Articol de GSP - Publicat vineri, 30 aprilie 2010 00:00
Echipa naţională de handbal masculin de tineret a României va evolua în grupa D la Campionatul European din Slovacia, alături de Slovenia, Croaţia şi Suedia, s-a stabilit, vineri, la tragerea la sorţi ce a avut loc la Viena.
România a făcut parte la tragerea la sorţi din urna a patra valorică.
La turneul final s-au calificat direct Slovacia (naţiune organizatoare), Germania şi Danemarca (cîştigătoarea şi finalista CE de juniori din 2008), celelalte 11 echipe fiind următoarele: Slovenia, Croaţia, Spania, Franţa, Rusia, Portugalia, Cehia, Suedia, Israel, Finlanda şi România. Tricolorii s-au clasat pe locul secund, după Franţa, în grupa a V-a preliminară. Celor 14 echipe li se vor alătura ocupantele primelor două locuri în grupa a II-a preliminară, din Islanda, datele meciurilor amînate nefiind încă stabilita de EHF.
Campionatul European de handbal masculin tineret va avea loc în Slovacia, între 29 iulie şi 8 august.