SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA - CEHIA 27-28

Plângând în hohote, la final, o jucătoare a naționalei a luat povara eliminării asupra ei: ”Eu sunt principala vinovată”

FOTO: Marius Ionescu
FOTO: Marius Ionescu

Articol de - Publicat luni, 11 decembrie 2017 22:04

România a pierdut meciul din optimile Campionatului Mondial de handbal, scor 27-28, în fața Cehiei, iar jucătoarele române privesc în gol. Nu le vine să creadă. Au condus 56 de minute, Cehia a făcut-o doar de trei ori, dar adversarele sunt cele care merg în "sferturi".

Crina Pintea e cea mai afectată. Se oprește însă să vorbească, să se descarce, să spună ce are pe suflet. "Pur și simplu, vreau să spun că îmi asum vina pentru tot ceea ce s-a întâmplat. Pentru că am greșit foarte mult, am ratat foarte mult. M-am jucat cu focul. Atât pot să spun! Sunt foarte dezamăgită pentru că am muncit foarte mult și când a trebuit, nu am arătat ceea ce eu pot. Nu am ajutat echipa cu absolut nimic", spune Crina printre sughițuri de plans.

Nu se poate stăpâni. Își reproșează cele două ratări din situație de unu la unu, din primele minute ale reprizei secunde. "Îmi asum în totalitate rezultatul, puteam să ajut mai mult și nu se ajungea aici! Am făcut greșeli multe și pe final și asta ne-a costat", adaugă Crina.

Întrebată de diferența mare de la eliminările de două minute, Crina e categorică. "Nu putem vorbi despre arbitri, totul a depins de noi și nu am fost în stare să câștigăm. Eu îmi asum tot!", a încheiat pivotul României. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Campionate
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga
Superliga
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (40)
whiteredarad
whiteredarad  •  13 Decembrie 2017, 20:54

Pai, cam asa este. In repriza a doua, la rand Pintea a ratat de 4 (patru) ori, singura cu portarul, in plus in aparare a fost slaba. E adevarat ca neavand rezerva a fost supasolicitata fizic. Totusi, principalul vinovat imi pare Ambros Martin, care nu a facut selectia bine ( Curea de ex, dar si Paula si Oana) si care in loc sa o tina pe Gaby Szucs in echipa, caci era o aparatoare excelenta a tinut altele ...inutile.Deasemenea si-a cam termina time-out cam reperde. Sa recunoastem ca am jucat fara portari si fara extreme

1391972634181505
Adrian Popescu  •  12 Decembrie 2017, 17:40

Pintea a avut aceasta reactie pentur ca a fost considerata foarte slaba de Neagu. Se si vede cand ii spune capitanul pivotului ca ~tu chiar nu esti in stare de nimic~si Ambros duce degetul la buze catre Neagu

raool90
raool90  •  12 Decembrie 2017, 10:38
Postat de unico_biancorossi pe 12 Decembrie 2017, 09:29

si-au aratat adevarata valoare. mai precis, lipsa de valoare. doar neagu e handbalista in nationala asta, mai slaba ca niciodata. cat despre vacarita de mai sus, le-a mancat meciul cu cele 5-6 ratari colosale ale ei.) pur si simplu e mare si atat.)) dar mai sunt prostovance in lot, mai ales fiica lui tati, tupeista de bucifaleschi, dar si belita geiger (doamne, urat merge si alearga bezmetica asta mica!), si mai nou m-am amuzat cu prajina aia inutila, florianu. nu o stiam pana acum, dar m-am crucit. de unde dumnezeu ati gasit si nulitatea aia, frate ? si mai sunt unele, o extrema si un asa zis pivot, care nici sa prinda mingea nu pot.) nu le retin numele, sunt nimicuri. iar portaritele..)) prindeau muste. doar neagu atat, si elisei, dar ea a fost handbalista, acum e o bunicuta. ah da, mi-a placut dragut, bradut, sau cum o cheama pe cea care mai intra pe inter dreapta, buna jucatoare, dar a fost folosita putin, trebuia sa ne delectam cu chiflangioaica, stramba de geiger. si cred ca si laszlo aia e net peste fata lui tati, obraznica bucifaleschi.

Nu, Neagu e singura vinovata. Nici Sigmund Freud nu ii dadea de cap bucurestencei penale

Vezi toate comentariile (40)
Comentează