Articol de GSP - Publicat vineri, 16 decembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 16 decembrie 2011 23:06
Echipa lui Olivier Krumbholz a învins vineri seară cu 28-23 Danemarca şi s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în ultimul act la Campionatul Mondial
Campioană mondială în 2003, în Croaţia, Franţa are şansa să repete performanţa şi în Brazilia. Aseară, în prima semifinală a Campionatului Mondial, la Sao Paulo, franţuzoaicele au învins cu 28-23 Danemarca.
Meciul nu a început deloc bine pentru echipa lui Olivier Krumbholz. În minutul 2, Allison Pineau, cea mai bună jucătoare din lume în 2009, centrul Franţei, s-a accidentat grav la genunchiul stîng şi nu a mai putut continua meciul. Coechipierele au resimţit şocul pierderii lui Pineau doar 15minute, vreme în care Danemarca a condus cu 7-5. După aceea, Leynaud, Lacrabere, Boudouin şi celelalte franţuzoiace au jucat din ce în ce mai bine şi au intrat la pauză în avantaj: 14-12.
Ecartul s-a mărit în partea a doua la 18-14 şi 20-16, dar Danemarca nu a cedat. S-a apropiat ameninţător la 21-19, dar nordicele nu au mai avut suflu pe final. Portarul Amandine Leynaud a închis poarta şi handbalistele din Hexagon şi-au trăit bucuria dansînd şi cîntînd la
centrul terenului, alături de cei aproximativ 50 de suporteri. Este a doua oară consecutiv cînd Franţa se califică în finala Campionatului Mondial, după ce în China 2009, a pierdut finala contra Rusiei, 22-25.
A doua semifinală, Norvegia-Spania începe la ora 24:00 (ora României).
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”