SPORTURI  »  HANDBAL  »  PROBLEME DE SĂNĂTATE

REPORTAJ GSP. Problemele grave ale unei campioane » Gabriela Artene are nevoie urgent de operație: "M-am așezat repede pe bancă, să nu care cumva să cad în fața copiilor"

Articol de - Publicat marti, 09 ianuarie 2018 16:28

Fostă componentă a naționalei României, Gabriela Artene a fost diagnosticată cu o tumoare glomică la urechea dreaptă. Trebuie urgent operată.

Fosta extremă stânga a "naționalei" României, Gabriela Artene a deschis în 2010, la Galați, o școală de handbal. A numit-o Handbal Art, de la Artene, dar, la fel de bine, numele poate să provină și de la "Artă". Pentru că e o artă în tot ceea ce face cu copiii pe terenul de handbal.

"Găboasa", cum o alintau fostele colege, trece acum prin momente mai grele. În 2015, a descoperit o problemă destul de gravă de sănătate. Nu a băgat-o în seamă, crezând că e ceva pe care un fost sportiv de mare performanță îl poate duce pe picioare.

Amețeli și dureri de cap

"Totul a început la finalul anului 2014, la un turneu de junioare 2. Agitată pe marginea terenului, dând indicații fetițelor, m-a cuprins amețeala. M-am așezat repede pe bancă, să nu care cumva să cad în fața copiilor", povestește Gabi Artene, ajunsă acum la 50 de ani.

"Am fot la doctor la Galați și primul diagnostic a fost de otită. Am pus niște picături și totul a trecut, pe moment", adaugă fosta handbalistă. Dar cu timpul, la antrenamente, mai ales când se agita și ridica vocea, amețelile au revenit.

"Nu am putut să merg să fac un control mai amănunțit, pentru că eram în plin campionat. Am ajuns în martie 2015 la București. La un RMN s-a descoperit că am o tumoră de 3,5 milimetri la urechea dreaptă", dezvăluie Gabi Artene. Nu vrea să vorbească prea mult de problemele ei. "Sunt profesoară într-o școală, cum o să se uite copiii la mine? Și la antrenamente, la fel, nu vreau să mă compătimească nimeni", spune profesoara de handbal.

"O viață în culori!"

Dar toată lumea handbalului din Galați a aflat acum de problemele Gabrielei Artene. "Toți sunt lângă mine, încearcă să mă ajute. Fetele vin, una câte una, la mine, și mă întreabă: "Doamnă, dar de ce nu ne-ați spus și nouă?". Parcă fetele răspund altfel la antrenament, la școală elevii o privesc cu alți ochi. "Nu-mi place să mă plâng! Trebuie să-mi rezolv problemele cu discreție!", spune însă fosta extremă stânga, cea care în 1993, cu echipa României, termina pe locul 4 la Campionatul Mondial.

Fostele ei coechipiere Gabriela Talabă, Sanda Asandei, cu care lucrează la Handbal Art, au convins-o că nu e nicio rușine dacă va face cunoscute problemele ei de sănătate.

Gabriela Talabă a postat pe contul său de Facebook o poză, jumătate alb-negru, jumătate color, cu prietena ei, Gabi Artene. "Vă întrebați de ce postez o asemenea poză? Pentru că Găboasa, așa cum o știm cu toții, a fost diagnosticată cu o tumoră glomică la urechea dreaptă. Așa cum Găboasa ne-a fost alături, ne-a zâmbit și ne-a încurajat mereu, haideți ca împreună să încercăm să o ajutăm să-și recapete culoarea zâmbetului și să-i dăm șansa de a se opera pentru a i se reda șansa continuării unei vieți în culori!". 

Operație la Piacenza

Gabriela Artene a făcut o serie de investigații medicale și în țară, dar și în străinătate. A fost în Turcia, dar apoi a găsit la Piacenza, în Italia, o clinică specializată în astfel de operații. Are nevoie de două intervenții, prima dintre ele ridicându-se la 13.500 de euro. Clinica nu a fost de acord cu decontarea cheltuielilor prin Casa de Asigurări de Sănătate, astfel că handbalista a trebuit să facă rost de bani. Gabi Artene nu a făcut apel la nimeni, dar fostele colege și elevele care au trecut prin mâna ei i-au sărit în ajutor. "Orice sprijin material, oricât de mic, este binevenit. Vă suntem recunoscători pentru acest lucru", a mai scris pe contul său de socializare Gabriela Talabă.

A oferit și conturile deschise pe numele Gabrielei Artene la Banca Transilvania:
lei - RO44 BTRL RONC RT04 2982 4101
euro - RO91 BTRL EURC RT04 2982 4101

"La greu trebuie ajutați oamenii!"

Gabriela Manea Antoneanu, fostă coechipieră cu Gabi Artene la echipa națională, știa de problemele fostei extreme. "De doi ani ea se confrunta cu această problemă de sănătate, dar nu a făcut-o publică. Am încercat să o convingem că trebuie, că e o chestie umanitară, nu de încălcarea demnității. Cu greu a acceptat", a declarat Gabi. Băcăuanca spune că e convinsă că Gabi va depăși această stare și va antrena în continuare. "Oamenii trebuie ajutați la greu. Din păcate, cât ești tânăr, nu bagi în seamă orice durere și ajungi câteodată să nu mai poți face nimic. Așa a fost cu săraca Laura Lunca", a adăugat Gabi, făcând referire la fostul căpitan al echipei Știința Bacău, decedată în 2015, la 57 de ani. 

A scos o campioană mondială

Din 2010, când a început antrenamentele la Handbal Art, Gabriela Artene a scos mai multe generații de jucătoare. Cea mai cunoscută handbalistă este însă Alexandra Dindiligan, extremă stânga ca și Gabi Artene, care în 2014 a cucerit cu naționala de junioare U 17 titlul mondial. Pe când antrena junioare, la Oțelul, Gabi Artene le-a format și pe Nicoleta Tudor, acum la SCM Craiova, și pe Lăcrămioara Câlici, de la CSM Roman. 

28 de selecții
 a adunat în naționala de senioare a României Gabriela Artene, marcând 26 de goluri

Trei semifinale de Cupa EHF

Gabriela Artene și-a legat numele ca jucătoare de cel al echipei din orașul natal, Galați. La Oțelul, Gabi Artene a jucat mai bine de 15 sezoane și a ajuns cu echipa dunăreană de trei ori în semifinalele Cupei EHF: 1997, 1998 și 1999. Gabi a mai jucat un sezon la Oltchim Rm. Vâlcea, cu care a câștigat Cupa României, și tot câte un sezon la Remin Deva și Politehnica Timișoara.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează