SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL EUROPEAN DE HANDBAL FEMININ

Tadici: "Ajungem în semifinale 100%! Sîntem o forţă!" ;)

Articol de - Publicat marti, 02 decembrie 2008 00:00

Fostul selecţioner al echipei naţionale de handbal a României, Gheorghe Tadici, a analizat special pentru cititorii Gazetei Sporturilor, adversarele fetelor de la Campionatul European din Macedonia. Tadici consideră că o victor în meciul de mîine cu Ungaria, ne poate aduce automat poziţia de lider în prima grupă. Acesta a precizat că lipsa a patru jucătoare din lotul primei reprezentative, nu este foarte importantă, pentru că antrenorul Radu Voina a reuşit să găsească soluţiile necesare pentru un lot cu forţă.

- Domnule Tadici începe Campionatul European!
- Înainte de orice întrebare din partea dumneavoastră vreau să le urez mult, mult succes fetelor şi antrenorilor pentru că au nevoie de susţinere. Sper să facem unul dintre cele mai bune turnee finale şi să ne clasăm la final sus.

- Vă gîndiţi la cîştigarea Europenelor?
- Mă gîndesc la un obiectiv pe care-l putem realiza, şi cred că ocuparea unuia din locurile 1-4 nu este un obiectiv foarte greu de realizat. Avem o echipă puternică, cu jucătoare care pun mult suflet şi sper într-un rezultat cît mai bun. Cînd ai în echipă cel mai bun portar e greu să pierzi!

- Este Ungaria principalul pericol pentru noi?
- Fără doar şi poate este echipa cu cea mai mare forţă din grupa noastră! Au o echipă foarte puternică.În ciuda faptului că Ungaria nu a fost mereu periculoasă pe teren, şi mai mult în afara lui. În meciurile cu Ungaria principalul pericol a venit din echipa noastră.

- Franţa?
- Este o echipă foarte slabă, pentru că au dispărut jucătoarele puternice din lotul lor.

- Danemarca?
- Nu mai au valorile pe care le aveau în lot. O formaţie tînără de care se poate trece cu uşurinţă, dar cu multă muncă.

- Cine este principala favorită la cîştigarea Campionatului European?
- Norvegia! Rămîn favorite pentru că au o minte de luptătoare care nu cedează aşa uşor.

- Credeţi că vor conta absenţele din lotul nostru?
- Nu cred, pentru că antrenorii au reuşit să găsească soluţiile pentru a face faţă problemelor.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (30)
 •  09 Decembrie 2008, 14:27

Tadici, tu nu esti prost ca antrenor, dar ai un caracter infect. Cu un altfel de caracter ai fi reusit mai multe cu echipa asta. Ca zau, daca ne uitam la valoarea noastra luata individual, ar fi trebuit sa fim in primele 4 la orice competitie majora in ultimii 5-6 ani

 •  08 Decembrie 2008, 15:07

pt mama omida: si eu am crezut la feldespre ungaria ,referitor la sport doar ,caci la frumusete ramane de vazut ,mai ales la caracterul unguroaicelor (foarte libertin dar venim tare din urma cu alina plugaru ,eleva porno si alte frustrate sau nimfomane din astea),dar ce au facut fetele noastre cu ele s-a vazut! mie ,cel putin meciul cu ungaria mi s-a parut cel mai usor din grupa! acum eacum! aici ,se vor vedea echipele mari,din acest moment,caci asa am facut la olimpiada am soulberat tot,apoi

 •  08 Decembrie 2008, 08:41

asta e "sportul rege" pentru romania, nu nationala de fotbal care nu reusesc nici 5% din cate fac fetele astea

Vezi toate comentariile (30)
Comentează