SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR / RANDERS - OLTCHIM 27-23

Oltchim a debutat slab în noul sezon al Ligii, pierzînd clar în Danemarca » Pe nepregătite!

Articol de - Publicat duminica, 10 octombrie 2010 00:00

Randers a cîştigat sezonul trecut Cupa EHF şi a învins de două ori Viborgul, campioana Europei.

Liga Campionilor a început pentru Oltchim extrem de prost, chiar în sezonul cînd toată lumea aşteaptă de la fetele de la Vîlcea să cîştige trofeul. "Galacticele" mizau că vor avea parte de o partidă mai uşoară la Randers, pe terenul vicecampioanei Danemarcei, dar lucrurile nu au stat aşa.

Nici nu s-au dezmeticit bine româncele că gazdele şi luaseră un avantaj confortabil: 5-1 (minutul 5) şi 7-2 (minutul 9). Jocul dezastruos a continuat pentru vîlcence. Neagu, Luca, Nechita şi Stanca s-au întrecut în ratări, iar Dalby, Worz şi celelalte daneze erau de neoprit. S-a ajuns la 14-7 (minutul 24)! Pe finalul reprizei, campioana României a avut o izbucnire de orgoliu. A marcat de cinci ori consecutiv şi toată lumea spera că jocul intră în normal, Vîlcea neavînd de recuperat în partea a doua decît un handicap de două goluri: 12-14.

Fără soluţii
Oltchim a pierdut meciul încă din start, în momentul în care Neagu a fost luată om la om, iar antrenorul Peter Kovacs nu a găsit soluţii să o scoată la joc. A mizat foarte mult pe Szucs, pe Vizitiu, dar acestea au făcut foarte multe greşeli. Nici extremele nu au prins o zi bună, iar în apărare nimeni nu a înţeles nimic. Ozel s-a zbătut în van, pivoţii Manea şi Stanca au prins foarte puţine mingi, singura care a încercat ceva fiind Roxana Han. Vîlcencele au jucat în salturi şi scorul final, 23-27, a fost urmarea firească a situaţiei haotice din teren.

"Jucătoarele sînt de vină!"
Preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, era foarte supărat la finalul partidei. "Jucătoare cu asemenea valoare precum cele de la Oltchim nu aveau voie să evolueze aşa slab. Au fost foarte multe ratări din situaţii clare, e inadmisibil. Ele sînt principalele vinovate", a spus Gavrilescu. Oficialul vîlcean e supărat însă şi pe antrenorul Peter Kovacs. "Nu cred că a pregătit meciul cum se cuvine. Poate a crezut că va fi o partidă uşoară la Randers, dar uite că nu a fost aşa. E primul meci, sper să jucăm altceva în următoarele", a spus Gavrilescu.


"Sper să fie doar un accident. E un început greu, dar am încredere că fetele se vor trezi şi se vor califica mai departe"
Radu Voina, antrenorul care a ajuns cu Oltchim în finala Ligii

Prima dată cu stîngul
E pentru întîia oară cînd noua echipă a Oltchimului a debutat cu o înfrîngere în grupele Ligii Campionilor! În 2007, Oltchim a trecut în primul meci de Viborg cu 33-30, în 2008, vîlcencele au învins Larvik cu 33-29, iar sezonul trecut a bătut-o în deplasare, cu 27-24 pe Itxako. De fiecare dată pînă acum, "galacticele" au trecut la pas de prima fază a grupelor, în sezonul 2007-2008 avînd chiar maximum de puncte!

Randers 27 (14)
Dalby 10, Worz 6, Augustesen 4, Fruelund 3, Melgaard 1, B. Kristensen 1, Okkels 1, Fisker 1. Antrenor: Jan Leslie

Oltchim 23 (12)
Han 8, Ozel 4, Stanca 3, Elisei 3, Vizitiu 2, Nechita 1, Neagu 1, Manea 1. Antrenor: Peter Kovacs

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Clipe de coșmar pentru un fotbalist de la Dinamo » Fetița sa a căzut în lacul Herăstrău! Reacție răvășitoare
Superliga
Clipe de coșmar pentru un fotbalist de la Dinamo » Fetița sa a căzut în lacul Herăstrău! Reacție răvășitoare
Așa arată grupele EURO U21 din 2025 » Adversari de FOC pentru România, repartizată alături de țara gazdă! Programul complet
Nationala
Așa arată grupele EURO U21 din 2025 » Adversari de FOC pentru România, repartizată alături de țara gazdă! Programul complet
Șumudică discurs-șoc după meciul cu CS Afumați: „Le dăm viteză lui Boupendza, N'Jie și Christensen! Să plece!” » Ce l-a enervat
Cupa Romaniei
Șumudică discurs-șoc după meciul cu CS Afumați: „Le dăm viteză lui Boupendza, N'Jie și Christensen! Să plece!” » Ce l-a enervat

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (3)
alb_rosu_in_vn
alb_rosu_in_vn  •  10 Octombrie 2010, 14:06

Meci slab al fetelor noastre. Din pacate, calificarea e aproape compromisa, pentru ca ar trebui sa batem Larvik. Lucru greu si nici asa nu e sigur ca e suficient. S-ar putea sa conteze si rezultatele directe. Bine ca au mai redus diferenta pe final, de la 8 la 4, dar impresia lasata a fost deplorabila. E adevarat ca danezele au o echipa formidabila, nu stiu de ce toata lumea zicea ca sunt o echipa modesta. Inclusiv comentatorul TV care o tinea una si buna ca Oltchim e mai buna. S-a vazut!

biiii
biiii  •  10 Octombrie 2010, 10:23

Capul sus fetelor. Bafta si concentrare maxima in meciurile urmatoare

illusionro
illusionro  •  10 Octombrie 2010, 02:12

platite de stat sa faca figuratie sau jocurile la pariuri a iubitilor lor interlopi ;) Nu mi se pare corect ca un muncitor sa ia 900 lei la oltchim si tutele astea sa ia 10000 de euro pe luna plus excursii gratuite in vest si sa se faca de ras. Nu le mai divinizati ! Au cel mai mare buget din liga si ele sunt varzaaaa. Nu antrenorul e de vina ca fufa de nechita face 15 greseli sau ca vizitiu nu prinde mingea in mana si mai nou vesnic plangacioasa si viitoarea emigranta galca nu are chef de

Vezi toate comentariile (3)
Comentează