Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 05 aprilie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 04 aprilie 2012 20:21
Născută într-un oraş sărac din Rusia, Sîzran, Ekaterina Vetkova a fost la un pas să se lase de handbal după ce doctorii i-au greşit în două rînduri operaţia la umărul drept.
La 25 de ani, Ekaterina Vetkova, pivotul Oltchimului, are o experienţă de viaţă foarte bogată. Campioană mondială cu "naţionala" Rusiei şi cîştigătoare a Ligii Campionilor cu Zvezda Zvenigorod în 2009, Vetka sau Katia, cum este ea alintată, a venit în România să joace la Oltchim în vara lui 2011. Pînă acum a vorbit doar despre handbal, despre ceea ce-şi doreşte ea pe teren. Şi-a deschis însă sufletul pentru Gazeta Sporturilor şi a povestit cele mai frumoase, dar şi cele mai dramatice momente din viaţa sa.
"M-am născut într-un oraş mic şi sărac din Rusia, Sîrzan, din regiunea Samara. Acolo nu ai nimic de făcut şi la zece ani m-am apucat de handbal", îşi începe istorisirea Katia. "La 13 ani părinţii mei s-au mutat cu serviciul la Togliatti şi o dată cu ei am plecat şi eu. Am continuat însă handbalul la Lada Togliatti. Pe cînd aveam 18 ani, am trăit cel mai mare şoc al carierei. M-am accidentat la umăr şi a trebuit să mă operez. Numai că doctorii mi-au greşit primele două intervenţii! Abia a treia operaţie a reuşit. A fost o perioadă groaznică, toţi banii i-am plătit eu, am muncit doi ani în sala de gimnastică pentru recuperare. Numai că, în momentul în care m-am întors la club, mi s-a spus că nu mai au nevoie de mine!".
Ajutorul lui Trefilov
Vetka era disperată. Handbalul era viaţa ei, îşi sacrificase copilăria şi acum ar fi trebuit să abandoneze sportul. "Evgheni Trefilov, actualul antrenor al Rusiei, mi-a întins o mînă de ajutor. M-a adus la Zvezda Zvenigorod. Cinci ani am stat acolo, timp în care am cîştigat Liga Campionilor şi Campionatul Mondial cu reprezentativa Rusiei". Cînd Trefilov a plecat, Katia a hotărît să se transfere şi ea, alegînd Oltchimul.
"Nimic nu se compară cu momentele acelea de după ce am cîştigat Campionatul Mondial şi Liga Campionilor. Sînt, de altfel, momentele pentru care muncim, ne antrenăm şi punem multă inimă" (Ekaterina Vetkova)
INTERVIU Vetkova: "Nu am fost cerută în căsătorie niciodată!"
Este una dintre jucătoarele frumoase din handbal, care iese însă în evidenţă prin munca pe care o depune în faza defensivă. Pentru ea nu există bărbatul ideal. "În preajma mea va avea dificultăţi!"
- Katia, ai mai făcut şi alt sport în afară de handbal?
- Nu, doar handbal. M-a atras pentru că e un sport de echipă.
- De la început ai jucat pivot?
- Da, întotdeauna am fost pivot. Îl urăsc pe antrenorul care m-a pus să joc acest post de la început (rîde). M-am săturat să încasez pumni, coate şi să fac colecţie de vînătăi pe semicerc.
- Dacă ţi s-ar propune să abandonezi handbalul pentru a deveni model, ai accepta?
- Nu, în nici un caz! Dieta nu e pentru mine.
- Eşti superstiţioasă?
- Nu, nu am superstiţii. Poate doar aceea că nu fac poze înainte de meciuri.
- Tricoul cu numărul 19. De ce 19?
- Am primit acest număr la "naţionala" Rusiei şi mi-a purtat noroc. Apoi l-am avut şi la Zvezda. Am fost foarte bucuroasă cînd am aflat că la Oltchim o să port acelaşi număr 19.
- Eşti singură la părinţi sau mai ai fraţi?
- Din păcate, nu mai am. Mi-aş fi dorit o soră sau un frate, dar nu a depins de mine.
- Care sînt cele mai bune prietene ale tale?
- În Rusia, cele mai bune prietene ale mele sînt Elena Polenova şi Ana Sen. Sînt ca două surori pentru mine. Ele ştiu totul despre viaţa mea, la fel şi eu despre a lor. Şi cu franţuzoaica Allison Pineau mă înţeleg excelent. Am o mulţime de amintiri plăcute cu aceste fete.
- Cum te-ai descrie în cîteva cuvinte?
- Nu pot. Am un caracter complex. Starea mea se poate schimba de la o oră la alta.
- Cînd ai plîns ultima dată?
- Nu-mi aduc aminte! Plîng foarte rar, sînt o persoană puternică. Nu ştiu ce trebuie să se întîmple ca să plîng.
- Te-ai gîndit să te căsătoreşti în curînd?
- Nu, pentru că încă nu m-a cerut nimeni. Acum nici nu mai am prieten!
- Care e oraşul tău favorit?
- Ooo, Moscova. E cel mai frumos oraş din lume! Dacă ar fi însă să mă stabilesc undeva, aş face-o la Paris. Îmi plac oraşele mari, pline de viaţă, care nu dorm niciodată.
- La Vîlcea nu îţi place?
- Nu, e un oraş prea liniştit şi mă plictisesc. Am venit însă să joc handbal şi Oltchim e o echipă grozavă. Fetele sînt, şi ele, tare de treabă.
- Cît petreci în faţa oglinzii?
- Depinde de moment. Mă pot farda şi în 5 minute, dar şi în 30.
- Cum te descurci cu limba română?
- Învăţ, fac progrese. Fetele mă ajută foarte mult. Nu mi se pare foarte greu.
Coşmarul cu întîrziatul la antrenamente
Rusoaica Oltchimului e o tipă foarte disciplinată. Probabil că anii petrecuţi în Rusia, alături de durul Trefilov, îşi fac acum simţită prezenţa. "Nu am întîrziat în viaţa mea la un antrenament. Deşi am avut de multe ori coşmaruri. Visam că toate fetele mă aşteptau să intre pe teren, iar eu eram îmbrăcată în fustă, ca o balerină. Intram în panică, dar, spre uşurarea mea, mă trezesc şi văd că e doar un vis", spune Katja.
Iubeşte iarna şi zăpada
Ekaterina Vetkova e născută într-o zonă în care ninge mult şi e obişnuită cu multă zăpadă. "Pentru mine iarna înseamnă iubire, înseamnă zăpadă. Am fost foarte bucuroasă în acest an cînd am văzut că şi în România a nins mult. În Rusia acest lucru se întîmplă frecvent", spune Katia. Urăşte, în schimb, vara. "Nu-mi place pentru că e cald, transpiri. Aş fi cea mai fericită dacă ar fi zăpadă tot anul. Să trăiesc undeva la Polul Nord", a adăugat Katia.
"Nu mă văd cu un şorţ de bucătărie în faţă!"
Katia urăşte să gătească, deşi se consideră o gurmandă. "Nu mă văd cu un şorţ de bucătărie în faţă. Eu nu le înţeleg pe femeile care-şi petrec aproape tot timpul gătind", a spus rusoaica. "Mie cel mai mult îmi plac fructele de mare şi sushi", a adăugat ea.
Trei zile la secţia de poliţie
Vetka se consideră o tipă de viaţă, căreia îi place să se distreze tot timpul. De aceea crede că are foarte mulţi prieteni şi se adaptează repede, orinde ar fi. Şi acum îşi aminteşte un moment haios din viaţa sa. "Eram într-o vacanţă, în afara Rusiei. La un moment dat mi-am pierdut paşaportul. Împreună cu toţi prietenii mei l-am căutat în zadar. Am petrecut trei zile la o secţie de poliţie, în timp ce amicii mei s-au distrat. Acum mi se pare amuzant, dar atunci nu a fost bine", a povestit Katia.