SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL / ROMÂNIA - AUSTRALIA 29-14

România a cîştigat în faţa Australiei, dar a ratat calificarea » Veniţi acasă!

Articol de - Publicat joi, 20 ianuarie 2011 00:00

România a obţinut aseară prima victorie la Mondialul din Suedia, dar nu mai are nici o şansă de a se califica mai departe.


Cînd au intrat pe teren pentru partida cu "cangurii" australieni, românii ştiau că toate şansele lor de a mai prinde locul trei în grupă s-au evaporat. Asta după ce în primul meci al zilei de ieri, Serbia a reuşit un egal, 24-24, în faţa vicecampioanei lumii, Croaţia. Astfel, indiferent dacă România învinge azi Serbia, nu va mai putea egala adversara în clasament.

În aceste condiţii, partida cu Australia a fost una doar de palmares şi pentru a evita ultimul loc în grupă. Cu o apărare avansată, australienii le-au pus şi ei probleme românilor. Aceştia nu au mai înscris doar de patru ori într-o repriză, cum s-a întîmplat în faţa Algeriei, dar au avut dificultăţi vădite la construcţie. Noroc cu rudimentarii amatori de la Antipozi, care au venit la Mondialul din Suedia plătindu-şi biletele de avion din propriile buzunare!

Pînă la urmă a fost 29-14, rezultat care va păstra, cel mai probabil, România pe locul 5 în grupă. Românii vor juca astfel pentru clasament, în grupa pentru locurile 17-20.

Stîngă va fi demis
Selecţionerul Vasile Stîngă va fi dat afară după Campionatul Mondial din Suedia, preşedintele Cristian Gaţu lăsînd să se înţeleagă acest lucru. "Trebuie să plătească cineva pentru eşecuri şi acela probabil voi fi eu. Sînt eu de vină că jucătorii nu sînt în stare să marcheze singuri cu portarul advers în faţă. Eu, la vîrsta mea, aş înscrie de mai multe ori decît ei!", a comentat şi Stîngă.

România 29 (14)
Florea 5, Şimicu 4, Ghionea 3, Savenco 3, Sabou 3, A. Stamate 2, I. Stamate 2, Toma 2, Georgescu 2, Jurcă 1, Fenici 1, Csepreghi 1.
Australia 14 (6)
Calvert 7, Fletcher 2, Blondell 2, Matic 2, Parmenter 1.

Clasament grupa C
1. Danemarca 8p
2. Croaţia 7p
3. Serbia 5p
4. Algeria 2p
5. România 2p
6. Australia 0p

Ieri
Croaţia-Serbia 24-24
Danemarca-Algeria 26-19
Ultimele meciuri, azi:
ora 19:00 Algeria-Australia
ora 21:15 Danemarca-Croaţia
ora 21:30 Serbia-România (direct DolceSport)

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Kevin Ciubotaru a explicat de ce a căzut transferul la FCSB: „Acum nu mă interesează”
Superliga
Kevin Ciubotaru a explicat de ce a căzut transferul la FCSB: „Acum nu mă interesează”
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (3)
antrenorstrain
antrenorstrain  •  22 Ianuarie 2011, 21:17

Doamne este prima oara cand ma bucur la o infringere a Romaniei. Gatule ti-ai primit bani de la Dolce? Este super bine ca Romania a jucat lamentabil si Dolce Sport a avut un rating MINIMAL. Tineti-o tot asa. HA HA

sas08
sas08  •  20 Ianuarie 2011, 11:48

haideti acasa ca incepe campionatul . doar aici aveti ceva valoare

fibra
fibra  •  20 Ianuarie 2011, 10:03

Era clar de mult ca Serbia si Croatia se vor intelege in dauna Romaniei.Cu tot nationalismul si patriotismul croatilor si sirbilor,nu aveau motive sportive sa nu cada la pace.Am spus dupa infringerea din meciul cu Algeria, ca iar ne punem sperante desarte in altii,iar noi nu facem nimic, pierzind calificarea pe mina noastra.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează