Articol de Marian Ursescu - Publicat sambata, 22 august 2015 00:00
După ce a cîştigat miercuri Supercupa României, trecînd de CSM Bucureşti, HCM Baia Mare a pierdut primul meci la Bucharest Trophy cu campioana Rusiei, 25-29 cu Rostov Don
HCM Baia Mare calculează fiecare pas pînă la turneul de calificare în grupele Ligii Campionilor. Vicecampioana României va organiza pe 4 şi 5 septembrie turneul de calificare în preliminariile Ligii şi pînă atunci încearcă să-şi tureze motoarele. Cu multe jucătoare noi la echipă, antrenorul Aurelian Roşca vrea să responsabilizeze fiecare handbalistă şi să vadă pe ce se poate baza.
Victoria cu CSM Bucureşti, de miercuri seara, a fost urmată aseară de o înfrîngere, cu Rostov Don, campioana Rusiei, pe care HCM o va avea ca adversară dacă va accede în grupele Ligii. Rostov Don a cîştigat campionatul Rusiei în această vară, oprind supremaţia celor de la Dinamo Volgograd. Echipa se confundă, în mare măsură, cu naţionala Rusiei, fiind garnisită cu doar două "straniere": jucătoarea norvegiană Katrine Lunde, portarul adus de la Györ, şi ucraineanca Borşenko.
Baia Mare s-a bătut de la egal la egal cu rusoaicele, o echipă cu o talie impresionantă, poate cea mai mare din Liga Campionilor. "Ne-am luptat, nu am vrut să cedăm nici un moment, dar pe final parcă nu am mai putut", a recunoscut Patricia Vizitiu. "E o echipă extrem de valoroasă. Motorul echipei e însă Iulia Managarova, fosta jucătoare de la Vîlcea. După părerea mea, este cea mai bună extremă din lume la ora actuală", a lăudat-o antrenorul Aurelian Roşca. Timp de 50 de minute, maramureşencele au stat în spatele rusoaicelor, suflîndu-le în ceafă. Pe final însă, echipa antrenată de danezul Jan Leslie a mărit parcă tempoul şi a cîştigat lejer, 29-25.
Baia Mare are nevoie azi de o victorie la scor în faţa campioanei Europei, Buducnost Podgorica, pentru a se califica în finala Bucharest Trophy. "E un meci de pregătire şi-l vom trata ca atare", a declarat Roşca.
HCM Baia Mare 25
Do Nascimento 6, Jezici 5, Vizitiu 5, Geiger 3, L. Marin 2, Perianu 2, Abbingh 1, Tănăsie 1. Antrenor: Aurelian Roşca
Rostov Don 29
Sen 7, Managarova 4, Avdekova 4, Ilina 3, Davîdenko 3, Punko 2, Makeeva 2, Stepanova 2, Bobrovnikova 1, Slivinskaia 1. Antrenor: Jan Leslie
Rezultate Bucharest Trophy
- Grupa A
Buducnost Podgorica-Rostov Don 26-23
HCM Baia Mare-Rostov Don 25-29
Azi, ora 15:00 HCM Baia Mare-Buducnost Podgorica
- Grupa B
Vardar Skopje-Corona Braşov 27-26
CSM Bucureşti-Corona Braşov
Azi, ora 17:30 CSM Bucureşti-Vardar Skopje
* Primele clasate în fiecare grupă vor juca duminică, ora 18:00, finala. Celelalte vor disputa meciuri de clasament