Articol de Cristian Lapa - Publicat luni, 19 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 18 noiembrie 2012 22:15
După ce au avut un conflict violent în primăvară, Dan Savenco şi Dorin Dragnea s-au contrat încă o dată.
Conflictul Dorin Dragnea- Dan Savenco continuă. Un nou episod s-a consumat sîmbătă, în timpul jocului dintre CSM Bucureşti şi Pandurii Lignitul Tîrgu-Jiu, scor 22-23, însă de această dată din postura de adversari.
În startul partidei, Savenco şi-a adus aminte de episodul petrecut în primăvara acestui an şi i-a aplicat o nouă corecţie lui Dragnea, spărgîndu-i capul cu cotul. Regulamentar, cei doi arbitri, Mîrza-Nedelea din Cluj, ar fi trebuit să arate direct cartonaşul roşu, însă oficialii nu au dictat nici cele două minute de eliminare, trecînd pe lîngă fază ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic.
Dragnea a avut nevoie de îngrijiri medicale minute bune, fiindu-i cusută plaga de către echipa medicală prezentă la meci. El a evoluat mai bine de jumătate de meci cu o faşă pe cap.
"Domnul Savenco nu ştie decît să lovească, a arătat şi astăzi în teren că mai mult de a lovi nu ştie", a spus Dragnea la finalul meciului.
În primăvară, Dorin Dragnea a fost bătut măr de către Dan Savenco după un joc cu Pandurii Lignitul, pe vremea cînd cei doi evoluau la aceeaşi echipă, CSM Bucureşti.
Dragnea şi-a pierdut cunoştinţa după ce a primit un pumn în tîmplă de la Savenco, fiind transportat de urgenţă la spital, cu arcada stîngă spartă. De atunci, Dragnea îşi caută dreptatea în instanţă, după ce l-a dat în judecată pe Savenco.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”