ea spunea: "Nu știu ce se întâmplă, Tomas, dar când ne strângem împreună, ca echipă, simt că o să învingem". Și, ca antrenor, pentru asta muncești tot timpul. Să creezi această senzație. Uneori, nu știi ce faci, dar am câteva idei. E foarte important. Le spun uneori: nu judecați atât de mult, mergeți la antrenament, faceți ce aveți de făcut, sprijiniți-vă una pe alta.
- Vă ascultă?
- Mă uit la alți antrenori la tv, nu contează la ce sport. O jucătoare face o greșeală și antrenorul spune imediat: "Nu e bine!". Eu zic: "Hai să facem exact opusul". Când dai mingea în bară, nu ăsta era scopul, să dai în bară, oricine știe asta, nu trebuie să mai repeți, să spui: "Oh, trebuia să dai pe cadrul porții!". Serios? Noi chiar facem glume pe tema asta. Nu, noi spunem: "Încearcă iar, dă mai puternic, dă din nou și gândește-te că suntem imposibil de bătut".
- Și funcționează?
- Da. Mă uitam săptămânile trecute la Perianu, era în Malaga, și am întrebat-o: "Ce faci?". Pentru că nu înțelegeam ce face. Și mă uitam la ea zilele trecute și am întrebat din nou "Ce faci?". Pentru că tot nu înțelegeam. Nimerea numai în colț ori de câte ori trăgea la poartă. "Nu știu. E o senzație ciudată acum în echipă, parcă nu poți să greșești". Asta e, arunci, intră, nu te gândi prea mult, doar fă ce ai de făcut.
- E în alt lot, altă echipă aici?
- Cred însă că asta se datorează și faptului că juca împreună cu Cristina și Cristina i-a dat pase bune și, în această situație, și aruncările erau bune. Cristina îi spunea apoi: "Bine, dă din nou!". În viitor însă, Perianu trebuie să fie noua Cristina.
1trofeu al Ligii Campionilor a cucerit Tomas pe când antrena pe Viborg, în 2006
8.000 €plus bonusuri de performanță câștigă Tomas Ryde la cârma echipei naționale. Jumătate din sumă e acoperită de Comitetul Olimpic și Sportiv Român
CITEȘTE MÂINE:
)
)
)
)
)
)
)
)
