Articol de GSP - Publicat vineri, 07 mai 2010 00:00
Steluţa Luca a declarat înainte de plecarea în Danemarca pentru partida tur a finalei Ligii Campionilor, cu Viborg, că formaţia din România trece printr-un moment bun şi ar fi păcat să nu profite şi să nu cîştige competiţia.
"Nu sunt emoţii. Probabil mîine, înainte de meci, dar nu cred că o să fie emoţii foarte mari. Ne-am pregătit foarte bine. E păcat, pentru că am ajuns în finală, să nu facem un joc bun cu Viborg. Echipa este în formă, toate fetele sunt apte şi de aceea cred că că vom face un rezultat bun. Toate suntem conştiente de importanţa acestei finale. Nu joci în fiecare zi o finală de Liga Campionilor. Unele am ajuns la o vîrstă destul de ridicată să jucăm finală de Liga Campionilor, altele sunt mai tinere şi mai au şansa să joace, dar cred că e păcat să nu profităm de acest moment şi să nu cîştigăm Liga", a spus Steluţa Luca, potrivit mediafax.
Handbalista consideră că publicul din România va fi un element decisiv în rezultatul final al finalei. "Publicul nordic este un public normal. Publicul din România se manifestă mult mai bine zic eu şi încurajează mult mai mult echipa", a mai spus ea.
Steluţa Luca a precizat că finala cu Viborg nu va fi ultimul meci pentru ea şi nici nu resimte oboseala meciurilor din acest sezon. "Cînd ajungi în finală nu mai simţi nici un fel de oboseală. Noi am avut un parcurs foarte bun anul acesta şi de asta suntem în finală acum. Dacă o să cîştigăm probabil va ieşi şi lumea. Oricum, este o performanţă foarte bună pentru handbalul din România, pentru sportul românesc, această finală a noastră şi mi-aş dorit foarte mult ca şi anul viitor să avem echipe în finale de Liga Campionilor", a menţionat Steluţa Luca.
Partida tur dintre Viborg HK şi Oltchim Rîmnicu Vîlcea va avea loc sîmbătă, de la ora 17.15, la Herning, (în direct la PRO TV), iar cea retur se va disputa în 15 mai, de la ora 20.45, la Sala "Ioan Kunst Ghermănescu", din Bucureşti.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!