Articol de Daniel Nanu - Publicat marti, 20 aprilie 2010 00:00
Nu doar echipa e un fenomen, ci şi publicul din sala în care Oltchim face istorie de peste un sfert de secol
Pentru vîlceni, meciul începuse de vineri dimineaţă sau chiar mai înainte. Totuşi, vineri, două zile pînă retur, cu noaptea-n cap, sute de fani s-au aşezat la coadă. Gazeta a şi publicat o imagine care vorbea. Peisaj cu vîlceni, scăunele, o cutie de table şi perechea de zaruri aferentă. Să curgă timpul.
Înapoi în anii '80
Prin Oltenia, aşa ceva nu s-a mai văzut din anii '80. Magnetul de atunci se chema Craiova Maxima. Acum, minunea poartă numele de Oltchim. În 1983, tot într-un aprilie, Universitatea a jucat şi ea o semifinală. De Cupa UEFA. "În ziua meciului, băieţii au fost pe la facultăţi, să-mpartă bilete profesorilor. <Domnii profesori> nu-şi puteau mişca fundurile să le ia singuri", răbufneşte şi azi Balaci.
Radu Voina povestea în preziua semifinalei cu Gyor că în problema biletelor a uitat de rude, recomandîndu-le şi jucătoarelor să facă la fel. Craiova a ratat atunci returul cu Benfica Lisabona. Fanii Ştiinţei, care naivi, care nostalgici, care cîrcotaşi, vorbesc şi azi despre vremurile de pomină şi despre cum a fîlfîit visul finalei peste ei.
Nu biletul e important, ci locul
În zi de meci, Rîmnicu Vîlcea e la fel de cuminte ca în orice altă zi. "River Plaza", mall-ul din inima oraşului, tace. În Zăvoi, stadionul de fotbal, modernizat din cap pînă-n picioare, s-a plictisit să tot aştepte revenirea Chimiei, azi CSM, în prima ligă. Abia dacă vin 200 sau 300 de oameni la meciuri, cam cîţi se aşază să formeze coada la casele de bilete de la sala "Traian".
E duminică. La intrarea în sală, cîteva sute de fani deja aşteaptă ora deschiderii porţilor. E anunţată ora 14:00, dar oamenii sînt acolo cu cel puţin un ceas înainte. Bişniţarii mai flutură bilete, dar problema nu e să obţii un bilet, ci să prinzi un loc în tribună. Sau nu e cea mai mare. Tichetele n-au nici un element de siguranţă. La o adică, se pot falsifica la o maşină mai acătării de tipar digital.
Parcă am fi în "Titanic"
E 15:00, două ore şi un sfert pînă la meci. Tribuna a II-a, cea la care stă galeria, e full. Sub scaune, fiecare şi-a făcut provizii de pahare cu Cola şi pungi cu seminţe. Cine a montat scaunele în sala "Traian" a făcut-o cu cap. Dedesubtul lor e spaţiu cît pentru o minicămară. Dincolo, la tribuna cu abonamente şi invitaţii, nu e nimeni. Cei cu pretenţii încă nu-şi vor fi terminat siesta. Parcă am fi în "Titanic", cu Di Caprio la clasa a III-a şi Kate Winslet la cuşeta cu catifea roşie...
Cîţiva tipi din galerie au împrejmuit un ţarc de vreo 100 de locuri şi urlă din toţi rărunchii că acolo nu are voie nimeni. Spre suta de locuri se uită cu jind cîteva sute de priviri. Apare un tip pe care-l cheamă Titel şi care pare să fie Şeful. E tuns zero şi şi-a lăsat o mustaţă care-i acoperă şi barba. Are două duzini de belciuge înfipte în nas, în urechi, în sprîncene. Probabil şi-ar mai fi pus, dar nu prea mai are unde.
Ţarcul se umple. Celorlalţi fani li se împart role de hîrtie. Unul din liderii galeriei întreabă: "Cine nu e din Vîlcea?". Se ridică zeci de braţe. "De unde sînteţi?", continuă tipul, de parcă ar fi la recensămînt. "Constanţa... Severin... Reşiţa...". Ce mai, lecţie de geografie. Urmează instrucţiunile. "Nu aruncaţi cu role decît la semnalul nostru şi numai după ce s-a încheiat prezentarea fetelor noastre, clar?".
Răspundem cu "Rooo-mâ-niii-aa!"
Scaunele de la tribuna a II-a au fost montate fiindcă aşa cer normele. Ele nu prea folosesc, fiindcă mia şi ceva de fani care se înghesuie vor sta în picioare tot meciul. Tot meciul, plus orele bune de dinaintea lui. Fanii unguri, care au colorat sectorul lor în alb şi verde, culorile lui Gyor, plus ceva roşu, de la drapelul maghiar, scandează milităros "Ria-Ria-Hungaria!".
Surpriză! Tribuna din Vîlcea nu răspunde prin "Afară, afară cu ungurii din ţară!". Scandează "Roo-mâ-niiii-aaa!" şi apoi "Uite-le, uite-le, uite, campioanele!", fiindcă "fetele" de la Oltchim au ieşit la încălzire. Fix la 16:30. Din boxe răsună "Stand up for the champions". Încălzirea ţine o jumătate de oră şi e incomparabil mai antrenantă decît la fotbal. Campioanele formează două diagonale de parcă ar fi gimnaste pe covorul de la sol şi-şi pasează mingile cu putere.
S-a umplut şi tribuna cealaltă. Inexact spus a VIP-urilor, fiindcă mia de oameni coborîţi din limuzine şi echipaţi cu cămaşă şi costum vor scanda în acelaşi ritm cu cei de vizavi, restul lumii, cum s-ar spune. Prezentarea echipelor e în stil NBA. Se primesc flori. Oana Manea şi Steluţa Luca sînt felicitate pentru ziua de naştere, prezentarea a luat sfîrşit, liderii galeriei dau OK-ul pentru confeti şi sulurile de hîrtie.
Sălile lui Ceauşescu
S-a terminat! Ba nu, mai sînt zece secunde, pe care sala le numără cu voce tare. Oltchim e-n finală. Dacă vă e dor de cîteva ore pline de emoţie şi de sport adevărat, merită o zi în sala de la Vîlcea. Deşi finala va fi la Bucureşti, într-o sală, la fel ca şi a fetelor de la Oltchim, construită sub Ceauşescu. Doar că ceva mai mare.
Nu doar echipa e un fenomen, ci şi publicul din sala în care Oltchim face istorie de peste un sfert de secol
Pentru vîlceni, meciul începuse de vineri dimineaţă sau chiar mai înainte. Totuşi, vineri, două zile pînă retur, cu noaptea-n cap, sute de fani s-au aşezat la coadă. Gazeta a şi publicat o imagine care vorbea. Peisaj cu vîlceni, scăunele, o cutie de table şi perechea de zaruri aferentă. Să curgă timpul.
Înapoi în anii '80
Prin Oltenia, aşa ceva nu s-a mai văzut din anii '80. Magnetul de atunci se chema Craiova Maxima. Acum, minunea poartă numele de Oltchim. În 1983, tot într-un aprilie, Universitatea a jucat şi ea o semifinală. De Cupa UEFA. "În ziua meciului, băieţii au fost pe la facultăţi, să-mpartă bilete profesorilor. <Domnii profesori> nu-şi puteau mişca fundurile să le ia singuri", răbufneşte şi azi Balaci.
Radu Voina povestea în preziua semifinalei cu Gyor că în problema biletelor a uitat de rude, recomandîndu-le şi jucătoarelor să facă la fel. Craiova a ratat atunci returul cu Benfica Lisabona. Fanii Ştiinţei, care naivi, care nostalgici, care cîrcotaşi, vorbesc şi azi despre vremurile de pomină şi despre cum a fîlfîit visul finalei peste ei.
Nu biletul e important, ci locul
În zi de meci, Rîmnicu Vîlcea e la fel de cuminte ca în orice altă zi. "River Plaza", mall-ul din inima oraşului, tace. În Zăvoi, stadionul de fotbal, modernizat din cap pînă-n picioare, s-a plictisit să tot aştepte revenirea Chimiei, azi CSM, în prima ligă. Abia dacă vin 200 sau 300 de oameni la meciuri, cam cîţi se aşază să formeze coada la casele de bilete de la sala "Traian".
E duminică. La intrarea în sală, cîteva sute de fani deja aşteaptă ora deschiderii porţilor. E anunţată ora 14:00, dar oamenii sînt acolo cu cel puţin un ceas înainte. Bişniţarii mai flutură bilete, dar problema nu e să obţii un bilet, ci să prinzi un loc în tribună. Sau nu e cea mai mare. Tichetele n-au nici un element de siguranţă. La o adică, se pot falsifica la o maşină mai acătării de tipar digital.
Parcă am fi în "Titanic"
E 15:00, două ore şi un sfert pînă la meci. Tribuna a II-a, cea la care stă galeria, e full. Sub scaune, fiecare şi-a făcut provizii de pahare cu Cola şi pungi cu seminţe. Cine a montat scaunele în sala "Traian" a făcut-o cu cap. Dedesubtul lor e spaţiu cît pentru o minicămară. Dincolo, la tribuna cu abonamente şi invitaţii, nu e nimeni. Cei cu pretenţii încă nu-şi vor fi terminat siesta. Parcă am fi în "Titanic", cu Di Caprio la clasa a III-a şi Kate Winslet la cuşeta cu catifea roşie...
Cîţiva tipi din galerie au împrejmuit un ţarc de vreo 100 de locuri şi urlă din toţi rărunchii că acolo nu are voie nimeni. Spre suta de locuri se uită cu jind cîteva sute de priviri. Apare un tip pe care-l cheamă Titel şi care pare să fie Şeful. E tuns zero şi şi-a lăsat o mustaţă care-i acoperă şi barba. Are două duzini de belciuge înfipte în nas, în urechi, în sprîncene. Probabil şi-ar mai fi pus, dar nu prea mai are unde.
Ţarcul se umple. Celorlalţi fani li se împart role de hîrtie. Unul din liderii galeriei întreabă: "Cine nu e din Vîlcea?". Se ridică zeci de braţe. "De unde sînteţi?", continuă tipul, de parcă ar fi la recensămînt. "Constanţa... Severin... Reşiţa...". Ce mai, lecţie de geografie. Urmează instrucţiunile. "Nu aruncaţi cu role decît la semnalul nostru şi numai după ce s-a încheiat prezentarea fetelor noastre, clar?".
Răspundem cu "Rooo-mâ-niii-aa!"
Scaunele de la tribuna a II-a au fost montate fiindcă aşa cer normele. Ele nu prea folosesc, fiindcă mia şi ceva de fani care se înghesuie vor sta în picioare tot meciul. Tot meciul, plus orele bune de dinaintea lui. Fanii unguri, care au colorat sectorul lor în alb şi verde, culorile lui Gyor, plus ceva roşu, de la drapelul maghiar, scandează milităros "Ria-Ria-Hungaria!".
Surpriză! Tribuna din Vîlcea nu răspunde prin "Afară, afară cu ungurii din ţară!". Scandează "Roo-mâ-niiii-aaa!" şi apoi "Uite-le, uite-le, uite, campioanele!", fiindcă "fetele" de la Oltchim au ieşit la încălzire. Fix la 16:30. Din boxe răsună "Stand up for the champions". Încălzirea ţine o jumătate de oră şi e incomparabil mai antrenantă decît la fotbal. Campioanele formează două diagonale de parcă ar fi gimnaste pe covorul de la sol şi-şi pasează mingile cu putere.
S-a umplut şi tribuna cealaltă. Inexact spus a VIP-urilor, fiindcă mia de oameni coborîţi din limuzine şi echipaţi cu cămaşă şi costum vor scanda în acelaşi ritm cu cei de vizavi, restul lumii, cum s-ar spune. Prezentarea echipelor e în stil NBA. Se primesc flori. Oana Manea şi Steluţa Luca sînt felicitate pentru ziua de naştere, prezentarea a luat sfîrşit, liderii galeriei dau OK-ul pentru confeti şi sulurile de hîrtie.
Sălile lui Ceauşescu
S-a terminat! Ba nu, mai sînt zece secunde, pe care sala le numără cu voce tare. Oltchim e-n finală. Dacă vă e dor de cîteva ore pline de emoţie şi de sport adevărat, merită o zi în sala de la Vîlcea. Deşi finala va fi la Bucureşti, într-o sală, la fel ca şi a fetelor de la Oltchim, construită sub Ceauşescu. Doar că ceva mai mare.
)
)
)
)
)
)
)
)
